Secretarul general al Pro România semnează zilnic adeziunile la partidul condus de Victor Ponta ale unor nume grele care au ales să se dezică de...
De la preluarea interimatului la conducerea PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan ține foarte mult la o cât mai bună comunicare cu politicienii din județ, mai...
Codrin Ștefănescu nu e pe deplin mulțumit după plecarea lui Ion Mocioalcă la PRO România! Îi trimite Poliția și Parchetul la ușă, probabil, pentru ca...
Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, și Eugen Nicolicea, vicepreședintele Camerei Deputaților, i-au dat verde noului președinte PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, să taie...
Într-o perioadă agitată pentru social-democrații cărășeni, în care cei mai mulți sunt preocupați să-și păstreze scaunele și puțini știu să-și joace cartea, noua șefă a...
Aproape că nu trece zi fără ca fostul președinte PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, să nu oficializeze plecarea unor social-democrați la PRO România! Tot mai mulți...
Au trecut doar câteva zile de când au scăpat de sub mâna de fier a lui Mocioalcă și, imediat ce au căscat ochii, revoluționarii din...
Deputatul social-democrat Luminița Jivan, în opinia lui Luca Mălăiescu, vicepreședinte PSD Caraș-Severin, nu este „pupila” lui Liviu Dragnea. Dar liderul PSD Liviu Dragnea pare să-l...
Sociologul Bruno Ștefan, președintele Biroului de Cercetări Sociale, anunță cifre aproape incredibile pentru PSD în Caraș-Severin după ce Ion Mocioalcă i s-a alăturat lui Victor...
Secretarul general al PSD Caraș-Severin, senatorul Ionuț Chisăliță, i-a transmis voalat un mesaj lui Victor Ponta, chiar înainte ca acesta să-l convingă pe Ion Mocioalcă...
Victor Ponta s-a oprit astăzi, pe Valea Bistrei, în drumul său spre Alba Iulia și a pus la punct ultimele detalii legate de iminenta migrare...
Deputatul PNL de Caraș-Severin anticipează o luptă ceva mai ușoară în județ la viitoarele alegeri europarlamentare și prezidențiale cu un PSD condus de Luminița Jivan,...
Împărțirea PSD Caraș-Severin, fie în tabăra lui Ion Mocioalcă, fie în cea a Luminiței Jivan, nu mai este un subiect tabu. Unul dintre social-democrații care...
Deputata PNL Valeria Schelean-Șomfelean le-a reproșat social-democraților bine poziționați în partid că au reacții palide vizavi de modul dictatorial în care Liviu Dragnea conduce PSD...
Aflat în Canada, la Adunarea Parlamentară NATO, președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, are toate șansele să primească vestea înlocuirii sale de la șefia filialei județene!...
Susţinătoare declarată a premierului Viorica Dăncilă, deputatul de Caraş-Severin Luminiţa Jivan ar putea intra în cărţile remanierii guvernamentale, atâta timp cât are parte, la rându-i,...
Liviu Dragnea i-a chemat în biroul său din Parlament pe mai mulți lideri de organizații social-democrate, înaintea ședinței de Comitet Executiv Național. La discuțiile cu...
Vicepreședintele PSD, Adrian Țuțuianu, acuză încercările de perturbare a organizațiilor conduse de cei care i-au cerut demisia lui Liviu Dragnea și invită la unitate, deoarece...
Trei confederații sindicale din Caraș-Severin i-au trasmis un mesaj amenințător președintelui PSD. În cazul în care Liviu Dragnea nu îi potolește de urgență pe Codrin...
Politicienii români sunt ridicoli în foarte multe situații, iar deputata PSD de Caraș-Severin a făcut tot posibilul să nu se numere printre excepții! Luminița Jivan...
Deputata împinsă de la spate de Codrin Ștefănescu și mai vreo câțiva primari naivi sunt singurii care mai cred că Liviu Dragnea îl va executa...
Cel puțin așa reiese din poziția primarului de Bozovici, Adrian Stoicu, care nu crede în capacitatea Luminiței Jivan de a prelua filiala județeană PSD Caraș-Severin...
Lumina politicii cărășene, pentru că așa îi spun unii social-democrați Luminiței Jivan, „Lumina”, s-a apucat de împărțit funcții prin județ și chiar pe la București,...
Vicepreședintele social-democrat Luca Mălăiescu consideră că principala vină pentru tensiunile din filiala județeană aparține primarilor, care nu s-ar fi implicat suficient, dar și celor care...
Primarii social-democrați din Caraș-Severin s-au întâlnit astăzi, la Reșița, la sediul de pe „George Enescu”, plănuind înființarea unui ligi a edililor-șefi care să le confere...
Lidera femeilor social-democrate din Caraș-Severin s-a bucurat de susținere totală în PSD Caraș-Severin, dar din momentul în care a votat împotriva plecării lui Liviu Dragnea...
Senatorul Ionuț Chisăliță n-ar vrea să fie pus în postura de a alege între Ion Mocioalcă și Luminița Jivan, dar dacă tensiunile din PSD Caraș-Severin...
Vicepreședintele PSD Caraș-Severin, președinte al organizației locale Oțelu Roșu și primar al orașului de pe Valea Bistrei, Luca Mălăiescu, a reacționat ironic după ce secretarul...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, promisese că membrii CEx care au votat pentru demisia sa din funcție și au criticat în public anumite aspecte din partid...
Amenințările lui Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, la adresa liderului social-democrat din Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și jocurile Luminiței Jivan, i-au determinat pe primarii...
Rămas aproape la fel de puternic la șefia PSD, Liviu Dragnea le-a promis celor care i-au cerut să demisioneze că nu vor exista repercursiuni. În...
Liviu Dragnea a dat asigurări că nu vor exista repercursiuni la adresa celor care i-au cerut demisia prin acea scrisoare deschisă asumată de Gabriela Firea,...