Luminița Jivan șterge până și ultima urmă a lui Mocioalcă în PSD! Ultimatum pentru Hurduzeu, Nedelcea și toți trădătorii!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, și Eugen Nicolicea, vicepreședintele Camerei Deputaților, i-au dat verde noului președinte PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, să taie în carne vie, să scape de toți cei care au crescut în jurul lui Ion Mocioalcă și care încă îi sunt fideli fostului șef social-democrat!

„Am trecut prin momente dificile câteva luni de zile, toată lumea știe despre scrisoarea semnată de cei pe care presa i-a numit puciști. Aici, la Caraș-Severin, primarii, viceprimarii, șefii de organizații locale nu au susținut semnătura domnului Mocioalcă pe acel document, baza partidului a fost împotrivă. Domnul fost președinte al PSD va rămâne în istorie ca un vis urât! Am aflat foarte multe lucruri care s-au petrecut și atunci s-au luat niște decizii foarte simple. Astăzi a fost dizolvat Comitetul Executiv Județean, Biroul Permanent Județean, iar doamna Luminița Jivan, în calitate de președinte interimar, a propus un nou Comitet Executiv Județean și un nou Birou Permanent. S-a făcut curat, a fost unanimitate și avem noua conducere PSD Caraș-Severin pe care o va prezenta Luminița într-o viitoare conferință de presă”, a declarat Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, prezent astăzi la Reșița.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Toți primarii au fost cooptați în Comitetul Executiv și, dau asigurări liderii social-democrați, nu vor mai exista oameni care să muncească pentru partid, cu vechime în PSD și să fie lăsați în afara mesei. Luminița Jivan nu a dorit să dezvăluie deocamdată noua conducere PSD Caraș-Severin, dar câteva nume au fost rostite de același Codrin Ștefănescu: „Doar doi din echipa lui Mocioalcă au primit o ultimă șansă! Președinte executiv este primarul de la Oravița și secretarul general pe județ e senatorul Narcis Chisăliță. Lucrurile s-au schimbat. Aici vorbim de trădători. O spun direct, PSD nu-și permite să aibă în interior trădători. Cei care au plecat, bine-au plecat, cei puțini care încă joacă la două capete vor pleca și ei, pentru că marea masă a partidului o cere. Aici, primarii au încercat să facă uneori campanie pe munca loc, când interesele la nivel de conducere județeană erau altele. Trădătorii pleacă sau sunt evacuați din partid!”

Dumitru Ursu, primarul Oraviței, l-a înlocuit astfel pe Ioan Crina, dar și Flavius Nedelcea, vicele Consiliului Județean și-a pierdut funcția de vicepreședinte PSD Caraș-Severin. „S-a discutat, a fost cooptat în echipă, dar nu mai e vicepreședinte, trebuie să fim vigilenți, sper să nu mai fie vreo abatere. Nu s-au făcut schimbări administrative, e treaba celor din BPJ dacă vor face schimbări. Am atras atenția că nu se mai acceptă deviații, nu trebuie să mai avem colegi care joacă la două capete, care sunt cu un picior în PSD și cu unul în altă parte. Se vor lua măsuri foarte directe!”, a comentat Ștefănescu. Al doilea „om al lui Mocioalcă” despre care a vorbit Ștefănescu ar fi Silviu Hurduzeu, președintele CJ care a stat astăzi la prezidiu în PSD Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/