Tensiuni mari nu doar în PSD Caraș-Severin! Încercări de a perturba și organizațiile din Dâmbovița și Mehedinți!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Vicepreședintele PSD, Adrian Țuțuianu, acuză încercările de perturbare a organizațiilor conduse de cei care i-au cerut demisia lui Liviu Dragnea și invită la unitate, deoarece partidul s-ar afla într-o perioadă și așa destul de dificilă.

Lider al filialei PSD Dâmbovița, Ţuţuianu a declarat, după excluderea din PSD a patru consilieri generali ai capitalei, că e o măsură care trebuie luată în situații extreme, nu de câte ori un membru al partidului are o opinie diferită și a subliniat că în alte județe s-a încercat perturbarea organizaților social-democrate.

„Eu cred că excluderea din partid trebuie să fie o situație extremă și nu o sancțiune de care să uzăm ori de câte ori cineva are o poziție sau o exprimare care nu convine celei oficiale. Am constatat și eu că în mai multe organizații județene, unde liderii de organizații au avut alt punct de vedere și sunt semnatari sau susținători ai scrisorii de acum o lună, am avut diverse încercări de a perturba starea de fapt din organizație. Chiar și la mine în Dâmbovița a fost o asemenea încercare. Și la Caraș-Severin, și la Mehedinți. Nu știu cine le promovează, dar eu cred că este important pentru PSD să rămână unit, pentru că suntem într-o perioadă dificilă”, a afirmat Țuțuianu, astăzi, la Parlament.

Potrivit Mediafax, vicele PSD speră ca cei care vorbesc despre excluderea lui, a Gabrielei Firea și a altor lideri din partid să fie doar „răspândaci de zvonuri”. „Este nevoie ca liderii partidului să găsească un numitor comun. Sper că cei care vorbesc despre excluderea mea sau a doamnei Firea sau a altuia din partid sunt doar niște răspândaci de zvonuri și în niciun caz nu reprezintă o poziție care să fie una oficială a PSD”, a comentat Țuțuianu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

La fel ca liderul PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și Țuțuianu a lăsat de înțeles că lui Liviu Dragnea nu i se va mai cere demisia, votul majorității din CEx trebuind respectat chiar și de către cei care nu-i împărtășesc întrutotul ideile șefului partidului. „Nu sunt contestatar de profesie, o să ne exprimăm pe subiectele care sunt pe agenda Comitetului Național. Cu siguranță o să discutăm despre remanierea guvernamentală și o să avem un punct de vedere. Vom decide de fiecare dată consensual cum acționăm pe un subiect sau altul. A fost un vot, nu l-am transformat în contestatar de profesie, vom vedea ce avem de făcut”, a mai spus șeful de la Dâmbovița.

Sursă foto: news.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/