Deputatul de Timiş, Marian Cucşa, va depune săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă prin care propune trei zile de alegeri locale şi parlamentare....
Nevoia te face creativ, iar creația o ia înaintea scrisului, a oficializării, a confirmării avizate, a lucrărilor lexicografice. Avem blog, nu? Dicționarele nu au. Am...
În orașul de la malul Dunării, bursa zvonurilor îi scoate la-naintare pe cei mai puternici candidați pentru scaunul de edilul-șef, mai exact, actualul primar, Adrian...
Vremea caniculară îndeamnă la relaxare și distracție, deși situația generată de pandemia de COVID-19 a transformat vara acestui an într-una atipică. Astfel că, încă de...
Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Alina Stancovici, a fost suspendată din funcție la puțin timp după câștigarea concursului și instalarea pe funcție. Motivarea celor...
Unul dintre primarii liberali din Caraș-Severin atrage atenția că omul de afaceri Romeo Dunca pleacă din postura de outsider în fața lui Silviu Hurduzeu în...
În urmă cu puțin timp, un autoturism Opel Corsa, condus de un șofer în vârstă, a intrat cu viteză în containerele platformei de gunoi de...
A fost spectacol total pe Valea Domanului, în a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, ediția 2020! Recordurile au căzut unul după...
Timișorenii cinefili sunt invitați în două weekenduri succesive în Piața Libertății, în perioada 10-11 iulie și în 7-8 august, de la ora 20.30, pentru a...
Clădirea de birouri United Business Center 3 (UBC 3) din ansamblul mixt Iulius Town Timișoara a primit de curând cea mai înaltă certificare LEED (Leadership...
În fiecare an, în 3 iulie, Reșița este sărbătorită datorită istoriei metalurgice care a consacrat orașul în întreaga lume. Anul viitor se împlinesc 250 de...
În cadrul unei vizite la Timişoara, în care a prezentat proiectele de infrastructură pentru zona de vest, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a vorbit şi despre...
Județul Caraș-Severin are un nou arhitect-șef, care va asigura interimatul pe durata suspendării din funcție a lui Victor Naidan. Potrivit președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu...
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș sunt hotărâți să construiască un pod nou în Tapia, sat aparținător municipiului Lugoj. Ei au mandatat deja o societate de proiectare...
Se apropie alegerile locale pentru primării și consiliile județene. Lupta se anunță aprigă, dacă nu chiar dură, fiecare lider de partid dorește să fie cât...
Mult timp s-a vehiculat faptul că producătorul german de arme, piese pentru artilerie și vehicule pentru apărare este interesat să investească în România. Inclusiv la...
La doar o zi după ce Prefectura cărășeană a anunțat că a deschis din nou un centru de carantină în județ, fără să ne răspundă...
Deși era așteptat, Marcel Vela nu a ajuns la conferința de presă de astăzi de la Reșița. În schimb, au fost prezenți trei din cei...
Gata cu autorizațiile de construcții date după frumusețea și nevoile omului! Consilierii locali de la malul Dunării au creat cadrul propice pentru ca zona Pârva...
Situaţia alarmantă la nivel naţional, unde au fost confirmate de ieri până astăzi 416 cazuri noi de coronavirus, începe să se reflecte şi în judeţul...
Șeful Cercului Militar din Lugoj, lt. col. (r) Cristinel Vecerdea (CRIV), a obținut o frumoasă recunoaștere pe plan național la ceea ce s-ar putea numi…...
Ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin, în primele cinci luni ale anului curent au fost...
Autorii faptelor sunt patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani. Aceștia au fost reținuți de polițiști și sunt cercetați acum pentru...
Aproximativ 100 de români, în mare parte din zonele sărace ale Caraș-Severinului, au muncit aproape pe nimic, în condiții grele, sub teroare și fără vreo...
Metoda „Burlanul” sau metoda „Cetârnelor”, cum mai este numită, este o metodă de extorcare de bani, prezentată inițial ca o reparație care se face la...
După o așteptare îndelungată, în sfârșit o veste bună legată de zona turistică a Banatului de Munte, mai precis a Văii Almăjului. Este vorba de...
Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a fost lăsat pe din afară la vizita ministrului Transporturilor, Lucian Bode, de vineri de la Timişoara, deşi invitaţi...
Edilul-șef al Reșiței consideră că nu este momentul să-și facă planuri pe viitor, cel mai important lucru e să se concentreze asupra proiectelor pe care...
Asociația de Utilitate Publică pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, respectând normele anti-COVID în vigoare pentru sezonul estival, va pune în funcțiune...
Marcel Vela a fost şi el astăzi la Timişoara, alături de ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Vela a venit să verifice stadiul evaluării pagubelor cauzate de...
Caraș-Severinul va avea un nou centru de carantină! Decizia a fost luată astăzi în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de...
Ca în fiecare sfârșit de săptămână, parcul din Iulius Town Timișoara găzduiește activități pentru un public diversificat. Pentru acest weekend sunt plănuite: muzică mixată, teatru...