Alina Stancovici: „Dragă sistem românesc, iartă-mă că m-am înscris la concurs, dar, mai ales, iartă-mă că am îndrăznit să îl și iau”

Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Alina Stancovici, a fost suspendată din funcție la puțin timp după câștigarea concursului și instalarea pe funcție. Motivarea celor din Ministerul Sănătății a fost că era nevoie de o persoană cu experiență să conducă spitalul pe perioada de pandemie. Starea de urgență a trecut, la fel și ordinele ministrului de schimbări și suspendări din funcții, doar situația Alinei Stancovici a rămas aceeași. Adică în aer!

„Am dat un concurs pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, concurs organizat timp de un an și jumătate de trei ori, dar la care nu s-a înscris nimeni, nici măcar managerul interimar ale cărui mandate s-au succedat în așa-zise perioade de interimat. Dar, e adevărat, a fi manager interimar e mai simplu și mai comod decât să dai un concurs, în urma căruia semnezi un contract de management și îți asumi indicatorii de performanță aferenți.”, mărturisește managerul suspendat.

Alina Stancovici spune că privește toată această poveste ca pe „un spectacol hilar, de prost gust” pentru că, pe de o parte, autoritățile statului nu se pot hotărî cine păstorește spitalele, cine decide revocarea ori demiterea managerilor, de parcă un spital e o moară părăsită, iar, pe de altă parte, instanța de judecată, cea a Curții de Apel Timișoara, constată excesul de putere prin emiterea ordinului de suspendare și nemotivarea acestuia, fapt ce naște o îndoială justificată asupra legalității lui. „Dar consideră că nu sunt prejudiciată având salariul de lector universitar. Adică s-a dat un concurs, apoi pe nedrept s-a emis un ordin de suspendare, dar excesul de putere e pagubă-n ciuperci că reclamantul oricum nu moare de foame!”, exclamă cu amărăciune Stancovici.

În aceeași notă de dezamăgire, managerul suspendat al Spitalului Județean de Urgență Reșița are un mesaj de transmis celor care „fac jocurile” în administrația și politica românească. „În acest marasm contemporan, nu știu care e culoarea politică pe care ar fi trebuit să o am pentru a fi agreată și nici nu îmi doresc să am vreuna în aceste vremuri, cu orice risc, chiar și acela de a pierde postul câștigat prin concurs! Nu am avut culoare politică în momentul concursului, așa cum nu am nici acum! Rămân fidelă propriului sistem de valori și principii, acela de a face lucrurile temeinic și cinstit, fără a mă umili, îngenunchind pentru a obține ceva! Drumul drept e cel mai scurt! Mai presus de toate e demnitatea umană asupra căreia nimeni nu are dreptul să intervină, dealtfel singurul lucru după care ar trebui să tânjim, după sănătate, este demnitatea! Dincolo de ea nu este nimic! Prețul demnității unui om nu poate fi cuantificat în trocuri ieftine, în culori politice ori în umilințe, oricâte ar fi ele! Din păcate, paradoxul vremurilor noastre este altul: cu cât ești mai prost și mai slugarnic, cu atât culoarul e mai lung și mai larg! Dreptatea și al său lung șir de sinonime sunt astăzi doar niște termeni din dicționarul limbii române, pe care, desigur, unii nu l-au deschis niciodată”.

Alina Stancovici este hotărâtă să meargă mai departe în instanță și speră ca între timp să se termine jocurile murdare, să se clarifice simpatiile, să se împartă feuda și să se stabilească cine e jupânul, convinsă fiind că totul „e doar politică și zarvă, mulți bărbați, dar puțini domni, caractere mici și interese meschine!”

Are și un mesaj pentru instituțiile statului de drept care funcționează strâmb sau doar în favoarea unora: „Dragă sistem românesc, iartă-mă că m-am înscris la concurs, dar, mai ales, iartă-mă că am îndrăznit să îl și iau, că nu știu să fur și că am făcut o școală temeinic și la vremea ei! Iartă-mă, dragă sistem, că nu am culoare politică și că nu sunt pe placul decidenților! Iartă-mă că m-am născut aici și am ales să trăiesc tot aici, în România, țara în care sistemul de valori și-a pierdut busola.”