Pârva Reca – de la păşune la zonă care va fi introdusă în intravilanul oraşului Moldova Nouă

Gata cu autorizațiile de construcții date după frumusețea și nevoile omului! Consilierii locali de la malul Dunării au creat cadrul propice pentru ca zona Pârva Reca, cea care delimitează orașul Moldova Nouă de localitatea Măcești, declarată până nu de mult pășune, să poată fi exploatată la adevăratul ei potențial.

În cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local, politicienii din Moldova Nouă au ridicat mâna în vederea dezmembrării unor terenuri aparținând domeniului privat al orașului Moldova Nouă, dezmembrarea suprafeței de 10.155 de metri pătrați, spune primarul Adrian Torma, fiind absolut necesară atât pentru ca oamenii care și-au construit case acolo să poată intra în legalitate, iar pe de altă parte, suprafața va face parte din noul PUG.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Noi suntem la finalitate cu Planul Urbanistic General și sunt foarte multe construcții ciudate, să spun așa, pe raza orașului Moldova Nouă, construcții apărute oricum în zone pe care noi ni le doream să le introducem în intravilan. Uite că acum reușim să împușcăm doi iepuri dintr-o lovitură. O dată, aducem oamenii în legalitate, dar în același timp începem și noi să încasăm taxe și impozite conform viziunii de pe noul PUG”, a ținut să precizeze edilul-șef.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/