A bloga și a mailui

Nevoia te face creativ, iar creația o ia înaintea scrisului, a oficializării, a confirmării avizate, a lucrărilor lexicografice.

Avem blog, nu? Dicționarele nu au. Am putea folosi pagină web. Web e tot străin, dar e oficial al nostru – apare în dicționare: (world wide) web „Sistem hipermedia care permite accesul la internet” (v. www.dexonline.ro; sursa: MDA2, 2010). Precizare: internetul are minusculă la început (cf. DOOM2), iar hipermedia e absent din dicționare. Pronunțarea, aș zice, e după normele limbii engleze. De ce l-am româniza, dacă nici nu l-am preluat oficial? Revenind la blog, acesta e frecvent folosit, articularea e simplă (normele sunt clare): blogul, pluralul – previzibil (dacă avem în vedere job, joburi): bloguri. Chestiune veche, simplă, cu șanse de oficializare, de consemnare în dicționare. Interesant e însă verbul. Blog – bloga („a scrie pe blog”). Contextele nu sunt puține, deși poate părea la prima vedere o metodă simplistă de a denumi o acțiune. Ceea ce nu e rău! Logați-vă pentru a bloga sau Sfaturi pentru a bloga sunt doar câteva dintre situațiile frecvente de materializare a infinitivului.

Conjugarea? Așa: „Nici acum nu scriu, bloghez.” (jurnaldecafea.wordpress.com); „S-au împlinit luna trecută şi trei ani de când bloghez.” (utopiabalcanica.net); „«Râma» intelectuală și sexy bloghează spre frustrarea d-lui [sic!] Tucă” (3ditorial.wordpress.com); „Bloghează pe Blogatu.ro! Campanie de Guest Posturi” (blogatu.ro); „Liviu Mihaiu bloghează din nou” (bucurenci.ro). Cum bloghezi un eveniment, Cum să bloghezi part-time, Mai are rost să bloghezi, Bloghează-ți viața, Hai să blogăm sunt titluri repetate, repetabile, curente în mediul online, încadrate în diverse rame și urmate de răspunsuri (nu de puține ori) interesante, notabile, de luat în seamă!

Am întâlnit și combinația cu reflexivul: „ne blogăm: Creşte blogosfera politică. Pe cine mai doriţi «să blogăm»?” (blogosfera.md). O fi cu trimitere la să ne logăm? Plusul de sens adus de pronume: „a scrie despre sine pe blog”. Până la urmă, blogul e un soi de confesiune publică. Confesiunea e, de regulă, despre un sine, mai puțin despre alte spații lăuntrice. Spun asta pentru că, de multe ori, tonul de pe bloguri nu e doar colocvial, ci și confesiv. Să nu uităm însă de blogurile de limbă/lingvistică ori de cultivare a limbii. Totuși, nici ele nu au de-a face cu rigoarea științifică ori cu pluralul seniorial din cărțile din biblioteci.

Am întâlnit, de asemenea, o altă formă a verbului (evident, cu un alt tipar de conjugare: a blogui – bloguiesc. Tiparul: a locui – locuiesc. Câteva contexte: „De ce am bloguit sau de ce am început bloguiesc?” (smiley1991.wordpress.com); „Bloguiesc de 4 ani!” (www.neacsu.org); „Eu mi-am imaginat în 1997 un asemenea murmur  alinător şi, înainte de sărbători, ascultându-l, m-am gândit să-l pun pe you tube să fie de ajutor şi altora. Acum îl şi bloguiesc, ca să-l folosiţi până găsiţi propriul murmur.” (ioangyuripascu.wordpress.com);

„Bloguiesc, deci exist.” E ca un refren al… blogosferei. Altă creație!

Și această varianta de notare a realității actuale se prezintă… reflexiv. Astfel, mă bloguiesc, ne bloguim e un fel de mă dau/ne dăm pe ‘net specializat, mai personal, scriptic, despre mine, pentru sine, dar și pentru ceilalți. „Începeți să vă bloguiți propriul blog sau site. Creează-ți propriul top cele mai bune idei de duminică.” (bliss-deco.ru) sau „Am impresia că vă bloguiți reciproc, așa e?” (scaietina.com, comentariu) sunt două contexte simpatice, dovada că a blogui poate lua calea jocului sensurilor, a deschiderii, a polisemiei, a umorului, a creațiilor spontane, inteligente.

„Hai să blogăm despre blogging, bloggând bloggăreşte despre blog” (cetin.ro) demonstrează familia lexicală bogată și faptul că bilingvismul funcționează și-și găsește materializare (v. gg).

Despre a mailui – data viitoare. Tot într-o zi de luni.

Mai e și vlog – vloga! Material este – spor să fie!