Atleta caransebeșeană Liliana Danci a obținut o nouă performanță, însă de această dată sportiva a alergat peste 45 de km pentru un caz umanitar organizat...
Echipa de junioare I a Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa a câştigat medaliile de bronz la Campionatul Naţional de handbal feminin, a cărui fază finală s-a...
FC Caransebeș s-a impus cu 4-1 în fața lui CSM Râmnicu Vâlcea în ultimul joc al sezonului disputat pe propriul teren, la finele celor mai...
Antrenorul Metalului nu a uitat nici acum gestul lui Dan Alexa de la meciul din returul sezonului regulat, când, la 3-0 pentru timişoreni, a aruncat...
FC Caransebeş i-a prezentat astăzi pe cei doi noi membri ai conducerii administrative după ce Cosmin Popovici a plecat din fotoliul de preşedinte. De la...
FC Caransebeş întâlneşte sâmbătă, în ultimul meci al sezonului de pe teren propriu, CSM Râmnicu Vâlcea. Un rezultat pozitiv le-ar asigura gugulanilor prezenţa în Liga...
Întrucât contractul cu finanțatorul Cătălin Rufă se apropie de final, reprezentanții administrației publice locale vor înființa o comisie de analiză, care va avea rolul de...
Finalul săptămânii trecute a consemnat un nou episod trist şi penibil pentru istoria fotbalului din Valea Domanului, ajuns să fie astăzi gestionat de toţi amatorii...
Adunarea Generală a clubului a decis la finele acestei săptămâni să facă o serie de schimbări la nivel de conducere. În sedința Adunării Generale a...
Meciul de astăzi, cu Olimpia Satu Mare, le-a adus rosso-nerilor o victorie binemeritată, impunându-se cu 2 la 0 în fața adversarilor. Competiția a început însă...
Agitație mare dis-de-dimineață la Școala Nr. 8 din Reșița! Zeci de elevi de toate vârstele au umplut până la refuz terenul de fotbal al unității...
Gruparea din Valea Domanului are toate şansele să nu încheie actualul campionat în Liga a II-a de fotbal după antijocul prestat de o parte a...
Lucrurile au luat-o complet razna la Metalul, unde jucătorii lui Opriţa au ajuns să se antreneze în tricourile în care dorm sau pe care le-au...
Echipa care oferă cel mai frumos spectacol sportiv al momentului publicului reşiţean a obţinut în această seară calificarea în careul de aşi al Cupei României...
Echipa de handbal masculin a Liceului Teoretic ,,Traian Vuia” din Reşiţa este una dintre principalele favorite ale turneului semifinal care se desfăşoară în Sala Polivalentă...
FC Caransebeş a irosit puncte importante în ultimele jocuri, în ciuda aşteptărilor foarte mari izvorâte din prestaţiile convingătoare de la începutul anului, dar Alin Artimon...
Viceprimarul Reşiţei, Ioan Crina, le-a transmis deja celor care îşi cam bat joc de cluburile din Valea Domanului, Metalul şi CSM Şcolar, că nu mai...
Municipiul de pe Bârzava se va bucura din nou, începând cu toamna acestui an, de reclamă pozitivă la nivel naţional şi, nu e exclus, chiar...
Muncitorul a cedat în această seară, la Deva, în faţa campionilor de la Autobergamo, scor 1-7, în meciul doi din play-off-ul Ligii I de futsal....
Metalul Reşiţa a scos doar o remiză, 2-2, la Tărlungeni, cu Unirea, după ce a condus cu 2-1 la pauză şi a jucat ultima jumătate...
FC Caransebeş a cedat astăzi, scor 0-1, pe terenul lui CSM Râmnicu Vâlcea, în al doilea meci din play-out-ul Ligii a II-a de fotbal. Singurul...
Muncitorul Reşiţa a cedat luni seară, în faţa propriilor suporteri, cu 4-6, în faţa campioanei en-titre, Autobergamo Deva, în primul meci al play-off-ului Ligii I...
Consilierii locali din Reşiţa s-au întâlnit astăzi în şedinţă extraordinară pentru a opri finanţarea clubului de fotbal Metalul, în conturile căruia au virat timp de...
Municipiul de pe Bârvaza nu e în stare să ofere un salariu de 2.000 de lei unei sportive ca Alina Vuc, pe care a format-o...
Cea de a patra ediție a frumoasei competiții se derulează în premieră, luni, în comuna Dognecea. Șoferii trebuie să știe că circulația va fi blocată...
FC Caransebeş a remizat astăzi, 0-0, pe teren propriu, în primul meci din play-out-ul Ligii a II-a de fotbal, cu Şoimii Pâncota. Gugulanii s-au întrecut...
CS Mioveni a scos o remiză albă pe terenul Metalului, dându-i ocazia echipei lui Dan Alexa să se desprindă la opt puncte în fruntea clasamentului,...
Doi gugulani vor rata în mod cert ultimele meciuri ale sezonului după ce au suferit accidentări serioase în întâlnirea cu CSM Râmnicu Vâlcea. Alin Artimon...
Volei Club Banatul Caransebeș închide sezonul 2014-2015 cu fruntea sus. Deși obiectivul a fost unul măreț, greutățile întâmpinate în timpul campionatului au dus doar la...
Speriat de datoriile de miliarde pe care le-ar avea Metalul Reşiţa, edilul-şef a comandat în sfârşit un audit intern la clubul pe care municipalitatea îl...
FC Caransebeş a încântat în sezonul de primăvară şi are una dintre cele mai bune linii de clasament. Evitarea retrogradării este aproape rezolvată, însă tehnicianul...
După muzee, ştrand termal şi concerte ale celor mai tari trupe de muzică live din România, Oraviţa dă încă o lovitură de imagine, care nu...
Evenimentul dedicat echilibrului interior, sănătății și armoniei dintre minte, trup și suflet: „EZOTERIC FEST”, revine la Timișoara, cu cea de-a 33-a ediție, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT....
Reșița vrea un Târg de Crăciun de top! Înscrierile pentru căsuțe sunt deschise
Alte trei blocuri din Caransebeș se reabilitează pe bani europeni
SDM intervine pe străzile din Timiș. Noi reparații și lucrări!
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Ministrul Finanțelor, vizat de o moțiune simplă depusă de AUR
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Avarie în Oțelu Roșu, pe strada Pescarilor. Aquacaraș intervine!
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Strada Ceretului și Rândul 2 din Reșița rămân fără apă. Avarie!
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
Mai multe străzi din cartierul reșițean Muncitoresc rămân fără apă. Avarie!