FC Caransebeș a debutat cu dreptul în 2014, echipa antrenată de Iosif Rotariu reușind să se impună în derby-ul etapei de la Lupac. Deși Muncitorul...
După trei luni de pauză, se dă startul reluării campionatului. Echipele cărășene din Liga a II-a și a III-a sunt pregătite să obțină un rezultat...
Trupa lui Marian Pană a terminat prima parte competițională pe locul şase, dar stă mult mai bine într-o altă ierarhie. Conform referatului Comisiei pentru fairplay...
Doi dintre cei mai importanţi handbalişti care au făcut performanţă şi îmbracă şi în prezent în tricoul Reşiţei pun pe picioare cel mai interesant proiect...
Metalul a adus nouă jucători, a cedat mult mai puţini, dar nu a cheltuit nici măcar un leu, dimpotrivă, a încasat peste 150.000 de euro! Clubul...
HC Caraş-Severin a impresionat prin determinare în partea a doua a campionatului şi a fost la un pas de un rezultat-surpriză pe terenul campioanei HCM...
De departe unul dintre cele mai importante competiții ale anului 2014, Gala K1 se va consuma în oraș la începutul lunii aprilie. Pe lângă Grand...
Întărită la nivelul lotului de jucători şi al staff-ului tehnic, noua echipă a Reşiţei va fi ajutată să ajungă în prima ligă şi de un...
Reşiţenii s-au mişcat foarte bine în Sala „Constantin Jude” din oraşul de pe Bega la gala „Luptă Timișoara”, competiţie de kickboxing full-contact cu reguli din...
Azi s-a dat startul la mult așteptata competiție de baschet organizată în memoria uneia dintre victimele lui Iacob Chișărău. Șase echipe au mânuit mingea în...
Toată suflarea roş-neagră este convinsă că Metalul are şanse reale să promoveze pe prima scenă fotbalistică a ţării la finele acestei ediţii de campionat. Achiziţiile...
Metalul şi-a prezentat astăzi achiziţiile făcute în iarnă pentru ca Reşiţa să revină din toamnă pe harta primei ligi a fotbalului românesc. Oficialii clubului reşiţean...
Acest sfârșit de săptămână le va oferi iubitorilor de handbal prima ediție a turneului GPM Cup, organizată prin cel mai nou proiect al sportivilor Adrian...
Centrul de copii şi juniori din Valea Domanului nu a mai produs mare lucru de ani buni, dar puştii lui Petre Panescu promit să ajungă...
Sfârșitul de săptămână le pregătește reșițenilor un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte. La aproape trei ani de la moartea tânărului Caius Bălteanu, va lua...
Federația Română de Fotbal a publicat într-un comunicat de presă, postat pe site-ul oficial, țintarul pentru promovarea în Liga I, respectiv retrogradarea în Liga a III-a....
Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului pentru reșițeni este găzduirea competiției de K1, prima pe anul 2014. Pentru prezentarea rundelor, reșițencele sunt invitate...
Plecarea antrenorului Alin Artimon de la cârma echipei pe care a dus-o pe primul loc, la șapte puncte de următoarea clasată, Mama Mia Becicherecu Mic,...
HC Caraş-Severin a învins CSM Bucureşti cu scorul de 33-26 (17-9) într-un meci din Liga Naţională de handbal masculin. Sala Polivalentă din Reşiţa a semănat...
Fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor neagă faptul că ar prelua vreo funcţie sau că se va implica la clubul reşiţean, deşi patronul Rufă...
Intenţiile patronului Cătălin Rufă s-au concretizat în ceea ce priveşte întărirea staffului administrativ al clubului reşiţean. Metalul s-a mişcat intens pe piaţa transferurilor de jucători...
Fostul preşedinte din Valea Domanului şi-a dorit un nume important pe banca tehnică a rosso-nerilor, dar rezultatele de la acea vreme nu au fost cele...
Tradiția cărășeană în ceea ce privește voleiul pare să renască datorită gugulanilor de la Volei Club Banatul Caransebeș. Echipa masculină se află în plin campionat,...
Un eveniment sportiv de proporții inedite va avea loc în această primăvară la Reșița. Gala Local Kombat vine pentru prima dată în oraș, creând astfel...
Lider detașat în seria a IV-a a Ligii a III-a, FC Caransebeș se pregătește intens pentru atacarea promovării în eșalonul secund. Gugulanii au susţinut mai...
Baza sportivă din Parcul Copilului din Govândari va suferi modificări din pricina faptului că pasionaţii ce închiriază terenul pe timpul nopții tulbură liniștea publică, la...
Orașul de pe Bârzava a fost reprezentat de doi dintre tinerii boxeri ai CS Municipal la Cupa României, competiție organizată la Brăila. Marian Ruță, la...
Aflați de o săptămână în Turcia, elevii lui Pană au susținut trei jocuri amicale, cu a doua clasată în liga a doua maghiară, Dunaújváros, cu...
După victoria surprinzătoare din etapa trecută, împotriva Stelei, cărășenii se deplasează în cadrul celei de-a XVI-a etape a Ligii Naționale de handbal masculin la ultima...
Echipa antrenată de Marian Pană a plecat luni în al doilea stagiu de pregătire, în Antalya, acolo unde va pune la punct ultimele detalii pentru...
Salvată de Consiliul Judeţean în momentul în care Adrian Chebuţiu a renunţat la ea, echipa de handbal care a câştigat de trei ori Challenge Cup...
După un prim cantonament efectuat la baza din Valea Domanului, în care rosso-nerii au întâlnit adversari mai slab cotați, obținând două succese din trei partide,...