UPDATE. S-a terminat şi cu Metalul! Viceprimarul Crina spune că nu!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Consilierii locali din Reşiţa s-au întâlnit astăzi în şedinţă extraordinară pentru a opri finanţarea clubului de fotbal Metalul, în conturile căruia au virat timp de doi ani câte un miliard de lei pe lună!

Reşiţa s-a lepădat în ultimii ani în mod inexplicabil de sportivi de certă valoare în formarea cărora a investit timp şi bani. Gimnaştii Daniel Popescu, Răzvan Şelariu, Cosmin Maliţa, Ovidiu Buidoşo sau Daniel Rădeanu, luptătorii Sebastian Uţă, Roxana Năstruşnicu, Olivia Neagu sau Alina Vuc sunt doar câteva dintre cele mai elocvente exemple. Acum, Reşiţa a constatat că nu mai are nevoie nici de fotbal, de o echipă clasată în momentul de faţă pe podiumul Ligii a II-a. Ar fi putut fi chiar cu un picior în prima ligă dacă în Valea Domanului ar fi existat un climat propice unei astfel de performanţe. Proiectul Metalul este aproape eşuat, la mai puţin de doi ani de la aducerea cu surle şi trâmbiţe a lui Cătălin Rufă la Reşiţa. Motivele nu sunt încă foarte clare, nu s-au pus documente pe masă, dar cauza aproape oficială ar fi colaborarea nefirească dintre cei doi acţionari, majoritarul Cătălin Rufă şi minoritarul Consiliul Local Reşiţa.

„Am anulat Hotărârea de Consiliu Local vizavi de banii pe care îi dădea administraţia locală la asociaţia prin care se finanţa echipa de fotbal. Colaborarea cu domnul Rufă trebuie pusă la punct, dumnealui trebuie să rezolve situaţia datoriilor. Mă gândesc că echipa şi-ar putea continua activitatea dacă se va găsi o variantă de colaborare corectă”, a explicat pentru expressdebanat.ro Gheorghe Năsturel, consilier local şi, totodată, reprezentant al administraţiei publice locale la Metalul.

Patronul rosso-nerilor, Cătălin Rufă, se aştepta la asta. „Nu pot spune că e o surpriză pentru mine, deoarece în urma celor ce s-au întâmplat în ultima vreme mi-am cam dat seama că nu mai sunt dorit la Reşiţa. Deocamdată eu nu am primit nimic oficial, nu ştiu ce se va întâmpla cu echipa. Prefer să nu comentez prea multe înainte să văd şi eu exact ce s-a hotărât, care sunt intenţiile. Dacă Reşiţa nu mai are nevoie de mine, nu e nicio problemă”, a declarat Rufă.

Dispariţia Metalului după numai doi ani de activitate nu ar fi ceva nou pentru Valea Domanului, ci s-ar continua o tradiţie. CSM, FCM, FCM 2012, AFCM şi cine mai ştie acum sub câte titulaturi s-a jucat fotbal în roşu şi negru au avut şi ele cam aceeaşi soartă. Gloria e şi ea începând de anul trecut istorie. De Muncitorul s-a cam ales praful. De ce toate astea?! E foarte simplu! Pentru că aleşii locali, indiferent care au fost ei, şi-au dat de fiecare dată cu stângul în dreptul! Pe banii oraşului şi pe sentimentele şi pasiunea microbiştilor!

untitled design set 970x90 px

UPDATE 1 – Metalul primește bani în continuare!

Oficialii Primăriei Reșița au lămurit lucrurile și explică faptul că deciziile luate astăzi au fost, de fapt, unele formale, care nu se referă la tăierea finanțării. Aceasta va merge mai departe!

„Noi, prin hotărârea de astăzi am corectat niște puncte din hotărârile de înființare a Asociației Clubul Sportiv Municipal Reșița și a Clubului Sportiv Municipal Reșița SA. Practic, erau niște puncte care prevedeau finanțarea acestora. Separat de acestea, prin contract de participațiune, Consiliul Local vine cu partea lui de finanțare la echipa de fotbal. Am revocat punctele din hotărâre care nu au produs niciodată efecte. Contractul de asociere în participațiune rămâne valabil, din punctul de vedere al Primăriei și al Consiliului Local funcționează normal. Singurele suspiciuni vin din partea celuilalt acționar, care are datorii”, a declarat inițiatorul proiectului de hotărâre, Ioan Crina, viceprimarul Reșiței.

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Cristi says:

    Stanciule tu esti cata dus cu capul daca incepi sa compari actuala echipa de fotbal cu sportivii mai sus mentionati.Astia de azi,fotbalistii,in afara a 2-3 jucatori nu au nici o legatura cu sportul resitean.Iar despre relatia nefireasca dintre consiliul local si rufa,tu sti foarte bine care e vinovatul.Motivul e foarte clar si il stii si tu….doar ca esti in continuare un lingau de prima clasa.Doar ii lustruiesti zi si noapte pantofii lui rufa.Sclavule care esti scalv si scrii articole rupte de realitate.Si la comanda….

  2. dorin says:

    Au procedat corect consilierii. Rufa nu a venit cu bani si a lasat clubul doar pe umerii primariei. Asta nu reprezinta resitenii si iubitorii de fotbal. Pleaca Rufa si lasa echipa.

  3. resitean says:

    s-a implinit visul tuturor… mergem din vara la meciuri…. ii vedem pe fcm scolar fcsm fmc sau ce nume mai au si ei…. e bucuroasa galeria acuma…a plecat rufa din vale si lumea e multumita.o sa facem o super echipa plecam din liga a V a si in 7 ani jucam in cupele europene si lumea va fi fericita.ne meritam soarta. vai si amar … sper ca toata lumea e multumita ca a plecat rufa si noi o sa avem o echipa curata si frumoasa in liga a 4 a … mie scarba merg sa vomit

  4. Gabi says:

    Vreti fotbal la Resita si veniti la stadion maxim 5-600 de persoane. Normal ca bine au facut cei din Consiliul Local sa opreasca finantarea…. si asa echipa asta nu joaca nimic, isi bate joc de cei care vin la stadion si atunci cand lumea ii huiduie tot ei se lamenteaza.

    1 miliard/luna sunt bani, asa ca mai bine primaia ar aloca aceo bani pt. fotbalul juvenil din Resita .

  5. Bogdan says:

    Cel mai bun lucru ar fi sa se gaseasca 1 milion de euro pentru a cumpara aceasta echipa de la Rufa. In rest, cu 1 miliard pe luna se poate supravietui in liga 2 iar pe viitor…cine stie.

  6. dan says:

    Stanciule, eu cred ca ai vazut un alt film. Esti cumva din Resita sau din alta parte. Rufa nu a ajutat echipa deloc si a lasat-o fara finantare. Performanta pe care o are echipa se datoreaza sprijinului pe care l-au primit baietii de la primarie si de la consiliul local. Daca esti cinstit ar trebui sa-l intrebi pe marele patron cati bani a investit in echipa si sa faca publice in mod transparent toate sumele care le-a investit. Ai curaj sa faci o investigatie la Rufa…

  7. pentru resitean says:

    Daca tu esti resitean eu sunt martian. Mai bine cinstit şi sarac decat talhar şi bogat dupa… gratii!

  8. Razva says:

    Stanciule, ce-ti mai place scandalul, senzationalul, barfa. In direct si in reluare, numai pe OTV-Express de Banat. Continui munca lui Dan Diaconescu? Saracu, puscarias si el. Mare jurnalist mai esti, speculezi si fabulezi fara sa te documentezi.

  9. Silviu says:

    cred ca stanciu a primit articolul prin fax scris de rufa.rusine stanciu ! rusine rufa !

  10. Vlad says:

    alt articol SEMNAT Dani Stanciu… DAR doar atât…SEMNAT… că articolul e scris probabil de o secretară a lui rufă…

  11. suporter resita says:

    stepanscu a sustinut fotbalul. CJ a desfintat echipa de handbal. asa memorie scurta aveti ?

  12. sri says:

    cataline mai taci din gura ca te pishi contra vantului

  13. Dan says:

    Suporter resita postacul hotului stepanescu ca doar nici angajatii nu au voie sa spuna parerea sau sa poarte fusta scurta SA NU UITAM CE A PATIT SIMO FATA DE LA BANAT TV CAND A SPUS PAREREA PE FACEBOOK

  14. Dan says:

    TOTI sunt niste hoti intelesi intre ei

  15. dorin says:

    Esti un lingau si un sclav care scuipa peste tot. De unde stii tu zevzecule ce se intampla la echipa. E plina lumea de jegosi ca tine care asteapta sa primeasca oscioare din partea marelui stapan. Cu cat esti platit sa scrii asemenea dejecții, fraiere…

  16. noname says:

    Într-un comunicat remis astăzi presei, Primăria reşiţeană infirmă zvonurile privind întreruperea finanţării echipei de fotbal Metalul şi face câteva precizări legate de deciziile luate ieri în şedinţa extraordinară a Consiliului Local. Potrivit acestui comunicat “Consiliul Local al municipiului Reşiţa s-a întrunit luni, 6 aprilie 2015, într-o şedinţă extraordinară, convocată de îndată. Prin HCL nr. 95/06.04.2015 au fost abrogate unele articole din Hotărâri anterioare de Consiliu Local prin care s-a aprobat înfiinţarea Asociaţiei „Clubul Sportiv Metalul Reşiţa” şi a societăţii comerciale S.C. „Clubul Sportiv Metalul Reşiţa” S.A., care nu au produs niciodată efecte juridice.Finanţarea Asociaţiei Clubul Sportiv Metalul Reşiţa se realizează în continuare în cadrul contractului de asociere în participaţiune, care a fost şi rămâne în vigoare. Municipiul Reşiţa şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract şi a achitat la zi contribuţia materială care îi revine în cadrul contractului. Îngrijorarea administraţiei publice locale vine din faptul că datoriile clubului de fotbal sunt mari iar rolul primordial în stingerea acestora îl are celălalt asociat.Precizăm că Municipiul Reşiţa îşi va îndeplini în continuare obligaţiile prevăzute în contractul de asociere în participaţiune”, se mai arată în comunicatul Primăriei.
    te doare capu ce comentari aici…..

  17. ghimpele says:

    sper ca vor desfinta tot: sportul,industria locuri de munca. Daca nu va convine :mars la babe in Austria

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/