Pierderi grele pentru FC Caransebeş. Nimeni nu se plânge!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Doi gugulani vor rata în mod cert ultimele meciuri ale sezonului după ce au suferit accidentări serioase în întâlnirea cu CSM Râmnicu Vâlcea.

Alin Artimon nu va conta o perioadă mai lungă pe Negoescu şi Precup, primul dintre ei urmând să sufere o intervenţie chirurgicală. „Avem probleme de lot, grave pentru unii diintre ei, sunt ieşiţi din circuit, dar nu obişnuiesc să mă vait. Negoescu, în cursul săptămânii viitoare, probabil, se va opera, are o ruptură de ligamente încrucişate, iar Precup are o ruptură parţială a ligamentului de la gleznă. Stancu are ceva probleme medicale, dar el s-a antrenat aproape maximal. Manea are o contractură musculară. Pe termen lung am pierdut cu siguranţă doi oameni, dar avem jucători suficienţi”, a comentat situaţia antrenorul echipei gugulane.

În ciuda acestor probleme medicale, atmosfera este bună în vestiarul caransebeşenilor, jucătorii fiind foarte montaţi înaintea meciului de mâine, cu Şoimii Pâncota. ,,Nu vreau să discut despre dumnealor, am văzut că ei vorbesc despre noi. Noi nu abordăm de aceeaşi manieră dialogul. Poate că am să vorbesc după, cred că aşa e civilizat”, a spus Artimon. Goşa, căpitanul echipei, are grijă să menţină un nivel maxim de concentrare în vestiar, chiar dacă obiectivul pare deja atins: „Trebuie să continuăm seria de victorii, fără înfrângere până la finalul campionatului”. Ciprian Dinu crede şi el într-un parcurs fără greşeală: „Urmează şase meciuri pe care trebuie să le tratăm la fel ca şi pe cele din miniretur. Noi sperăm să avem aceeaşi exprimare sau una chiar mai bună. Sper să ne impunem jocul pe care ne-am propus să-l atingem”. Andrei Artean, jucător care traversează o formă extraordinară, îi asigură la rândul său pe fani că FC Caransebeş va juca la intensitate maximă fiecare din cele şase meciuri rămase de disputat. ,,Suntem conştienţi că încă nu ne-am realizat obiectivul, sperăm ca în aceste şase meciuri să obţinem cât mai multe puncte şi promitem că vom da sută la sută pe teren”, a declarat mijlocaşul.

untitled design set 970x90 px

Meciul FC Caransebeş – Şoimii Pâncota se joacă sâmbătă, de la ora 11, pe Stadionul Municipal ,,Teiuş”.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/