Găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate, primarul de la Dunăre, Adrian Torma, vorbește despre o „operațiune meschină” împotriva sa în spatele căreia se află un...
Ce s-ar alege de hazard dacă am răsfoi doar pagini clasice, clasic, de la dreapta la stânga? Are şi haosul virtual farmecul lui, rapiditatea clişeizării,...
Luminița Jivan și Mihai Fifor au ajuns, în această dimineață, în fața procurorilor DNA pentru a vorbi despre implicarea lor în dosarul mitei de la...
Dosarele deschise de DNA și DIICOT care îi privesc pe mai mulți membri PSD aduc în discuția liderilor social-democrați schimbarea celor puși sub acuzare din...
Imaculaţii noştri politicieni sunt, săracii, blestemaţi mereu să vină să surmonteze greaua moştenire a hoţilor din mandatul precedent. Colegi de Parlament, de altfel. Nu, dragilor,...
Se apropie Crăciunul, iar iubitorii baschetului și nu numai sunt invitați la o acțiune caritabilă dedicată celor care nu au avut în acest an atât...
În ședința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin din data de 28 noiembrie 2019, au fost adoptate următoarele hotărâri: Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 171/2019 privind...
Senatorul PSD de Caraș-Severin a dezmințit pentru expressdebanat.ro că procurorii anticorupție i-ar cotrobăi prin casă într-un dosar legat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri...
Întortocheate sunt căile minții și ale realității lingvistice a momentului. Se întâmplă, și nu de puține ori, să mă lovesc de ideea respingerii cuvintelor străine,...
Odată ce se apropie sărbătorile de iarnă, telefoanele părinților au luat-o razna! Acțiunea „Ce luăm pentru doamna?” a început! Valabilă în toată țara, ideea de...
Florența Albu revine pe funcția de prefect al județului Caraș-Severin, după ce Matei Lupu și-a înaintat joi demisia. Propunerea vine din partea ministrului de Interne,...
Batjocorit, umilit și eliminat din sistem de corupții din Poliție și Parchet, Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, e noua...
Cinci dintre persoanele audiate în dosarul permiselor de portarmă false vor rămâne după gratii pentru următoarele 29 de zile! Asta dacă nu vor contesta decizia...
Inevitabilul s-a produs. Matei Lupu și-a dat astăzi demisia din funcția de prefect. Acesta spune că nu vrea să implice sub nicio formă numele instituției...
În mega dosarul DIICOT în care sunt anchetate fapte deosebit de grave ce privesc regimul armelor și munițiilor, precum și fapte de corupție a fost...
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, raportul favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu. Acesta prevede că persoanele...
Primarul municipiului Caransebeş, În temeiul art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b) din OUG nr.57/2019 privind Codul...
…bine-ți mai stă în straiele-ți de odinioară! În știința limbii nu-i însă loc de nostalgii și de întoarceri cu fața spre trecut. Am explicat eu...
Vă blestem, nemernici ce aţi pus stăpânire pe ţara asta, să vă trăiţi ultimele zile ca sclavi ai celor cărora le-aţi vândut-o. Vă blestem, nemernici...
Atac devastator la adresa social-democraților lansat din tabăra PMP, a aliaților PSD în Consiliul Județean Caraș-Severin! Consilierul județean Paul Purea a comentat în termeni foarte...
Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG – a contractat un proiect în valoare de 3,3 milioane de euro pentru sprijinirea autorităților locale...
În perioada sezonului rece, numărul incendiilor produse la locuinţele şi gospodăriile cetățenilor este în creștere, iar pagubele materiale sunt însemnate, flăcările luând uneori chiar vieți...
Timișoara rămâne un pol important pentru scrima românească, îndeosebi, pentru floreta. CSU Poli a câștigat Cupa României în proba masculină pe echipe. Tradiția clubului s-a...
Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean-Șomfelean, a dezvăluit cum foarte multe firme au ajuns în pragul colapsului în timpul guvernării social-democrate, ca urmare a unor...
Subscrisa S.C. AQUACARAȘ S.A. cu sediul în Reşiţa, P-ța Republicii nr. 7, judeţul Caraş-Severin, tel. 0255212458, fax 0255214421, înmatriculată la ORC cu nr. J11/831/2004, cod...
Autorități atât din România, cât și din țările învecinate iau măsuri pentru a preveni și elimina violența bazată pe gen. Se încearcă, mai precis, eliminarea...
Pasionații de hărți, planuri și desen tehnic pot veni la Muzeul Banatului Montan din Reșița să viziteze o expoziție unică a rezultatelor muncii din secolul...
Verbul – nucleul unei comunicări – e cel care îmi reține și azi atenția. Limba este un sistem deschis (a nu se înțelege haotic permisiv...
Au fost date rezultatele exit-pollurilor la ora 21 fix. Am mai butonat pe la tv, am mai citit opinii pe Fb. Ca şi până acum,...
DISPOZIŢIE privind convocarea şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.11.2019 Primarul municipiului Caransebeş, În temeiul art.133, alin.(1), art. 134, alin. (1), lit.a), alin....
Proiectul ,,TEAM-UP: Progres in calitatea ingrijirii alternative a copiilor – Reducerea numarului de copii si tineri plasati in instituţii, prin consolidarea reţelei de asistenţi maternali”,...
Membrii PNL Timiș, în frunte cu primarul Timișoarei, Nicolae Robu, au așteptat cu mare nerăbdare rezultatele exit poll. Exit-pollul anunțat la ora 21.00 a adus...