Blestem

Vă blestem, nemernici ce aţi pus stăpânire pe ţara asta, să vă trăiţi ultimele zile ca sclavi ai celor cărora le-aţi vândut-o. Vă blestem, nemernici ce lăsaţi copii flămânzi şi fără de adăpost, să nedormiţi cu gândul la foamea şi la frigul lor. Vă blestem, nemernici ce goniţi milioane de români prin lumea largă, să suferiţi de dormitul singur şi de dorul copiilor voştri. Vă blestem, nemernici, să nu puteţi spune România, decât cu preţul muşcăturii şarpelui. Vă blestem, nemernici, să nu aveţi lumină în ochii ce se vor uita la năpăstuiţii acestei naţii. Săraci, debusolaţi, lipsiţi de orice speranţă a decenţei. Vă blestem, nemernici, să muriţi odată cu canceroşii, cu arşii, cu toţi cei ce sunt internaţi în lagărele cărora voi le spuneţi spitale. Vă blestem, nemernicilor, să căutaţi urzici şi leurdă primăvara, să cerşiţi o bucată de cârnat şi de slănină iarna. Vă blestem, nemernici, să beţi apă din palmele unui copilaş ce tocmai şi-a primit pumnii daţi cu sete de un părinte analfabet şi alcoolizat. Vă blestem, nemernicilor, să vă fie pârjolite averile pământeşti, că doar n-aţi avea şi de cele sufleteşti. Vă blestem, nemernicilor, să trăiţi măcar o zi aşa cum trăiesc cei a căror soartă şi al căror nivel de trai îl hotărâţi voi. Şi nu mai pot, nemernicilor, să vă blestem. De ce?