La mulți ani, Românie nouă-nouță!

…bine-ți mai stă în straiele-ți de odinioară!

În știința limbii nu-i însă loc de nostalgii și de întoarceri cu fața spre trecut. Am explicat eu cum stă treaba cu prezentul dictatorial al limbii române contemporane, dar și cu fabulosul acum al astăzi-ului din fiecare cuvânt nou aici: https://libertatea.rs/lect-univ-dr-emina-capalnasan-limba-romana-contemporana-poate-fi-deschizatoare-de-drumuri/.

Spre deosebire de îmbinările alcătuite dintr-un adverb (invariabil) şi un adjectiv (provenit din participiu), unele îmbinări cu structura adjectiv + adjectiv au flexiune la ambele componente. Prin urmare, se spune corect: băiat nou-născut, copilă nou-născută, băieţi nou-născuţi, copile nou-născute, dar pantof nou-nouţ, rochie nouă-nouţă, pantofi noi-nouţi, rochii noi-nouţe. Așadar, în această situație, fenomenul numit acord nu este greșit aplicat, ci se impune.

Este esențial de spus că adjectivul compus nou-nouţ, aparținând registrului familiar, nu trebuie integrat în seria unor îmbinări precum: literar-artistic, instructiv-educativ, cu flexiune numai la ultimul component. Totuși, remarc faptul că în DOOM2, în capitolul Principalele norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române (p. LXV), nou-nouţ este dat ca exemplu pentru adjective compuse nesudate cu structura „adjectiv + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component”, alături de bun-platnic, instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist, rău-platnic. În corpus însă adjectivul este dat cu următoarele forme: m. pl. noi-nouţi; f. sg. nouă-nouţă, f. pl. noi-nouţe, fapt care îi pune eticheta de adjectiv cu flexiune la ambele componente. E notat la fel și de alte lucrări. Nu e greu de răsfoit și de verificat, așa că nu o să le înșir aici.

Aparent cu o structură asemănătoare, nou-nouţ se diferențiază de îmbinările alături de care e notat în DOOM2, particularitatea sa constând în reluarea adjectivului sub formă diminutivală, scopul fiind acela de a accentua ideea de noutate. Din punct de vedere semantic, adjectivul în cauză poate fi echivalat cu un superlativ: foarte nou, tare nou. Prin urmare, nou-nouţ e un soi de superlativ, comparabil cu structurile: înaltă, înaltă; frumoasă, frumoasă (mijloace expresive de exprimare a superlativului în care se observă procedeul repetiţiei şi marcarea flexiunii la ambele componente): Era o frumoasă, frumoasă doamnă.; Am probleme mari, mari.

În concluzie, o zi frumoasă, frumoasă și o săptămână corectă, corectă!

P.S. Virgula a rămas tot veche, veche și nu trebuie băgată cu forța într-un context în care ne jucăm de-a respiratul rapid, nostalgic sau plin de deferență. Corect: Ieri a fost 1 Decembrie. Fără virgulă! Cu semnul exclamării. Eventual. La final.