„Comunitate în Mișcare 2026” schimbă traficul pe Bulevardul Muncii din Reșița, pe 30 mai

706035991 1014492737583241 1356658702152387561 n
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Evenimentul sportiv al primăverii, din Reșița, pune în mișcare orașul de pe Bârzava, și nu numai. Va fi o dimineață cu străzi eliberate pentru oameni, nu pentru mașini.

Comunitate în Mișcare revine în 2026 cu o nouă ediție dedicată mobilității urbane și implicării civice, o amplă manifestare programată pentru sâmbătă, 30 mai, în cartierul reșițean Govândari, cu startul și sosirea în Parcul de la Intim.

Pentru buna desfășurare a curselor, circulația pe Bulevardul Muncii va fi restricționată temporar între orele 08 și 11. În acest interval, autovehiculele parcate pe traseu nu vor putea fi mutate, iar șoferii sunt rugați să țină cont de aceste măsuri. Cu acest prilej, organizatorii transmit mulțumiri locuitorilor pentru înțelegere și îi invită să participe la o dimineață dedicată mișcării și susținerii inițiativelor locale.

Evenimentul reunește participanți de toate vârstele, alergători, bicicliști, familii și susținători ai celor cinci cauze locale înscrise în program. Peste 22 de eroi comunitari promovează și strâng fonduri pentru proiectele din acest an, iar taxa de înscriere este direcționată integral către cauza aleasă.

703571564 1014492900916558 7464234556246639282 n

Cei care aleg să se alăture acțiunii trebuie să știe că programul este următorul:

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
  • 10:00 – startul pentru cursa de 10 km
  • 10:15 – startul pentru cursa de 5 km
  • 10:30 – startul pentru cursa de 2 km
  • 12:00 – startul pentru cursa ”Te dai cu orice”
  • 13:00 – Festivitatea de premiere
De asemenea, în planificator mai sunt incluse:
  • cursa „Te dai cu orice”
  • ateliere interactive pentru copii și adulți
  • zone de socializare și activități pentru comunitate
  • Pasta Party și multe alte surprize

704227074 1014493197583195 2796471214474673089 n

Termenul limită de înscriere online la cursele cronometrate este 28.05.2026 ora 18:00. Kitul de participare se ridică doar personal, pe data de 29 mai, de la ora 18:00 la ora 20:00 sau în 30 mai, între orele 8:00- 11:00, pe baza unui act de identitate și al înmânării declarației de participare la eveniment completată și semnată.

Traseele din acest an includ Bulevardul Muncii și Parcul Intim, zone care vor face parte din viitoarea promenadă de pe malul Bârzavei, proiect aflat în procesul de transformare urbană a municipiului.

Comunitate în Mișcare este organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan, alături de finanțatori și parteneri locali și județeni. Evenimentul face parte din campania de promovare a mobilității urbane nemotorizate, integrată în proiectul „Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și Centrul Civic în Municipiul Reșița – Componenta 2 – Promenadă și Pasarele”, finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională.

2026 (1)

Informații despre curse, tarife și înscrieri sunt disponibile pe site-ul oficial: https://comunitateinmiscare.ro/

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/