Arestați în dosarul permiselor de portarmă false! Cine sunt cei cinci care ar putea petrece sărbătorile de iarnă după gratii?

inchisoare

Cinci dintre persoanele audiate în dosarul permiselor de portarmă false vor rămâne după gratii pentru următoarele 29 de zile! Asta dacă nu vor contesta decizia instanței. Printre ei, și doi șefi ai poliției cărășene!

Audierile au curs pe bandă rulantă ieri, în dosarul deschis de DIICOT pentru măsluirea concursurilor de obținere a permiselor portarmă. S-a reținut un număr impresionant de infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Pe lista celor cinci reținuți se numără Ștefan Radu, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Nicolae Cernea, fostul șef al aceluiași serviciu, Ioan Pop, directorul societății comerciale unde se organizau cursurile de pregătire pentru examenul de obținere a permisului de portarmă, omul de afaceri Florin Negru și un agent de poliție. Toți cei cinci ar putea petrece sărbătorile de iarnă după gratii. Ei pot însă contesta decizia Tribunalului Caraș-Severin.

„Eu am solicitat luarea unei măsuri preventive mai blânde, control judiciar sau arest la domiciliu pentru clientul meu Radu Ștefan și asta pentru că pericolul social nu e unul major. Sunt oameni bine văzuți în societate, să nu uităm că e luna sărbătorilor de iarnă și că de distrus familii e ușor. Radu Ștefan, în 35 de ani de Poliție, nu a avut nici măcar o abatere, la prima nu e normal să ceri cea mai drastică măsură preventivă. S-a luat măsura arestului preventiv, măsură pe care o vom contesta la Curtea de Apel Timișoara”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul lui Ștefan Radu, pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/