Deputatul liberal de Timiș Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține că este nefiresc ca cel mai înalt ciclu al educației superioare,...
Secretarul general al Pro România, deputatul de Caraș-Severin Ion Mocioalcă, a confirmat pentru expressdebanat.ro negocierile cu PNL pentru formarea unei alte majorități în Camera Deputaților,...
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, l-a obligat pe primarul Popa să verifice lista persoanelor cu handicap! Se impune o reevaluare, a descoperit o mulțime de...
Primarul Reșiței, Nelu Popa, șterge pe jos cu ministrul de Finanțe și își avertizează concetățenii: nicio investiție din propriul buget! Intențiile ministrului Eugen Teodorovici privind...
Secretarul general al Pro România semnează zilnic adeziunile la partidul condus de Victor Ponta ale unor nume grele care au ales să se dezică de...
Director general adjunct al OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), fostul primar al comunei Teregova, social-democratul Marius Damian îi transmite edilului liberal al...
Liderul PNL Reșița taxează demiterea lui Felix Borcean din toate funcțiile deținute de acesta în partid și avertizează totodată că excluderea lui Adrian Torma ar...
Primarul Municipiului Reşiţa, În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi alin. 6 ale...
Liderul social-democraților din Consiliul Local Reșița, Mirel Sabo, a lansat cel mai dur atac de până acum la adresa edilului-șef! Pe tema gropilor din oraș!...
Acuzat astăzi direct de către primarul Reșiței de artificii și lucrări de proastă calitate pe drumurile din municipiu, fostul viceprimar Ioan Crina spune în replică...
Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor a confirmat în cursul zilei de astăzi prezența virusului pestei porcine africane la porcii dintr-o gospodărie din localitatea...
Primarul Reșiței, Nelu Popa, explică la această oră de ce străzile municipiului arată ca după un bombardament susținut. Șoferii care și-au nenorocit mașinile sunt așteptați...
Un echipaj SMURD, o autospecială transport victime multiple și personal, o mașină de la descarcerare și o autospecială de stingere a incendiilor, opt ambulanțe și...
Încătușați în noiembrie anul trecut pentru trafic de droguri de mare risc, scop în care s-au constituit în grup infracțional organizat, tinerii conduși de cel...
Primarul Nelu Popa a dezvăluit, într-un interviu pentru expressdebanat.ro, graficul lucrărilor de modernizare planificat pentru 2019. Se deschid șantiere în toate cartierele municipiului! Parcarea, trotuarele...
Liberalii cărășeni au găsit responsabilii pentru cifrele dramatice, care cresc de la o zi la alta și care arată că în România se moare pe...
23 de porci care fuseseră cumpărați din comuna Giroc au murit la Belinț, medicii veterinari fiind alertați de posibila prezență a pestei porcine africane în...
Zăpada, dacă e să dăm crezare reprezentanților firmei care s-a lipit la milioanele de euro trimise de Uniunea Europeană în Caraș-Severin, amână până cel mai...
Afirmația îi aparține liderului PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, care explică astfel de ce fuziunea celor două partide este doar la nivel de speculații, în niciun...
Cel mai recent înființat partid și-a lansat astăzi, la Reșița, organizația de tineret la nivel de Caraș-Severin, una care numără deja un număr neașteptat de...
Social-democrații și liberalii din Caraș-Severin sunt preocupați de luptele interne, de decapitări, excluderi și numiri pe funcții, USR-iștii numără în schimb sutele de hectare pentru...
DISPOZIŢIE privind convocarea şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.01.2019 Primarul municipiului Caransebeş, În temeiul art.39 alin.(1), art. 43, alin....
Liderul PNL Caraș-Severin reacționează mai ferm ca niciodată și dă un avertisment dur celor care au generat valuri de tensiune în ultimele zile în partid!...
Tensiunile din PNL l-au dezlănțuit pe primarul Caransebeșului, Felix Borcean, care nu mai menajează pe nimeni. Meciul dintre liberali are însă toate șansele să se...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a răspuns favorabil invitației lui Horațiu Rada, președintele Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, și pregătesc împreună strategia prin...
Codrin Ștefănescu nu e pe deplin mulțumit după plecarea lui Ion Mocioalcă la PRO România! Îi trimite Poliția și Parchetul la ușă, probabil, pentru ca...
Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, și Eugen Nicolicea, vicepreședintele Camerei Deputaților, i-au dat verde noului președinte PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, să taie...
Persoanele de vârsta a treia au sărbătorit împreună, aseară, la Oțelu Roșu, trecerea în noul an. Au ciocnit o cupă de șampanie aproape 1.000 de...
Fostul premier PSD i-a transmis lui Dacian Cioloș, dacă simte nevoia unei confirmări, să o sune pe Raluca Prună, fost ministru al Justiției, pentru a...
Fostul vicepreședinte PNL Caraș-Severin, lider al liberalilor din Caransebeș, a așteptat în zadar telefonul lui Ludovic Orban. Acum, totul e prea târziu, ruptura e definitivă!...
Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a încheiat definitiv subiectul schimbării lui Felix Borcean din funcțiile deținute în partid, atrăgându-i în același timp atenția lui Adrian...
Criticat de mulți cetățeni ai Reșiței pentru modul în care au acționat angajații municipalității în zilele cu căderi importante de zăpadă, primarul Nelu Popa a...