Consilierul local orăviţean Sandu Tudori a atras din nou atenţia psihiatrilor cu manifestările şi gesturile sale de mahala, care nu fac cinste nimănui, cu atât...
Ședința din această săptămână a fost extrem de haotică. Unii consilieri s-au declarat deranjați că întâlnirea e publică, un altul a părăsit dezbaterea, în timp...
Scandalul tăierilor ilegale continuă în Caraș-Severin, județ în care peste 20 la sută din suprafață reprezintă parcuri naționale. Actul care ar putea pune capăt definitiv...
Modalitatea de structurare a bugetului pentru anul 2015 s-a schimbat, astfel încât și orașelor mici să le fie permisă evoluția, în egală măsură. Chiar și...
Un important producător de peleți a ales județul Caraș-Severin ca locație pentru demararea investiției sale. Deși terenul a fost cumpărat în 2013, iar până acum...
Pe Valea Cernei se deschid cât de curând mai multe şantiere, pentru că oraşul se pregăteşte de transformări importante şi absolut necesare. Deficitar la capitolul...
În ultimele 24 de ore, pe timpul zilei şi noaptea, s-a intervenit pentru îndepărtarea zăpezii şi pentru combaterea poleiului prin intermediul Serviciului Public Direcţia pentru...
Asfaltarea străzilor din Oţelu Roşu reprezintă o prioritate pentru administraţia locală în 2015, dar până să se bucure de asfalt ca-n palmă cetăţenii oraşului vor...
Aleșii locali din Bocșa au aprobat în această săptămână bugetul pentru anul 2015. Acesta este mai mic cu 1,7 milioane de lei față de anul...
Ioan Ungur, pus sub acuzare anul trecut că a stabilit pe bandă rulantă diagnostic de boală gravă pacienților săi, a fost condamnat la 2 ani...
Lucrările de modernizare și dotare a Policlinicii din Moldova Nouă se apropie de final, astfel că autoritățile locale preconizează că inaugurarea investiției va avea loc în viitorul apropiat....
Grădiniţa de un milion de euro construită la Băile Herculane i-a făcut pe micuţii din oraş să plece din clădirea veche şi improprie pentru activităţi...
O sumă importantă de bani este alocată, printr-un proiect european, dotării serviciului voluntar pentru situații de urgență din Reșița. Proiectul ,,Prevenirea inundațiilor pentru o calitate...
Tehnica bate civilizația! Chiar dacă multe dintre unitățile administrative-teritoriale nu beneficiază de alimentare cu apă sau canalizare, din acest an planurile Guvernului sunt mari. Internetul...
După ce instanța a criticat managementul de la nivelul administrației locale, parcajele din Reșița au ajuns din nou în posesia firmei care i-a speriat pe...
Consilierii locali au fost convocați astăzi în ședință extraordinară pentru a adopta bugetul municipiului pentru anul 2015. Deși inițial veștile păreau proaste, edilul-șef Mihai Stepanescu...
Președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, a făcut o analiză în detaliu a motivelor pentru care Caraș-Severin a primit fonduri atât de puține în noul an....
Primăria Caransebeș este singura administrație publică locală din țară care dispune de drone (dispozitive de observare aeriană) în baza unui proiect transfrontalier. În aceste zile...
Foștii angajați ai Uzinei Constructoare de Mașini, care au contribuit financiar, dar și fizic la ridicarea debarcaderului de la Văliug, își amintesc cu lacrimi în...
Speculanții specializați în retrocedări de terenuri au primit o grea lovitură din partea edilului-șef, care le-a ruinat din start orice posibilă „afacere”. Caransebeșul a crescut...
Cel puțin aceasta este promisiunea reprezentanților Primăriei Reșița, care de câteva săptămâni încearcă să găsească o soluție prin care să îi ajute pe locatari. Asta,...
Administrația locală a adus în discuție în această săptămână problema stației de epurare din Reșița, pentru care edilul-șef susține că ar fi fost întocmit greșit...
Evoluția de excepție a artiștilor reșițeni și dăruirea pe care o afișează atunci când sunt pe scenă au dus la stabilirea unei bune relații de...
Instanța a dat câștig de cauză firmei care a preluat în concesiune serviciul de administrare a parcărilor publice din oraș, prin urmare executivul și legislativul au...
Alpinistul de renume internațional Cornel Galescu a ajuns în vizorul Consiliului Local al municipiului Caransebeș din cauza unor declarații și afirmații făcute în presă și...
Deși societatea Consiliului Județean a intrat în insolvență și mai apoi în reorganizare judiciară, firma luptă să facă față concurenței care există pe piață. Asta,...
Cei trei medici angajați la Casa Județeană de Pensii au sfidat legea la maximum și au dovedit cu tupeu că sunt mai tari decât însuși statul....
Primarul Municipiului Reşiţa, În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi alin. 6 ale...
Autobuzele se lasă așteptate la Caransebeș. Municipalitatea a făcut în zadar toate demersurile pentru a scoate la licitație achiziția mai multor mijloace de transport în...
Modul în care se prezintă astăzi şi problemele de tot felul cu care se confruntă municipiul reşedinţă de judeţ sunt elocvente pentru a ne da...
Anul 2015 va aduce municipiului Caransebeș o imagine nouă în centrul civic, dar și alte investiții majore care vor duce la dezvoltarea edilitar-urbană a orașului....
Banii europeni atraşi de Consiliul Judeţean Caraş-Severin salvează oarecum situaţia în judeţ deoarece fondurile alocate de Guvernul României nu dau posibilitatea prea multor investiţii care...
Fostul viceprimar al Reșiței, liberalul Adrian Dacica, ar fi un foarte bun vicepreședinte de Consiliu Județean! Andrei Apostol, de asemenea! Propunerile îi sunt făcute președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu,...
Redescoperiți Caraș-Severinul și acordați-i votul pentru Destinația Anului 2025!
Lăcașele sfinte își deschid porțile pentru mii de credincioși, în ziua Bobotezei
Încă două zile de vacanță, la zăpadă. Spectaculosul Semenic vă așteaptă!
Timișoara 2024 în imagini. Alegeri, noi simboluri și 35 de ani de la Revoluție
ANUNȚ PUBLIC PRIVIND DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE – SC AH WENDEL CONSULTING
O sportivă din Timișoara este a doua cea mai frumoasă și valoroasă dintre culturistele lumii
Obiective sănătoase pentru 2025: Cum să depășești entuziasmul de început și să rămâi constant
Fostul viceprimar al Reșiței, liberalul Adrian Dacica, ar fi un foarte bun vicepreședinte de Consiliu Județean! Andrei Apostol, de asemenea! Propunerile îi sunt făcute președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu,...
Simonis către Ciolacu, pe TikTok: Toți i-am dat voturi lui Simion
Scandalurile au secat de energie şi resurse Caraș-Severinul! 2025, anul echilibrului şi respectului!
Mirel Pascu: PSD a trimis în Parlamentul României o echipă bună
2024, anul care a redesenat politica în Timiș. Victorii, eșecuri și surprize