Facebook, motiv de scandal în Consiliul Local Anina. ,,De ce să mă filmeze boschetarii?”

Ședința din această săptămână a fost extrem de haotică. Unii consilieri s-au declarat deranjați că întâlnirea e publică, un altul a părăsit dezbaterea, în timp ce alții s-au abținut de la vot la cel mai important proiect de hotărâre al anului: aprobarea bugetului pentru 2015.

Întâlnirea de miercuri a consilierilor locali din Anina a fost una extrem de aprinsă. Cu sau fără motiv, aceștia au obiectat constant, lăsând să se vadă de la o poștă faptul că sunt în opoziție și că nu vor să fie în nicio situație de acord cu executivul orașului. În primă etapă, s-au simțit jenați de prezența presei, după care de telefoanele mobile ale cetățenilor prezenți în sală și care îi filmau. Asta, în ciuda faptului că oamenii doreau să asculte ce decid aleșii pe care au pus ștampila în anul 2012, dar care se apropie încet-încet de finalul mandatului. Dacă reprezentanților mass-media le-au reproșat doar că nu au ecusoane, cu cetățenii au fost mult mai duri. ,,Cum să mă filmeze pe mine boschetarii ăștia? De ce să mă pună pe Internet?! Io nu vreau să mă filmeze nimeni!”, a spus consilierul local din partea PSD, Mircea Crișan (MAIN FOTO). Legea însă stabilește că orice ședință de consiliu local este publică. Democrația s-a mai supus însă la dezbatere în Consiliul Local Oravița, în trecut, for în care aleșii au vrut să deruleze ședințele în mare secret, departe de ochii lumii.

Buget consistent

Dincolo de valurile pline de atmosferă, de departe cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost legat de bugetul pentru anul 2015, care la Anina depășește cu puțin 12 milioane de lei. De altfel, localitatea este una ,,binecuvântată” de Guvern, în ciuda culorii politice a primarului liberal. Asta, pentru că e unul dintre cele 4 orașe care a primit bani din bugetul de stat. Chiar și așa, aleșii locali din partea PSD au fost cei mai nemulțumiți de faptul că s-au alocat mai mulți bani ca în 2014 la aproape toate capitolele bugetare.

A părăsit nervos ședința!

Unul dintre aleșii supărați, Lavinius Roșianu (PSD), s-a abținut de la votul bugetului pentru că nu s-a discutat la începtul întrunirii un alt proiect de hotărâre, deși ordinea de zi era deja aprobată. Acesta i-a atras atenția edilului-șef că împrumută Primăria, deși orașul are bani. ,,Să luăm 1,5 miliarde de la străzi și transport și să îi dăm pentru racorduri. Dumneavoastră urmăriți să faceți investiții numai la electoratul care v-a acordat voturi. De se să împrumutăm acești bani?“, a spus supărat consilierul local, care s-a enervat progresiv și pe alte probleme, care nu au avut neapărat legătură cu proiectul de hotărâre, pentru ca în final să cedeze și să părăsească ședința. N-a plecat, totuși, definitiv, ci pe drum a decis să rămână în sală și să urmărească discuțiile aprinse. De altfel, și ceilalți aleși ai PSD, 4 la număr, s-au abținut de la votul bugetului.

În tot haosul, primarul Gheorghe Românu (PNL) îl mustra pe președintele de ședință să asigure liniștea în sală și să transforme dezordinea în ordine, însă acest lucru a fost aproape imposibil până spre finele întâlnirii.

,,Există partea aceea de opoziție, dacă se poate numi așa, care la fiecare proiect de hotărâre trebuie să comenteze, indiferent că e bun sau nu. Dacă vin cu soluții practice, ați văzut că nu am niciun inconvenient în a-l prelua și a-l pune în aplicare. Un consilier a părăsit ședința, la un punct de pe ordinea de zi se discută alt punct și tot chestiuni de genul acesta … E vorba de un conflict politic. Ei erau nemulțumiți că am primit bani, dar nu au venit cu nicio propunere cum să îi cheltuim. Culmea e că bugetul acesta e public, puteau să îl vadă și să vină cu o propunere, nu e absolut nicio problemă, a declarat edilul-șef în urma ședinței ordinare de consiliu local.

Rămâi cu Express de Banat. Află pe ce se duc banii la Anina în 2015!

Comments

  1. Dan says:

    Domnii consilieri made in Anina au impresia ca sunt niste mici zei care isi pot permite ori ce marlanie! Uita ca au ajuns acolo cu voturile obtinute de la cetatenii orasului si nu intotdeauna obtinute cinstit si stau pe acel scaun pentru a reprezenta interesele comunitatii nu interesele unui pardid sau a unui grup de smecheri care au beneficiat de protectia fostului edil incepand si deruland tot felul de afaceri mai mult decat dubioase gen taiatul padurilor!cred ca ar fi necesar sa se depuna un denunt la DNA privind afacerile domnilor consilieri,gradul de evaziune fiscala la nivelul acestor firme si toate neregulile savarsite la nivel de oras in perioada 1989-2012 cred ca ar fi o surpriza de proportii pentru procurori sa vada cum a fost devalizat un oras intreg de unitati de productie,de terenuri,de cladiri incluse in patrimoniul national si multe alte afeceri la fel de curate!Sper ca autoritatile abilitate sa isi faca timp si pentru Anina.

  2. adi says:

    Chiar ca sunt boschetari

  3. ion says:

    Bravo, domnule consilier, le-ai zis pe nume !!

  4. EU analfabeta de pe trotuarul din Italia says:

    Aloooo, cati bani ai primit de la oravita, cati bani, cati bani, cati bani ?????????????????????

  5. ghita says:

    nu le convine,demisia! si asa sunt platiti din bani publici,asa ca,ciocul mic,domnilor consilieri!!!

  6. VASILIU MIRCEA PAUL says:

    Sincer să fiu, îl prefer – de departe – pe ”celălalt” Mircea Crișan. Adică pe actorul comic ne-român (ca să fiu political correct) din București. Și el era gras, dar dovedea spirit, era simpatic și nu avea mutră & comportament de mîrlan ”neaoș”.