Tratament de înfrumusețare pentru „Perla Banatului”! Transformări spectaculoase la Herculane!

Pe Valea Cernei se deschid cât de curând mai multe şantiere, pentru că oraşul se pregăteşte de transformări importante şi absolut necesare.

Deficitar la capitolul infrastructură, oraşul Băile Herculane începe să scape de gropile din asfalt, de trotuarele sparte şi de zonele pietonale din centrul istoric care au provocat în ultimii ani atâta tristeţe miilor de turişti. Proiectele scrise de administraţia locală au fost excesiv de mult întârziate de birocraţie, legislaţie şi lipsa finanţării, dar 2015 înseamnă pentru multe dintre ele începerea lucrărilor.

Semnalele pozitive au apărut încă de anul trecut, când drumul de intrare în staţiune a fost reabilitat. Deocamdată, parţial. „Starea de degradare era destul de avansată. Conflictul cu Consiliul Județean nu are niciun sens să-l mai deschid, dar e cunoscut de toată lumea. A fost o plombare a drumului făcută de Consiliul Judeţean, în toamna lui 2014, înaintea acestei asfaltări, care nu era necesară, dar nu mai are importanță. Am asfaltat intrarea în oraș, un obiectiv atins cu susținerea puternică a domnului președinte Ion Mocioalcă. Practic, e omul politic care mi-a demonstrat-o nu doar teoretic, ci și practic, în 2014, prin implicarea sa în achitarea datoriilor și asfaltarea drumului. Cred că a fost cel mai necesar proiect. Noi am reușit aprobarea și licitarea acestui proiect în 2012. Dacă semnam ordinul de începere a lucrării, puteam începe de atunci, dar din cauza problemelor politice nu s-a reușit”, a explicat primarul Nicuşor Vasilescu.

Asfalt nou până la Km 0!

Lucrarea a fost finalizată doar parţial, pentru că vremea nu a mai permis turnarea asfaltului. Cel mai probabil însă, din martie se vor relua lucrările. „Îi asigur pe cetățeni că e un strat de 14-15 cm. Urmează intrările la stațiile de autobuz, la scările de bloc şi trotuarele. Proiectul înseamnă asfaltarea până în zona pompierilor, nu se termină la Hotel Geta. În toamnă am făcut doar un prim tronson. Vom ajunge până la km 0. Mai întâi însă, încheiem acest prim tronson cu trotuare, cu rigole, cu tot ce a rămas de făcut, intrările la parcări și scările de bloc. Astăzi știu că avem deja alocați 650.000 de lei”, a mai spus primarul din Herculane.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Se modernizează şi Piaţa Hercules!

Veştile bune nu se opresc însă aici, pentru că şantiere se deschid şi în alte zone ale oraşului. În 19 ianuarie, spre exemplu, s-a ţinut licitaţia pentru construirea unui pod nou peste Cerna, cu trecere de la drumul principal din staţiune în Strada Zăvoi, la blocul social. „În viitor, centrul istoric se va bucura de schimbări majore și atunci e nevoie de decongestionarea traficului. Vom rezolva problema traficului în zona istorică. Centrul nu arată acum așa cum trebuie, dar îl vom corecta. Reabilităm totodată podul de la Hotel Hercules şi Piața Hercules, din zona Hotelului Ferdinand până în zona bisericii catolice. Refacem întreg platoul, cu pavaj, cu piatră cubică, cu trotuare, dar reabilităm şi Străzile Mihai Eminescu şi Domogled”, a explicat primarul Vasilescu. Şi acest proiect finanţat din bani europeni a fost aprobat cu aproape cinci ani în urmă, dar legislația dă verde echipelor de lucru abia acum.

Se cosmetizează parcul central!

De asfalt nou nu se vor bucura în 2015 doar arterele principale şi zonele intens frecventate de turişti. Administraţia locală mai are un proiect de infrastructură care prevede reabilitarea a 17 străzi și a parcului central din zona cazinoului. Licitat şi adjudecat încă din 2012, proiectul a rămas doar pe hârtie, deoarece firma câștigătoare a intrat în insolvență. S-a reziliat contractul și s-a reluat procedura aproape de la zero. „A fost nevoie din nou de proiect tehnic, de acceptul Ministerului Dezvoltării și ADR Vest, cel mai bun partener în toți cei șase ani. De fiecare dată am primit sprijin necondiționat, informații utile, ba de multe ori au venit și au tras ei semnale de alarmă dacă a fost cazul. Am ajuns din nou la licitație cu acest proiect. Termenul de realizare e decembrie 2015. Practic, este un timp scurt, dar sper să nu fie probleme și a doua oară cu licitația. Ţinând cont şi de celelalte proiecte de infrastructură, putem vorbi de covor nou asfaltic în tot orașul”, a concluzionat Nicuşor Vasilescu.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. alexandru nemoianu says:

    Slava Domnului!
    Baile Herculane au fost si pot fi din nou perla balneara a Europei Centrale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/