Iarna trecută, Primăria Reșița a alocat cel mai mic buget din țară pentru iluminat festiv, conform unui sondaj realizat de Asociația InfoCons. Suma a fost...
Consilierii locali din Caransebeș – dezinteresați de problemele Spitalului Municipal de Urgență, deși situația cazurilor Covid-19 este critică. Prezența managerului Spitalului și a șefului CPU...
Fostul edil local al orașului de pe Bega susține că numărul total de proiecte pe fonduri europene ale Primăriei Timișoarei este 92, iar valoarea acestora...
Primarul Timișoarei a anunțat, marți, că taie sporurile celor peste o sută de angajați care lucrează pentru proiectele pe fonduri europene. Potrivit lui Dominic Fritz,...
Deputatul social-democrat îi acuză pe liderii liberali din județ că au generat criza administrativă de la Moldova Nouă pentru că nu se împacă deloc cu...
Cele cinci comisii de specialitate din Consiliul Local Timișoara pot funcționa, de acum, potrivit legii, după ce aleșii locali și-au împărțit deja domeniile de activitate...
Pregătirile pentru sezonul rece sunt prioritatea administrației lugojene în această perioadă, primarul Claudiu Buciu încercând să găsească soluții pentru ca în cazul unor căderi masive...
USR-istul Ruben Lațcău este, de luni, viceprimar al Timișoarei. A primit 23 de voturi, de la USR PLUS, PNL și PSD, în timp ce Cosmin...
Pare că mai e cale lungă până când cei de la USR PLUS vor bate palma cu PNL pentru formarea de majorități la Timișoara și...
PNL îl va propune pe Cosmin Tabără viceprimar al Timișoarei, a anunțat oficial Alin Nica, președintele interimar al liberalilor timișeni. Dominic Fritz anunțase deja de...
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță că licitația pentru reabilitarea clădirii Gării de Nord a Timișoarei a fost finalizată și s-a semnat contractul cu...
Liberalul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, îl dă exemplu pe colegul său Ilie Bolojan, șeful CJ Bihor, însă spune că are o altă abordare...
Starea uzinelor de apă din municipiu este o problemă cu care administrația lugojeană se confruntă de mai mulți ani, pentru că niciuna dintre cele trei...
Consiliul Local al Municipiului Lugoj a modificat organigrama aparatului de specialitate al primarului municipiului Lugoj. Cea mai importantă modificare privește înființarea unui nou post, cel de...
E din nou blocaj în negocierile pe care PNL le poartă cu USR PLUS la nivelul județului Timiș. Președintele interimar al liberalilor timișeni se declară...
Aleșii Timișoarei au fost convocați luni, 16 noiembrie, într-o ședință în care vor depune jurământul și ultimii doi consilieri aleși în 27 septembrie, supleanți validați....
Având în vedere situația inedită din orașul de la malul Dunării, unde activitatea administrativă funcționează „la limita supraviețuirii” din cauza unei contestații în justiție privind...
Întrucât cetățenii comunei Socol au ales continuitatea, cu ocazia alegerilor din 27 septembrie, noii consilieri locali au stabilit că această continuitate trebuie să se reflecte...
Fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, în prezent secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, consideră o greșeală faptul că Dominic Fritz suspendă supraimpozitarea proprietarilor...
În ultima ședință a consiliului local din administrația Robu, aleșii au votat un schimb imobiliar cu proprietarii clădirii în care scriitorii din Timișoara își desfășoară...
Sesizarea consilierilor social-democrați din orașul de pe Valea Carașului privind vicierea procesului de alegere a secundului primarului Dumitru Ursu a ajuns în atenția Prefecturii. Anomaliile...
Prima ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, organizată online, s-a lăsat la final și cu primul scandal între consilierii PSD și primarul liberal...
Orașul de pe Bega se află la un pas de carantinare din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus, iar măsura este susținută de primarul...
Reales de cetățeni în data de 27 septembrie să ocupe scaunul de edil în următorii patru ani, Adrian Torma rămâne în stand-by până la pronunțarea...
Vizita pe care președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a efectuat-o marți, împreună cu primarul Reșiței, la Staționarul 2 al Spitalului Județean i-a lăsat pe mulți cu...
Veste bună pentru cei aproximativ 70 de elevi ai Școlii Gimnaziale Padina Matei! Unitatea de învățământ urmează să treacă printr-un amplu proces de reabilitare, dotare...
Noul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a pus datoriile din ultima vreme ale celei mai mari unități spitalicești din județ pe seama managementului neinspirat al...
În Timișoara se fac pregătiri pentru cele mai dificile scenarii care ar putea apărea din cauza pandemiei. Se ia în calcul varianta în care SAJ...
Noul primar al Timișoarei vorbește despre o situație financiară „provocatoare” la nivelul administrației publice locale, în condițiile în care există facturi restante, unele chiar neînregistrate,...
Primarul Timișoarei spune că stă și până la miezul nopții să semneze „tot ce îmi vine pe masă”, în condițiile în care până la acest...
Instanța de judecată a dispus sechestru asigurător asupra bunurilor Transal Urbis Caransebeș. Mai mult conturile societății de salubritate sunt blocate, după ce a pierdut în...
România a intrat în carantină parțială la începutul acestei săptămâni, dar încă nu a fost scoasă din discuție carantinarea orașului de pe Bega. Primarul Timișoarei...
Primarul Nelu Popa este tras la răspundere după ce angajații administrației publice locale au încasat doar jumătate din salariile aferente lunii august! Bogdan Gaiță, liderul AUR Reșița, a reacționat...
Silvius Cornean a bătut palma cu Andrei Plujar după ce a devoalat aranjamentele AUR – PSD și va candida în 2028 din partea USR pentru Primăria Băile Herculane! Tratativele...