„Ministerele să își facă treaba. Nu este permis să dureze 6-7 luni o avizare de proiect tehnic”

Chiar dacă noul coronavirus și-a pus amprenta asupra mai multor zone de activitate, la finalul lui 2020 edilul-șef al comunei Berliște a făcut un rezumat al realizărilor administrației publice locale, acesta punctând îndeosebi modul în care schimbările din cadrul anumitor segmente au contribuit la îmbunătățirea calității vieții. Desigur, mai sunt multe de făcut, dar și cei de la centru ar trebui să remedieze anumite aspecte pentru a ușura munca celor din teritoriu.

„Anul 2020 a fost un an bun. La fel cum am mai spus, suntem cu multe proiecte în implementare pentru că acesta este rolul nostru în calitate de primari și consider că nu trebuie să facem atâta caz. Fiecare edil caută să facă cât mai multe pentru comunitate, însă nu trebuie să exagerăm. Adică nu cred că e nevoie de o mediatizare exagerată dacă adunăm, spre exemplu, o lopată de gunoi sau dacă tăiem o panglică pentru un metru pătrat de beton sau asfalt. Nu! Noi ne-am făcut treaba într-un mod discret și ne-am văzut de proiecte. Rezultatele au fost bune, ce-i drept, dar, într-adevăr, lucrurile s-au derulat cu dificultate, o dată, din cauza pandemiei, iar pe de altă parte, din pricina comunicării cu instituțiile. Este absolut necesar ca ministerele să își facă treaba. Nu este permis să dureze o avizare de proiect tehnic undeva până la șase-șapte luni.”, a explicat șeful administrației publice locale din Berliște, Nicolae Orăvicean.

Despre zonele de interes în 2020, dar, mai ales, despre proiectele care au reuşit să schimbe în mai bine viața pe raza UAT-ului din Caraș-Severin, primarul liberal a detaliat:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Sunt foarte mulțumit de faptul că am reușit să finalizăm, în proporție de 80-90%, căminele culturale din Milcoveni și Berliște. Pe partea de infrastructură s-au asfaltat 3,5 km de drum agricol, ceea ce a însemnat foarte mult pentru locuitorii satului Iam. Aceștia au acum o alternativă la DJ. Un alt proiect unde lucrările au continuat face referire la amenajarea zonelor de festivități. Nici la capitolul educație nu stăm rău. Aici am demarat lucrări pentru școala și grădinița de la Milcoveni. Suntem în fază de contractare pentru alte proiecte ce țin de Rusova Nouă și Rusova Veche. Așadar, încet, încet lucrurile s-au mișcat, ceea ce înseamnă că am reușit să punem la punct tot ceea ținut de managementul administrației locale”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/