Primari, viceprimari, angajați ai Consiliului Județean, prefecți… Cu toții și-au pus, într-un fel sau altul, amprenta pe dezastrul economic în care se scaldă județul Caraș-Severin...
În capitala Serbiei, Belgrad, a avut loc ieri un miting de protest împotriva construirii de microcentrale pe râurile de munte. Au participat şi reprezentanţi ai...
Situația Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș nu este una convenabilă ca imagine pentru cadrele medicale din această unitate. Medicul chirurg Gheorghe Borcean, președintele Colegiului...
Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor sunt de regulă sufocate de pacienți, chiar dacă o parte dintre cei ce se prezintă la acest compartiment nu...
Finalul lunii februarie aduce ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare, care va fi deschis timp de cinci zile, din data de 20 până în...
Pentru Ripensia și ACS Poli, zilele acestea au loc ultimele antrenamente pe ger. Săptămâna viitoare, cele două echipe își mută cartierul general în Antalya. Roș-galbenii...
Încătușați în noiembrie anul trecut pentru trafic de droguri de mare risc, scop în care s-au constituit în grup infracțional organizat, tinerii conduși de cel...
Primarul Nelu Popa a dezvăluit, într-un interviu pentru expressdebanat.ro, graficul lucrărilor de modernizare planificat pentru 2019. Se deschid șantiere în toate cartierele municipiului! Parcarea, trotuarele...
Inspectoratul General pentru Imigrări organizează, etapizat, concursuri pentru ocuparea a 100 de posturi vacante, prin încadrare directă și trecere în corpul ofițerilor a agenților cu...
În partea de est a județului Timiș, considerată cea mai atractivă din punct de vedere turistic, există cel puțin 10 centre de informare turistică, toate...
Proiectul lui Sabin Dorohoi de promovare a județului Caraș-Severin prin imagini și legende care îți taie răsuflarea continuă cu cea de-a doua parte din trilogia...
Localitățile sârbești din Clisura Dunării, precum și cele din județele Timiș și Arad îl cinstesc, în fiecare an, la data de 27 ianuarie, pe Sfântul...
Liberalii cărășeni au găsit responsabilii pentru cifrele dramatice, care cresc de la o zi la alta și care arată că în România se moare pe...
23 de porci care fuseseră cumpărați din comuna Giroc au murit la Belinț, medicii veterinari fiind alertați de posibila prezență a pestei porcine africane în...
Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au câștigat cu 88-85 meciul de pe terenul campioanei CSM Oradea, al doilea din Grupa Roșie. O victorie frumoasă după...
Voleibalistele de CSM Lugoj au câștigat fără mari probleme, la scorul de 3-0, cu U NTT Data Cluj. Gazdele au dominat clar meciul, iar ardelencele...
ASU Politehnica a câștigat și al doilea amical, la scorul de 5-0, cu AS Carani-Murani, locul 4 din Liga a IV-a. Meciul ar fi trebuit...
Victimele Holocaustului nu au fost uitate nici în acest an. Ele vor fi comemorate printr-un eveniment organizat la Timișoara în aceste zile, având în vedere...
Luminița Verdeș, cea care a fost retrgradată din funcția de manager al Serviciului Piața Gugulanilor de către primarul Felix Borcean, dă replică afirmațiilor edilului care...
Pofta de dulce este poate cel mai greu de stăvilit atunci când sănătatea și cântarul ne recomandă să slăbim. Există însă anumite condimente care, adăugate...
O cursă aeriană a fost anulată, iar alte trei zboruri au suferit întârzieri, sâmbătă dimineața, de pe Aeroportul Internațional Timișoara, din cauza ninsorii și a...
Adrian Vasilescu, consilier de strategie al Băncii Naționale a României (BNR), a explicat sâmbătă care ar fi efectele dacă instituția ar arunca bani din rezerva...
În cursul anului 2018, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin au fost încadrate în muncă 4078 persoane. Dar numărul celor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în...
Uniunea Pedagogilor Maghiari din România a inițiat, anul trecut, un proiect privind înființarea unei creșe în limba maghiară, la Lugoj, care să vină în sprijinul...
Primul liceu de aviație din România, cu profil de tehnică de aviație, încurajează elevii pasionați de acest domeniu să își depună dosarele de transfer pentru...
Anul 2019 vine cu proiecte pentru municipalitatea din Caransebeș. Deși fondurile pentru investiții nu sunt cu mult diferite faţă de anul trecut, primarul Felix Borcean...
După ani întregi în care Reșița a pierdut teren în fața altor localități din județ în privința investitorilor, în principal din cauza celor aflați la...
Informatica a cedat cu 2-1 în primul meci oficial din acest an, jucat acasă cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, după o partidă în care bănățenii...
Ambiție, dăruire și credință în Centrul de Tineret Moniom, locul unde proiectele au prins contur și au întregit o comunitate. De mai bine de 6...
Ninsorile abundente din ultimele zile au transformat Muntele Semenic într-o fortăreață de gheață și în același timp într-un veritabil cadru de poveste, perfect pentru iubitorii...
Ripensia Timișoara s-a impus cu 5-1 în amicalul jucat vineri cu echipa din Liga a V-a a Universității de Vest. A fost al doilea amical,...
Iarna rămâne fermă pe poziții în județul Caraș-Severin. Meteorologii au prelungit codul galben care ar fi trebuit să expire astăzi, după prânz. Totodată, pentru zonele...