Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au câștigat cu 86-79 în primul meci din a doua fază a campionatului, chiar cu liderul CSU Sibiu. La acest...
După ce a învins procedural în lupta cu conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, directorul economic Ana Ciortan și-a dat demisia. Printr-un anunț pe...
Vestea a venit în această seară, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“: au fost deschise circulaţiei pe ambele sensuri drumurile judeţene care duc...
Şedințele de Consiliu Local prea dese duc la limita răbdării tot mai mulți aleși locali, dar și pe cetățenii care participă la astfel de întruniri....
Primarul Nicolae Robu vrea să determine toți cetățenii cu domiciliul în Timișoara să își asume contracte cu operatori de salubritate, astfel încât să nu mai...
După ce în urmă cu câțiva ani, temporar, în oraș au circulat autobuze electrice pentru testare, Timișoara va avea propriile sale mijloace de transport de...
Primarul Caransebeșului are îndoieli cu privire la modul de construire a celor două terenuri sintetice în aer liber din Pipirig şi Balta Sărată. Felix Borcean...
Primarul Timișoarei vrea să rezolve o parte dintre marile probleme ale cartierului Kuncz, una dintre cele mai urâte zone ale orașului. Robu și-a adus aminte...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, proiectul pentru modificarea Legii educației, prin care este instituită obligația pentru consiliile locale să acorde burse de performanță, de...
Din acest sfârșit de săptămână, campionatul de baschet masculinn începe a doua sa fază, cea cu grupele „colorate”, conform noului sistem competițional. SCM Timișoara este...
Banca Transilvania (BT), cea mai mare bancă din România după fuziunea cu Bancpost, a transmis prima reacţie faţă de decizia Guvernului de a impozita suplimentar...
Primăria Reşiţa anunţă organizarea de adunări cetăţeneşti pentru desemnarea reprezentanţilor săteşti ai cetăţenilor din cartierele aparţinătoare municipiului. Cei aleşi au obligaţia de a participa la...
Căderile masive de zăpadă au dat mari bătăi de cap administrațiilor locale din estul județului Timiș, mai ales celor care au teritoriu la poalele Munților...
La ceva mai bine de o lună de când deputata Luminița Jivan a preluat frâiele PSD Caraș-Severin, tot mai mulți primari social-democrați din Clisura Dunării...
Zvonuri confirmate, ieri, în capitala Ardealului. Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a anunțat că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din partea...
La trei ani de la teribila tragedie din Colectiv, România are în continuare o situație deficitară în ceea ce privește unitățile spitalicești pentru cei care...
Codrin Ștefănescu nu e pe deplin mulțumit după plecarea lui Ion Mocioalcă la PRO România! Îi trimite Poliția și Parchetul la ușă, probabil, pentru ca...
Campioana României de futsal, Informatica Timișoara, trăiește vremuri foarte grele o dată ce a ales să continue cu un buget redus. Alb-violeții nu se vor...
Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, și Eugen Nicolicea, vicepreședintele Camerei Deputaților, i-au dat verde noului președinte PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, să taie...
Cele mai căutate puncte turistice, în această perioadă, sunt cu siguranță zonele montane. Din păcate, Muntele Semenic și Muntele Mic au fost blocați de întreruperea...
Străzile municipiului Lugoj sunt împânzite în aceste zile de camere de supraveghere video, care vor fi legate la un centru de comandă situat în clădirea...
Persoanele cu inițiativă, spirit antreprenorial și idei bune pentru afaceri sunt încurajate să își încerce șansa, mai ales că găsesc un sprijin serios la Camera...
Primarul Nicolae Robu a mers miercuri împreună cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pe șantierul unde se construiește noul corp de clădire al Spitalului de Copii...
De aproape 24 de ore, pe munții din Caraș-Severin s-a lăsat întunericul. Ninsoarea și viscolul au oprit furnizarea energiei electrice, iar Enel promite marea cu...
Despre drumul care leagă Greoni de Oravița s-a tot scris. Un blestem pentru orașul din Valea Carașului și un coșmar pentru turiștii care ar dori...
Persoanele de vârsta a treia au sărbătorit împreună, aseară, la Oțelu Roșu, trecerea în noul an. Au ciocnit o cupă de șampanie aproape 1.000 de...
Echipa de fotbal american Timișoara 89ers are planuri mărețe pentru 2019, când vrea să lupte pentru titlul național. În acest sens, bănățenii au adus deja...
Fostul premier PSD i-a transmis lui Dacian Cioloș, dacă simte nevoia unei confirmări, să o sune pe Raluca Prună, fost ministru al Justiției, pentru a...
Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, nu este de acord cu o altă majorare a tarifului la gunoiul colectat de la cetățeni de către societatea Transal Urbis....
Mai multe zile, Văliug, Gărâna, Semenic au rămas fără energie electrică. Pe Semenic s-a închis drumul ce duce de la Prislop în staţiune. Oamenii locului,...
În PNL Caraș-Severin e exact ca la școală! Prea multe absențe nemotivate la ședințele Biroului Politic Județean duc la pierderea funcțiilor deținute în cadrul organizației....
Primarul Nicolae Robu a vorbit și la conferința de presă de marți despre marea problemă a Timişoarei, gunoiul aruncat aiurea. Liberalul a descoperit săptămâna trecută...