Demiteri pentru absenţe la şedinţele de partid? Adrian Torma: „Sunt dispus să renunț la poziția de președinte al organizației locale PNL!“

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

În PNL Caraș-Severin e exact ca la școală! Prea multe absențe nemotivate la ședințele Biroului Politic Județean duc la pierderea funcțiilor deținute în cadrul organizației. Iar pentru a le arăta că, în acest an, lucrurile trebuie luate cât mai în serios, având în vedere apropierea alegerilor, Marcel Vela le-a demonstrat colegilor săi cărășeni că ulciorul nu merge de prea multe ori la apă. 

Demiterea lui Felix Borcean, atât din funcția de președinte al liberalilor caransebeșeni, cât și din cea de vicepreședinte al filialei județene, în cadrul ultimei ședințe a BPJ, este primul semnal de alarmă tras de senatorul Vela, lucru care denotă că nu mai e loc de compromisuri în interiorul partidului.

În recentul interviu acordat de primarul Adrian Torma pentru expressdebanat.ro, interviu la care făceam trimitere şi în articolul Avertisment pentru Vela! „Demiterea lui Borcean destabilizează partidul!“, l-am întrebat pe edilul liberal de la malul Dunării dacă se simte amenințat, având în vedere că nici el nu a luat parte la ultima ședință a BPJ. Răspunsul primarului Adrian Torma, preşedinte al Organizaţiei Moldova Nouă a PNL, este sugestiv:

„Nu aș putea să spun că mă simt amenințat, însă trebuie să recunosc că și eu am absentat la foarte multe dintre ședințele Biroului Politic Județean. La unele dintre ele au fost motive care țin de job. Faptul că, deși e vineri, trecutul meu din mediul privat nu mă face să plec la ora 12.00 de la lucru ca să merg la ședință la Reșița sau unde s-a ținut, ci să-mi organizez echipa, inclusiv în ziua de vineri, care este o zi mai relaxantă pentru noi, dar care ne oferă posibilitatea să ne organizăm pentru săptămâna viitoare! Dar au fost, trebuie să recunosc, și momente în care nu am participat la ședințe pentru că zilele de weekend le petreceam alături de familie, familie care înțelege sacrificiul pe care-l facem din acest punct de vedere (ca oameni din administrație publică și politică), dar nici nu poți în fiecare vineri să mergi la toate ședințele, pentru că, realmente vorbind, din punctul meu de vedere, nici nu sunt în fiecare săptămână teme importante!”.

Stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

Totodată, Torma mai vorbește și despre cât de esențială este cunoașterea subiectelor de pe ordinea de zi (în funcție de greutatea subiectelor, participi sau nu la ședință) și nu ezită să renunțe la președinția Organizației PNL Moldova Nouă, în cazul în care colegii săi vor cere acest lucru datorită neparticipării edilului la unele ședințe: „Din păcate, de multe ori nici nu primim ordinea de zi a ședințelor ca să știm ce se discută, pentru că decizia o iei și în funcție de subiectele pe care le discuți la una din ședințe. Dar, dacă colegii din partid vor simți că lipsa mea de la ședințe creează o problemă din acest punct de vedere, eu sunt, în orice moment, dispus să renunț la poziția de președinte al organizației locale PNL și să fie colegi din Moldova Nouă care pot face munca asta politică mai bine decât mine!”.

Torma crede în continuare la o soluție de a-l readuce pe Felix Borcean în matca liberală și că cele petrecute săptămâna trecută să fie învățătură de minte pentru toți membrii organizației: „Cred că putem întoarce această decizie! Cred că și domnul președinte Marcel Vela este conștient că, dacă vom rămâne cu această decizie, e un eșec al nostru, al tuturor și, în special, al dumnealui. Pentru că dumnealui este cel care l-a adus pe Borcean în partid, l-a sprijinit, l-a susținut s-ajungă atât în funcția de primar și, evident, și-n celelalte funcții din partid. Putem găsi, oarecum, o soluție să-l readucem pe Felix Borcean în matca liberală, altfel vom fi puși în situația în care s-avem și alte surprize: colegi eliminați sau colegi care să plece ei de bună voie, considerând că, dacă nu participi la ședințe, oarecum, te-ai exclus singur din partid!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/