De ce ocolesc investitorii județul Caraș-Severin? Șpagă, interese, ghinion…

Primari, viceprimari, angajați ai Consiliului Județean, prefecți… Cu toții și-au pus, într-un fel sau altul, amprenta pe dezastrul economic în care se scaldă județul Caraș-Severin și pe neîncrederea pe care o au investitorii în a-și deschide afaceri aici. Petru Buzzi, omul care știe multe din interior, dezvăluie voalat, pentru Express de Banat, motivele pentru care Caraș-Severinul este astăzi săracul județ bogat.


Munți, lacuri, cascade, păduri, un fluviu și o istorie în industrie. Totul este egal cu zero astăzi în județul care, teoretic, s-ar putea dezvolta incredibil dacă oricare dintre atuurile sale ar fi exploatat. Ce-i drept, fiecare dintre ele a fost exploatat la un moment dat, dar nu în interesul general, ci în cel propriu al oamenilor care au stat vremelnic pe scaune călduțe. Ce a rămas în urmă? Amintirea și regretul a ceea ce putea fi.

De 15 ani, Petru Buzzi conduce Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin, așa că, fără îndoială, știe multe dintre dedesubturile afacerilor eșuate din județ. Cu unele „dezamăgiri” a dat și el mâna, în timp ce altele au ales direct calea administrațiilor din județ. Cei mai mulți investitori au plecat așa cum au venit, lungind lista de speranțe moarte a dezvoltării cărășene.

De ce fug investitorii de Caraș-Severin?

Dincolo de infrastructura rutieră dezastruoasă, dincolo de forța de muncă îndoielnică? Poate de pretențiile și concepțiile celor cu care ar trebui să bată palma: „Nu au venit investitori pentru că au existat câteva impedimente: unu, în administrație în Caraș-Severin de la început s-a mers pe principiul «nu avem terenuri, nu avem spații, nu avem, nu dăm»”, spune Petru Buzzi, cel care continuă cu un exemplu concret care ar fi putut aduce noi locuri de muncă la Reșița, în urmă cu mai bine de 10 ani. „A venit o firmă de IT germană care are afaceri la Satu Mare și a vrut să facă afaceri la Reșița. Au venit la mine și mi-au zis: «Am fost la Primărie și nu am reușit să obținem nimic». Și am zis: «Haideți să mai încercăm o dată. Veniți după sărbători». Era în perioada sărbătorilor de iarnă. Au venit după sărbători, l-am chemat pe un viceprimar la Camera de Comerț, viceprimar din perioada 2004-2008, atunci parcă era. De atunci nu au mai venit oameni de afaceri, nu vă faceți probleme. L-am chemat și i-am spus ce vor, niște informații despre infrastructură, despre economia Reșiței, despre populație, despre calificare, despre școală ca să le prezinte Consiliului de Administrație. Am crezut că am rezolvat problema, au căzut la pace, am zis că e ok. Rolul meu nu era să-l oblig pe domnul viceprimar să facă afaceri împreună, a fost să-i pun față-n față și i-am pus. Din întâmplare i-am sunat peste vreo lună și l-am întrebat pe omul de faceri și mi-a zis că nu a primit nimic. Deci, e complicat să facă afaceri”, explică președintele CCIA Caraș-Severin. Viceprimari ai Reşiţei în perioada amintită de Buzzi au fost Tiberiu Pădurean (PD) şi Dorinel Hotnogu (PNL).


Neînțelegerile între administrație și oamenii de afaceri nu s-au rezumat doar la episodul de mai sus. „Vă pot spune despre celebra firmă Dräxlmaier care a venit la Reșița demult, pe vremea lui Mircea Popa și au fost trimiși la plimbare de către primar și de către prefectul județului. Când am aflat, eu lucram la ziar, le-am oferit șansa și le-am găsit și spațiu să vină și au spus: «Ne pare rău, am fost deja la Hunedoara și am obținut spațiu acolo». Complicat”, povestește fostul om de presă.

Seria de eșecuri poate continua cu valorificarea combinatului siderurgic, pe care Reșița nu a văzut-o, dar alții, da! „Au existat niște mișcări muncitorești la Reșița, în anii ′90 până prin 2000, complicate. Vă aduceți aminte că de la Reșița a fost alungat un investitor american (Noble Ventures, n.r.) pentru o privatizare pe care nu au făcut-o reșițenii, a făcut-o Bucureștiul pe 1 euro la TMK (CSR, n.r.)? TMK a trăit nu știu câți ani din tăierea unui furnal, a laminoarelor, a tot ce a existat și a fost simplu să plătească datoriile istorice ale combinatului”.

Evident, nu doar Reșița a fost ținta investitorilor, unii dintre ei fiind atrași și de alte orașe, printre care și Oțelu Roșu, unde o firmă italienească, ce activează deja în Arad, ar fi vrut să se orienteze, au fost încântați în primă fază, însă, din cine mai știe ce motive, n-au mai vrut apoi să audă de Caraș-Severin.

Șpagă!

Nici comunele n-au fost trecute cu vederea de investitori, dar, după cum dă de înțeles Petru Buzzi, acolo lucrurile au fost și mai clare: „nouă ce ne pică la afacerea asta?” „Am avut discuții cu anumiți primari despre șpagă, despre modul cum s-au făcut afaceri în Caraș-Severin. Cu primari din comune, că cereau consilierii ca să aprobe, de exemplu, pentru un parc eolian: «Păi și noi cu ce ne alegem? Putem da aprobare pentru niște suprafețe în extravilan, dar vrem și noi 1.500 de euro». Consilierii erau în număr de 7, 9, 11”, dezvăluie Petru Buzzi, cel care nu a dorit să spună cu subiect și predicat cine au fost cei care și-au văzut buzunarul propriu înainte de munții de bani care s-ar fi putut face în Caraș-Severin.

Ghinion!

Dincolo de șpagă și de propriile interese, județul Caraș-Severin este și ghinionist, crede Buzzi, evenimentele de peste granițe având o influență negativă asupra dezvoltării economice de la noi. „A fost și războiul din Iugoslavia, care i-a cam alungat din colțul ăsta. Să știți că și Mehedințiul este în aceeași situație ca noi, economic vorbind, tocmai din cauza faptului că războiul din Iugoslavia i-a îndepărtat pe investitori”.