Ioan Popa își leagă viitorul politic de șefia PNL Caraș-Severin

popa nelu pnl cs

Primarul Reșiței nu exclude o candidatură pentru Consiliul Județean Caraș-Severin sau Parlament în 2028. Totul depinde însă de rezultatul alegerilor pentru conducerea PNL Caraș-Severin.

Ioan Popa a anunțat la „Interviurile Express” că acesta va fi ultimul său mandat la conducerea municipiului. Ce va urma după încheierea celui de-al treilea mandat va fi decis, în mare măsură, de deznodământul alegerilor interne din PNL Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: Ioan Popa se retrage de la Primăria Reșița. „Acesta va fi realmente ultimul meu mandat”

Edilul spune că ia în calcul o candidatură la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin sau pentru un loc în Parlamentul României în 2028, însă orice decizie va fi influențată de competiția pentru conducerea organizației județene a PNL, pentru care și-a anunțat intenția de a candida încă din toamna anului trecut.

M-am gândit la lucrurile astea, mă gândesc și în prezent ca să-mi clarific ce-mi doresc. Există două direcții. Noi vom avea alegeri de filială în interiorul Partidului Național Liberal. Și ideea este în felul următor. Dacă la aceste alegeri de filială voi câștiga conducerea partidului, a filialei Caraș-Severin, asta evident că mă va determina și mă va obliga să merg înainte. Și atunci nu e vorba că continui la Reșița, ci las Reșița altcuiva, ca să mă duc într-un obiectiv mai mare. Poate Consiliul Județean Caraș-Severin, poate în Parlament, nu știu încă la ora asta. Dar, primul pas este legat de ce se va întâmpla cu filiala Caraș-Severin”, a declarat primarul Reșiței la „Interviurile Express”.

Pe de altă parte, un eșec în cursa internă din PNL l-ar putea determina pe Ioan Popa să se retragă complet din viața publică. „Dacă nu voi câștiga aceste alegeri, atunci înseamnă că există toate premisele să ies complet din viața politică și din viața administrativă”, a mai spus edilul.

CITEȘTE ȘI: Ioan Popa mizează pe Daniel Călin pentru viitorul Reșiței

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/