Primarul Reșiței susține că actualul mandat va fi ultimul la conducerea municipiului. După 10 ani în administrația locală, Ioan Popa spune că a ajuns în punctul în care consideră că și-a făcut datoria față de comunitate și că, peste doi ani, ștafeta trebuie preluată de o nouă generație.
Ioan Popa a declarat la Interviurile Express că nu intenționează să mai candideze pentru un nou mandat de primar al Reșiței, afirmând că decizia este una definitivă și asumată. Primarul susține că actualul mandat va fi „realmente ultimul”, considerând că a oferit comunității tot ce a putut din punct de vedere administrativ în cei zece ani de când conduce orașul.
„Acesta va fi realmente ultimul meu mandat. Sunt sută la sută convins că e ultimul meu mandat și motivele sunt multiple. Primul, și cel mai egoist, este legat de faptul că eu, personal, consider că am făcut pentru comunitate în acești ani tot ce am putut și mă gândesc că e momentul să mă retrag din acest punct de vedere”, a declarat Popa.
Edilul a explicat că decizia nu este legată neapărat de oboseala acumulată în anii de administrație, ci de convingerea că la un moment dat este nevoie de oameni noi și de o nouă viziune în conducerea orașului.
„E o vorbă, aceea că fiecare om crește până își atinge limita lui de incompetență. În altă ordine de idei, ajungi la un moment dat să epuizezi energia și ideile pentru anumite lucruri și poate că e bine să lași loc întotdeauna cuiva care vine din spate, cuiva mai tânăr care să continue”, a precizat Ioan Popa.
În același interviu, primarul a vorbit și despre presiunea acumulată în anii petrecuți în administrația publică, după o carieră construită în mediul privat, despre nopțile nedormite și frământările care au însoțit fiecare proiect important al orașului, dar și despre schimbările pe care intrarea în viața politică i le-au adus.
„Eu sunt un om ambițios. Am fost mereu așa, tenace, și un luptător, și mi-am dorit mereu să fac lucruri. În momentul în care îți dorești să faci și te îngreunezi în foarte multe proiecte, evident că e un consum mare de energie, pe de-o parte, iar pe de-altă parte intrarea mea în viața publică în 2016 mi-a adus niște schimbări de care eu nu eram conștient anterior. Adică atâta timp cât am fost în mediul privat, nu avea nimeni treaba mea. În momentul în care intri în viața publică, apar câteva lupe care se pun pe tine zilnic. Și apar în primul rând competitorii politici din alte partide și încep să dea cu rahat cu ce pot ei să-ți diminueze sau să-ți limiteze lucrurile pe care le-ai făcut. Mai ai probleme și în propriul partid că sunt alții care poate sunt nemulțumiți de faptul că evoluezi bine și poate vor să-ți ia locul și așa mai departe. Și atunci toate chestiunile astea se acumulează în timp și la un moment dat chiar ajungi să tragi linie și să te întrebi: merită sau nu merită”, a mai spus edilul.