Fără datorii, dar și fără o parte din medicii necesari!

stiri Timisoara si Resita publicitate online untitled design set 970x90 px

În lipsa restanțelor de ordinul zecilor de milioane de lei (situație de care nu s-au putut bucura, spre exemplu, unitățile medicale din Reșița şi Caransebeș),  Spitalul Orășenesc Moldova Nouă a trecut cu brio anul 2018, echilibrul financiar al unității medicale nefiind justificat prin rabatul de la medicamente, materiale sanitare sau hrana pacienților. Cu toate acestea, anul 2019 întâmpină instituția de sănătate cu multe posturi vacante, posturi care, dacă s-ar ocupa, ar spori eficiența în cadrul unității spitalicești!


Prima problemă aflată pe lista doleanțelor de realizat din acest an, la spitalul de la malul Dunării, se referă la ocuparea posturilor vacante de către medicii specialiști. În acest sens, managerul instituției, Sebastian Pătroi, a explicat pentru expressdebanat.ro care sunt demersurile pe care le-a făcut în acest sens, precum și specializările asupra cărora trebuie insistat: „Noi am trimis o adresă către Ministerul Sănătății pentru a publica  posturile vacante de medici. Iar printre specializările unde avem nevoie de cadre medicale, se pot enumera: chirurgia, pediatria, ortopedia, nefrologia, radiologia”.

Stiri Timisoara publicitate ziar expresb 1000x100

Despre ce aparatură ar mai fi necesară în unitatea medicală a anului 2019, Pătroi prezintă situația, însă fără prea mari speranțe: „În fiecare an, există o situație pe care medicii o întocmesc, o situație pe care o și trimitem la minister în speranța că, vreodată, vom primi o finanțare de la minister pentru direcția de echipamente medicale. Nu avem mari speranțe pentru anul 2019 de a achiziționa. Totodată, sper ca, în 2019, să vină medici pe posturile vacante și să utilizeze aparatura care nu este folosită”.

În ceea ce priveşte specializările ce dețin aparatură încă nefolosită, managerul spitalului aminteşte Ortopedia, secţie unde există și deficit de personal: „În afară de Ortopedie, unde avem speranța să vină și un medic ortoped, nu există altă aparatură nefolosită în spital!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/