Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat astăzi, după discuții cu premierul, cu ministrul Educației, reprezentanți INSP, CNCAV și ai Președinției, că masca rămâne obligatorie în...
Un nou parc pentru copii și tineri și-ar putea face apariția în Reșița, în zona autogării de la Universalul Vechi. În acest sens, două organizații...
Problemele reale ale județului Caraș-Severin au fost subiect de discuție joi la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. S-a analizat oportunitatea de a rezolva o...
În secolul 21, într-o Românie care se vrea normală, mii de suflete din Caraș-Severin sunt ale nimănui. Străbat zeci de kilometri pentru o rețetă sau...
O reclamă controversată, apărută în Timișoara în urmă cu câteva zile, face vâlvă pe rețelele de socializare, după ce moldovenii au fost numiți „persoane exotice”....
Noul program dedicat investițiilor esențiale pentru comunitățile din Caraș-Severin va aduce o serioasă gură de oxigen și va transforma în realitate proiecte la care administrațiile...
Primăria Brebu a făcut primii pași pentru ca elevii din comunitate să poată desfășura activități sportive și în perioada sezonului rece. Proiectul privind construirea unei...
Și-a ratat cariera de „procuror”, a deschis o sumedenie de procese și se ceartă cu toată lumea. La dezvoltarea județului n-a mai avut timp să...
Multă vâlvă a stârnit în țară topul administrațiilor, un clasament dat publicității recent de către UrbanizeHub, o comunitate globală de experți pasionați de dezvoltarea orașelor...
Valul patru al pandemiei a cuprins mai multe țări din Europa și nu va ocoli nici țara noastră, sunt de părere medicii. Unitățile sanitare se...
Noul coronavirus nu îi ocolește pe tineri, ba mai mult, există persoane care din punct de vedere clinic par sănătoase, dar care fac o formă...
Cea mai căutată fântâna publică din stațiunea Băile Herculane, Domogled, va fi supusă unor ample lucrări de refacere. Proiectul prevede o modernizare a zonei unde...
La Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal din Timișoara se derulează Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin. Acesta se adresează femeilor cu vârste...
Proba la alegere a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat nu prea le-a făcut cu ochiul elevilor din Caraș-Severin. Puțin peste 260 de elevi au...
Persoanele rănite în urma exploziei din județul Buzău care au suferit arsuri ar putea primi tratament în spitale din România. Au fost identificate locuri la...
Romeo Dunca a dezvăluit pentru expressdebanat.ro că procurorii au confirmat deja infracțiunile sesizate de el în patru dintre plângerile penale făcute de când e președinte...
Agenția Națională pentru Locuințe anunță că a recepționat în orașul Recaș 30 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii. În total, la nivelul județului Timiș, există...
Peste 400.000 de lei vor fi investiți în reabilitarea și modernizarea Parcului Central din Mehadia, locul unde vor fi organizate evenimentele culturale și sociale ale...
Sătul să tot primească bobârnace de la cârcotașii de pe Facebook, Romeo Dunca s-a hotărât să lase pentru câteva ore la o parte atacurile îndreptate...
Sute de pacienți cu HIV/SIDA ar putea să rămână fără tratament din cauza faptului că fondurile sunt pe terminate. Numai la Spitalul „Victor Babeș” din...
Drumul comunal Berzovia-Ramna este aproape gata, însă de aproximativ două luni, pe acest tronson de 4,2 kilometri nu se mai lucrează, spre nemulțumirea primarului Magdalena...
E una dintre cele mai mari și mai bogate comune ale județului Caraș-Severin, dar, ajunsă pe mâna cui n-ar fi trebuit, e astăzi mult în...
Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a cerut managerilor de spitale din județ să fie pregătiți pentru a putea primi din nou pacienți cu SARS-CoV-2. Prefectul Cristian...
Fostul stareț al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Teiuș din Caransebeș nu este singurul, este doar unul dintre oamenii Bisericii care s-au lăsat seduși de...
În ședința extraordinară din această lună, consilierii au dezbătut și votat un proiect de hotărâre privind aprobarea modificării unei hotărâri de Consiliu Local din septembrie...
Peste 90% dintre persoanele care fac forme severe de COVID-19 au și afecțiuni precum diabet sau boli cardiovasculare. Este motivul principal pentru care ar trebui...
Creșterea economică este de doar 1,9% față de nivelul anterior pandemiei și este rezultatul împrumuturilor uriașe de 1.000 de euro/secundă, acuză PSD, care cere autorităților...
Încep lucrările de anvergură la grădinița din cartierul reșițean Muncitoresc. Peste 1,4 milioane de lei se vor aloca acestui proiect din fonduri europene. Finanțarea acestui...
Matematica și Istoria au fost astăzi probele obligatorii ale profilului la examenul de Bacalaureat. În Caraș-Severin, în cele 3 centre de examen, s-au prezentat peste...
Specialiștii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara vor să vină în sprijinul pacienților, dar și al medicilor de familie în cazul...
Un recent sondaj publicat de site-ul politico.eu arată că Partidul Național Liberal a pierdut mult la capitolul încredere în ultimele luni, fiind acum la mare...
Participanții la cea de-a zecea ediție a manifestării maraton, intitulată Festival Banat, desfășurată în localitatea Eibenthal din Clisura Dunării, se pregătesc de plecare! Peste 1.000...