Peste opt milioane de oameni mor în fiecare an din cauza unor afecțiuni asociate fumatului, iar cifrele arată că în următorii 10 ani numărul acestora...
A rămas mai puțin de o lună până când preșcolarii și elevii revin în bănci, însă unele instituții de învățământ au rămas fără conducere. Inspectoratul...
Alianța stabilită la finalul săptămânii trecute între PSD, PMP și PRO România la nivel județean, intitulată „Administrație pentru oameni”, ar putea fi șansa ca și...
Primăria Timișoara intenționează să înființeze un nou serviciu care să se ocupe de gestionarea locurilor de parcare aflate pe domeniul public. Astfel, reprezentanții instituției au...
S-a învățat să reproșeze presei că nu promovează proiectele pe care el le inițiază în județ, dar atunci când are ocazia, habar nu are ce...
Un număr de 27 de directori, plus alți șapte directori adjuncți ai unor unități de învățământ din județul Timiș au decis să renunțe la funcții,...
Unul dintre cei mai tineri primari din Caraș-Severin vrea să schimbe percepția cetățenilor vizavi de instituția pe care o conduce de aproape un an. Alexandru...
De fapt, trei clase de previziuni plus o veche obsesie. Tactic, clasic, grupat, simplu: idealul științelor exacte. voucher, city-break – ambele lexeme trimit la realități...
Un număr de 1.815 cereri de solicitare a ajutorului de stat au fost depuse la Agenția Județeană de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru susținerea...
Noi lucrări stau să înceapă la Ticvaniu Mare de luna viitoare, după ce încă din noiembrie 2020, pe o porțiune din DJ 581, de la...
Primăria Timișoara a luat decizia de a nu le mai permite șoferilor să vireze la stânga pe liniile de tramvai de lângă Catedrala Mitropolitană spre...
Demarate în urmă cu 18 luni, lucrările de modernizare a străzilor din comuna Doclin se apropie de final. Constructorul mai are la dispoziție doar câteva...
Grupul consilierilor locali PSD anunță că nu va vota proiectul de hotărâre care prevede majorarea mai multor taxe și impozite la Timișoara în anul 2022,...
Tot mai multe persoane care prezintă simptome de COVID-19 preferă să folosească teste rapide antigen, în loc să își facă analizele în centre autorizate. Medicii...
Peste un milion de cazuri de cancer ar putea fi nediagnosticate în Europa din cauza pandemiei de COVID-19. Screeningul regulat permite detectarea și tratarea timpurie...
Șantierul pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara se află într-o ușoară întârziere, susține Marian Vasile, administratorul județului Timiș, după ce au...
Scos din administrație și reîntors la prima dragoste, businessul familiei, lui Adrian Torma pare să-i meargă toate din plin. Aflat în vacanță împreună cu familia...
Primăria Timișoara anunță că a luat decizia de a modifica programul cu publicul începând de luni, 23 august. Asta în condițiile în care, susțin reprezentanții...
În contextul pandemiei de coronavirus, Primăria Reșița vine în sprijinul unităților de învățământ din municipiu, astfel încât, indiferent de situație, activitatea școlară să se poată...
Dacă în cătunele în care mai trăiesc câțiva oameni e de înțeles că nu există niciun medic, într-o comună de pe Drumul European 6, cu...
Lucrurile nu au bătut pasul pe loc la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, chiar dacă în anul pandemiei a fost unitate COVID-19. Pe lângă proiectele...
Trei tineri au plecat după lăsarea întunericului să se plimbe cu ATV-ul în stațiunea Muntele Mic. Ceea ce părea a fi o aventură pe cinste...
Atacuri dure astăzi, în zi de weekend, între liderul USR PLUS și directorul Direcției Silvice Caraș-Severin. Andrei Plujar i-a cerut demisia lui Ion Tabugan după...
PSD, PMP și Pro România au încheiat în această dimineață un Protocol privind constituirea Alianței „Administrație pentru oameni”, care va funcționa la nivelul județului Caraș-Severin....
Grupurile de acțiune locală sunt tot mai prezente în peisajul comunităților din România, acestea fiind de fapt parteneriate de tipul public-privat între autorități de la...
Lavanda, între pasiune și business! Oana Farka reușește să găsească armonia între plăcerea de a crește o plantă apreciată pentru calitățile sale și lumea afacerilor....
Lucrările de pregătire a celui mai mare muzeu românesc al mineritului continuă la Anina și, după cum spun specialiștii, ele se află în grafic. Administrația...
N-a realizat nimic important de când e șef al administrației publice județene și își pierde vremea cu lucruri tot mai mărunte, cărora niciun alt președinte...
Lacul Zervești, din Caraș-Severin, va găzdui sâmbătă Campionatul Național de Pescuit Sportiv destinat persoanelor cu dizabilități, o competiție organizată de Asociația Județeană a Cluburilor de...
Copiii sunt primiți cu brațele deschise pe Tărâmul Aventurilor din Buziaș! Cei mici vor învăța cum să trăiască la fel ca Robinson Crusoe, să se...
Primăria Timișoara organizează sâmbătă, 21 august, primul târg din campania pentru adopția câinilor aflați în adăpostul public. În total, 15 cățeluși simpatici vor putea fi...
Regizorul și producătorul reșițean vine din nou în fața românilor cu un proiect de anvergură care are drept țintă același subiect sensibil – emigrarea, combinat...