Se face și la Oravița „Administrație pentru oameni”?

primaria oravita
untitled design set 970x90 px

Alianța stabilită la finalul săptămânii trecute între PSD, PMP și PRO România la nivel județean, intitulată „Administrație pentru oameni”, ar putea fi șansa ca și la Oravița, de voie, de nevoie, lucrurile să o ia pe un făgaș normal. Prin protocolul stabilit, orașul ar trebui în scurt timp să își schimbe și viceprimarul. 

În Consiliul Local Oravița parcă s-au adunat toate apele tulburi. Nici măcar în Consiliul Județean Caraș-Severin circul nu se apropie de dimensiunile celui din Valea Carașului, acolo unde nimeni nu pare să se înțeleagă cu nimeni. Cum primarul Dumitru Ursu a întors spatele consilierilor social-democrați, el făcând parte din PSD, iar cei liberali nu par prea încântați să-l accepte în tabăra lor, nicio ședință nu s-a putut derula civilizat. Unde mai pui că Oravița este unul dintre puținele locuri în care PRO România are un protocol cu PNL, nu cu PSD.

Peste tot haosul s-ar putea așterne liniștea. Poate chiar cu forța, după ce, la nivel județean, PSD, PMP și PRO România au semnat un protocol privind constituirea Alianței „Administrație pentru oameni”. Acest protocol spune că pactul „va fi aplicat obligatoriu, fără excepție, de către toate organizațiile locale, inclusiv de cea județeană, pentru: realizarea unei guvernări locale eficiente, profesioniste și pentru înlăturarea de la puterea locală, pe cale democratică, a actualului regim PNL-USR.” Alianța va acționa prin susținerea de proiecte și hotărâri comune în consiliile locale, pentru administrațiile locale din județ, precum și pentru alegerea în funcțiile de viceprimari a câte unui membru din partea fiecărei părți semnatare, acolo unde este posibil. Iar la Oravița este! Dacă cele trei partide și-ar da mâna, PNL nu ar mai avea niciun cuvânt de spus.

CITEȘTE ȘI: PNL și USR, puse în gardă! PSD, PMP și PRO România au format astăzi Alianța „Administrație pentru oameni”

Lucrurile par simple doar în esență. La Oravița, PRO România are un protocol cu liberalii, încheiat după alegerile din septembrie anul trecut. Se pare însă că, dacă se va ajunge la un consens cu PSD și PMP, liderul PRO România nu are nicio problemă să renunțe la acel protocol. „Am semnat un protocol de colaborare cu PNL, pentru că pe ei i-am identificat, la momentul respectiv, că luptă pentru oraș. Prevederile spun să ne susținem în Consiliul Local în condițiile în care vrem să facem ceva pentru oraș. Nu avem un protocol strict, că trebuie să mergem 4 ani împreună. În cazul în care găsim o altă oportunitate, știți cum e, nimic nu-i bătut în cuie.”, a declarat Liviu Almășan, liderul PRO România, pentru Express de Banat.

În ceea ce privește schimbarea taberei și asocierea cu PSD și PMP, Liviu Almășan nu spune „nu”: „Noi vom face alianță cu toți cei care vor binele orașului, indiferent dacă sunt de Stânga sau de Dreapta. O să mă uit și eu să văd ce prevede protocolul, vom vorbi și cu ceilalți, dar suntem de acord să colaborăm. Dacă identificăm că ei vor binele mai mult decât ceilalți, vom colabora cu ei. Ne vom strânge într-un birou și vom discuta, probabil vom vorbi și cu cei de la Reșița.” 

În ceea ce privește alegerea unui viceprimar PRO România, Liviu Almășan ne-a mărturisit că deocamdată nu s-a pus în discuție acest subiect în interiorul formațiunii.

Nici tabăra social-democrată nu se opune în privința unei colaborări viitoare cu PRO România, în ciuda războaielor duse în ultimul an. În condițiile date, nici măcar lupta pentru putere nu este o miză, așa că, dacă alianța funcționează, viceprimarul poate fi de la orice partid. „Acum suntem într-o alianță și sperăm să respectăm toți această alianță și să ne punem de acord să facem lucruri bune, nu doar să schimbăm viceprimarul. Nu contează de la cine va fi viceprimarul. Noi nu ținem neapărat să avem viceprimar PSD. Găsim soluția cea mai bună. Eu cred că vom lăsa la o parte toate răutățile și orgoliile și ne vom pune la masă să facem treabă și să schimbăm atât imaginea noastră, cât și pe cea a Consiliului Local. Să fie mulțumit cetățeanul și orașul să meargă în direcția bună.”, spune Marțian Lepa, liderul PSD Oravița.

Deși PMP are doar doi consilieri la Oravița, aceștia au un cuvânt important de spus. Sebastian Butan și Marcel Dragoș sunt acum în aceeași echipă cu social-democrații, însă dacă și PRO România va fi de acord să respecte alianța de la nivel județean, atunci balanța se va înclina și mai mult: cei 12 consilieri PSD, PMP și PRO România vor lua toate deciziile, cu sau fără acordul celor 5 consilieri PNL.

„Eu am fost alături de Ionuț Popovici și îl susțin în continuare, pentru că este un politician tânăr, la fel ca mine. Consider că este cel mai bun politician, la ora actuală, în Caraș-Severin. Tocmai de aceea am încredere că alianța va funcționa și la Oravița, pentru că acum lucrurile nu merg bine. Orăvițenii merită să luptăm pentru ei, de aceea ne-au ales.”, ne-a declarat Sebastian Butan. În privința schimbării viceprimarului, liderul PMP Oravița consideră că este prematur să se pronunțe. „Nu ne îmbătăm cu apă rece. Noi suntem doar doi consilieri, dar cu valoare. Ne dorim ca viceprimar o persoană competentă, care să știe administrație și care să fie un liant între Consiliul Local și cetățeni. Dar este prea devreme să ne gândim la schimbarea viceprimarului. Mai întâi trebuie să facem această alianță să funcționeze ca să putem face ceva pentru locuitorii acestui oraș”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/