Victimele cu arsuri de la Buzău ar putea fi tratate la Timișoara

untitled design set 970x90 px

Persoanele rănite în urma exploziei din județul Buzău care au suferit arsuri ar putea primi tratament în spitale din România. Au fost identificate locuri la Timișoara și București.

Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că, în prezent, pacienții sunt evaluați de către o comisie medicală care va decide dacă transferul acestora se va face la spitale din țară sau dacă sunt îndeplinite criteriile pentru transfer în străinătate.

Decizia va fi luată în funcție de raportul comisiei medicale din cadrul spitalului în care sunt internate cele patru victime. Pacienții au arsuri de gradul II și III.

Potrivit reprezentanților ISU Buzău, explozia a avut loc în noaptea de marți spre miercuri într-o casă din localitatea Potoceni. Incidentul a fost provocat de o acumulare de gaze în camera în care era amplasata centrala termică.

publicitate ziar expresb 1000x100

În urma exploziei au fost patru victime conștiente și cooperante. Acestea au fost transportate la spital.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/