Liberalii și-au măsurat din nou capitalul de imagine, iar rezultatele aflate de curând i-au făcut să exulte! Mai ales pe liberalii cărășeni! Ludovic Orban i-a...
Europarlamentarul Maria Grapini respinge criticile pe care le-a primit în ultima vreme, cum că, deși reprezintă România la Bruxelles, este, de fapt, antieuropeană. Umanista spune...
Liderul USR Caraș-Severin a reacționat dur după ce mare parte a acoperișului uneia dintre bijuteriile arhitectonice din Băile Herculane s-a prăbușit sub ochii mai degrabă...
Deputatul PNL Marilen Pirtea critică în continuare măsurile Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Coordonator al Comisiei de Educație din Partidul Liberal și totodată rector al...
Maria Grapini avertizează că mai multe persoane care sunt însoțitori ale persoanelor cu dizabilități din Timișoara se plâng că li se acordă indemnizațiile cu mare...
Deputatul PNL Marilen Pirtea, cel care este și rectorul Universității de Vest din Timișoara, acuză Guvernul condus de Viorica Dăncilă pentru banii alocați primăriilor, despre...
Luminița Jivan a început vizitele în teritoriu și prima oprire a fost la Oțelu Roșu, unde s-a întâlnit cu membrii organizației locale a PSD. Președinta...
Nicolae Robu a criticat situația actuală a salariilor medicilor de familie, dar și ale avocaților care la început se ocupă de cazurile unde sunt desemnați...
Cel mai controversat politician la ora actuală, omul care promite bani cu carul, însă carul pare momentan răsturnat pe undeva, militantul legii penalilor, cel care...
Laszlo Tokes și Tibor Toro au susținut o conferință de presă „interesantă” vineri, la Timișoara, mai degrabă în sensul negativ al cuvântului. După ce au...
Nicolae Robu și-a exprimat public părerea despre strategia pe care PNL ar trebui să o aibă pentru alegerile europarlamentare. Primarul Timișoarei și-a reiterat convingerea că...
Deputatul PNL de Timiș, Pavel Popescu, critică atitudinea sau mai degrabă lipsa de atitudine a Guvernului României față de situația gravă prin care trece statul...
Alina Gorghiu a punctat joi, cu o zi înainte de introducerea proiectului de buget național pe 2019 în şedinţa de Guvern, că ea nu va...
Chiar aşa, să fi pus batista pe ţambal Marcel Vela, Ioan Popa şi Adrian Dacica? Şi dacă au făcut-o, nu cumva iniţiativa a aparţinut în...
Situație explozivă în filiala ALDE Timiș, după excluderea unor membri de partid. Vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu, consilierul județean Nistor Geană și Sorin Karagena l-au acuzat...
Inițiativa #FaraPenali va intra astăzi, 6 februarie, pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pentru dezbateri, în urma solicitării deputatului USR Silviu...
Ședințele de Consiliul Local degenerează de o perioadă bună într-un adevărat circ, cu principali actanți pesedistul Dan Idolu și primarul Nicolae Robu. De data aceasta,...
Senatorul Ion Marcel Vela, reales în funcția de secretar al Senatului României, a susținut în plenul Senatului, în prima intervenție din 2019, necesitatea adoptării unei...
Zaharia Șandru, zis Zache, a fost instalat de curând, imediat după plecarea lui Ion Mocioalcă din PSD, șef peste pădurile Banatului Montan, astfel că atacurile...
Țărăniștii din Caraș-Severin și-au făcut mai puțin simțită prezența în ultima vreme, dar asta nu înseamnă sub nicio formă că PNȚCD nu mai există. Președintele...
După plecările unor „nume grele” din alte regiuni ale țării, dar și mutarea sonoră a lui Ion Mociolacă la PRO România, acum și deputatul de...
Liderii PSD reuniți astăzi, la Parlament, în ședința CEx, au stabilit ca în perioada 15 februarie – 15 martie să aibă loc alegeri în organizațiile...
Senatorul Marcel Vela spune că a „observat în spațiul public (de la PRO Ro și PSD) o abordare superioară, arogantă și narcisistă legată de Primăria...
Deputatul liberal de Timiș Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține că este nefiresc ca cel mai înalt ciclu al educației superioare,...
PNL pregătește deja terenul pentru primele alegeri din acest an, europarlamentarele de la finalul lunii mai. Dacă Alina Gorghiu a vorbit joi la Timișoara despre...
Dacă pleci la drum cu PSD, ești și la bine și la rău, este de părere Marius Damian, fost primar în comuna Teregova 12 ani...
Lista PNL pentru europarlamentare va fi votată de filiale prin președinții de organizații care vor primi de la acestea un mandat, a spus azi președintele...
Secretarul general al Pro România, deputatul de Caraș-Severin Ion Mocioalcă, a confirmat pentru expressdebanat.ro negocierile cu PNL pentru formarea unei alte majorități în Camera Deputaților,...
Prima ședință ordinară a Consiliului Local Moldova Nouă din acest an a fost marcată de tragerea la răspundere a actualilor consilieri PSD de către foști...
Secretarul general al Pro România semnează zilnic adeziunile la partidul condus de Victor Ponta ale unor nume grele care au ales să se dezică de...
Senatorul PNL Alina Gorghiu a ținut să dea joi, de la Timișoara, un mesaj puternic, în contextul alegerilor europarlamentare din mai, dar și al deschiderii...
Președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, spune că medicii din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş nu fură prin lipsa ambulatoriului de specialitate. Chirurgul Gheorghe Borcean,...
O propunere legislativă depusă de deputata neafiliată ar interzice liderilor din conducerea executivă a partidelor să fie și angajați ai formațiunilor pe care le conduc. Prevederea l-ar afecta și...
Ministrul Dezvoltării: 429 de localități ar putea fi comasate până în 2028

Grindeanu cere asumarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială
Dominic Fritz, atac la PSD: „Dezuserizați cât vreți. Și noi avem treabă”
Traian Băsescu: Stăpânul Guvernului va fi Grindeanu, dar nu direct!
Sorin Grindeanu acuză că Guvernul Bolojan a lăsat datorii de peste 30 de miliarde de lei

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan: Românii au fost chinuiți degeaba
Marilen Pirtea, eliberat din funcția de consilier onorific al premierului Bolojan
Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament. România iese din criza politică!
„Nu există nicio grea moștenire!” Ilie Bolojan aduce acuzații dure la adresa PSD
Grindeanu: Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor
Premierul desemnat: „Suntem, poate, la sfârșitul unui ciclu istoric”. Principalele promisiuni
UDMR va susține Guvernul propus de Luca Niculescu. Ce condiții a impus Kelemen Hunor
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor. Când se votează
USR nu votează Guvernul Niculescu. Fritz cere întoarcerea „la oameni și la urne”
PSD intră la guvernare. Cine sunt cei 11 miniștri și ce vrea Grindeanu în schimb
Ultimatum de la Cotroceni. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul dacă Guvernul Niculescu pică
USR nu susține Guvernul Niculescu. Fritz: „Eu nu cred în miniștri independenți”
Bolojan anunță condițiile PNL pentru susținerea Guvernului Niculescu: Fără moțiune de cenzură

ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Temperaturile scad și ploile persistă în mai multe regiuni
Mai multă presiune, mai puțini bani și teamă de concediere. Cum se simt angajații în 2026
Grindeanu respinge varianta unui guvern tehnocrat: Trebuie să existe o soluție politică asumată
Crin Antonescu critică desemnarea lui Luca Niculescu: Este irelevant din punct de vedere politic
USR pune condiții pentru susținerea lui Luca Niculescu. Spune nu unui guvern cu miniștri PSD
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier
Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Nu vom fi într-o guvernare cu PSD
Sorin Grindeanu: PSD a solicitat mandat de prim-ministru, iar propunerea sunt eu
PSD merge la Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu. Manda: Este nevoie de o schimbare de direcție
Nicușor Dan, după verdictul Standard & Poor’s: Nu este un moment de relaxare

Ilie Bolojan, audiat de DNA în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Nicușor Dan trasează linia roșie pentru viitorul Guvern. Fără AUR la putere
Grindeanu: PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritate
Guvernul Mureșan a picat. Ce urmează și ce variante are Nicușor Dan
AUR boicotează audierile și votul de învestitură al Guvernului Mureșan: Asta ar însemna trădare
Grindeanu acuză o luptă pentru funcții în Guvernul Mureșan: Asta arată disperare
Siegfried Mureșan: Experți din PNL, USR și UDMR vor constitui baza echipei guvernamentale
Șoferii începători nu ar mai putea conduce mașini puternice în primii doi ani de permis
Călin Georgescu scapă de cătușe! Control judiciar pentru fostul candidat la prezidențiale!