Se mazilesc între ei! Următorul pe listă: Miki!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liberalii cărășeni stau atât de bine în sondaje încât nu are sens să mai facă opoziție coaliției de guvernare care scoate oamenii în stradă. Siguri că vor veni la putere, peneliștii au început să se mănânce între ei, doar nu e loc chiar pentru toată lumea în funcții bănoase!

Ludovic Orban a dat semnale de la București și chiar l-a trimis la Reșița pe Gheorghe Falcă pentru a liniști apele în PNL Caraș-Severin, numai că totul a fost de fațadă. În realitate, liberalii s-au invitat pe stadion, să-și regleze conturile bărbătește. Tensiuni erau de mai multă vreme, dar toată lumea le-a negat. N-au mai putut fi ascunse când Felix Borcean a fost executat în Biroul Politic Județean și și-a pierdut funcțiile deținute în partid. Cea de vicepreședinte la nivel județean și de președinte al Organizației PNL Caransebeș. A urmat un val de demisii ale greilor partidului, demisii care, într-un final, nu mai sunt demisii. Borcean n-a rămas nici el dator și, cu sprijinul social-democraților din Consiliul Local Caransebeș, l-a executat pe city managerul Andrei Ungur, cel care îl înlocuise la șefia organizației de partid. Pierdere importantă, vreo 9.000 de lei pe lună! Consecințe ale acestei mutări, alte execuții. Partidul condus de Ungur i-a mazilit pe consilierii locali Toma Tămășilă și Ioan Pop! Exact cei care au făcut posibilă debarcarea sa din funcția de city manager. Dar Borcean a jucat mai dur decât l-a crezut cineva în stare. Și a făcut posibile și alte debarcări. Cum ar fi cea a lui Ovidiu Chimigeriu, de la Transal! Dar și Gugulania intră în aceleași socoteli!

1000x100 (4)

Viață ușoară nu mai are nici Adrian Torma, la Moldova Nouă. De asta s-ar ocupa, vorbesc deja surse demne de încredere din PNL Caraș-Severin, Toni Novăcescu. Și chiar Eugen Băleanu, liderul verzilor. Torma a făcut și el un pas în spate, dându-se prea aglomerat ca să poată coordona campania electorală la europarlamentare pe Clisura Dunării, iar atacurile directe la adresa președintelui Marcel Vela nu pot rămâne nesancționate în vreun fel. Așa că, ape tulburi și valuri mari și la Dunăre.

La Bocșa, nisipuri mișcătoare! Manu Dănilă, cel care a fost la doar câteva voturi distanță de fotoliul de primar în 2016, nu mai e în grații. Revine în acest fel în prim-plan Florentin Bocșan. Numai că acesta n-are nimic în momentul de față. Bun și-un loc în Consiliul Județean Caraș-Severin atunci! În locul cui?! Și-ar fi amintit conducerea liberală de Aurel Miclea (foto), fostul primar al Bozoviciului. El ar avea anumite probleme care-l fac incompatibil cu Statutul PNL. În tot acest timp, nu-și fac niciun fel de griji pentru pozițiile lor în PNL primarii care de vreo doi ani sunt nelipsiți la ședințele și acțiunile PSD!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/