Circul dintre politicienii orașului, din aproape fiecare ședință de Consiliul Local, i se datorează în mare măsură primarului suspendat din PSD pentru afinitățile sale liberale,...
Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, spune că social-democrații poartă discuții cu parlamentarii puterii, în speranța de a-i convinge să voteze moțiunea de cenzură care...
Parlamentarul PNL de Caraș-Severin a luat cuvântul într-un moment de maximă importanță pentru România, înainte de votul pentru Programul Național de Redresare și Reziliență, program...
Fostul premier al României nu mai face nicio cinste stațiunii de pe Valea Cernei după ce a ajuns în spatele gratiilor, astfel că primarul Cristian...
Parlamentarul PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, trage un semnal de alarmă chiar înainte ca premierul Florin Cîțu să prezinte în Parlament Planul Național de Redresare...
Partidul Național Liberal a sărbătorit ieri 146 de ani de la înființare. Totodată, a omagiat 200 de ani de la nașterea marelui om politic, I....
Guvernul sprijină firmele care au avut de suferit din cauza măsurilor dure impuse de pandemia de COVID-19. Parlamentarul cărășean Dumitru Rujan explică votul prin care...
La sfârșitul săptămânii trecute, în stațiunea Băile Herculane a avut loc prima ședință a Biroului Național al Organizației Tineretului Liberal (OTL), eveniment în cadrul căruia...
Aflată în vizită de lucru în Timișoara, Anca Dragu, președintele Senatului s-a întâlnit duminică cu autoritățile locale și județene și s-a plimbat prin centrul orașului...
Edilul-șef al comunei Măureni, cel care a fost ales cu aproape 93 la sută din voturi în septembrie 2020 pentru al doilea mandat, s-a clasat...
Campania de vaccinare este un eșec total, în opinia social-democraților. Tocmai din acest motiv, discriminarea dintre persoanele vaccinate și cele nevaccinate pe care o manifestă...
„Performanețele” lui Romeo Dunca în calitate de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin i-au adus la capătul răbdării pe colegii lui din PNL Caraș-Severin, care nu...
Mesajele premierului Florin Cîțu sunt „minciuni și postări triumfaliste de băiețel alintat de tătucul de la Cotroceni”, care nu țin loc nici de măsuri de...
Nu doar consilierii județeni PSD, Pro România și PMP din Caraș-Severin văd trenul-tramvai drept un proiect controversat, ci și o parte a aleșilor din județul...
Parlamentarul PSD de Caraș-Severin îl ia din nou la întrebări pe ministrul Educației înainte de reînceperea școlii! Până acum, Sorin Cîmpeanu nu s-a deranjat să-i...
Începând din 2010, data de 19 mai este cunoscută în lumea medicală ca fiind Ziua Internațională a Medicului de Familie. În acest context, deputatul cărășean...
PSD a depus un proiect de lege pentru TVA redus la lemnele pentru încălzire. Mai bine de jumătate dintre români folosesc lemnul pentru încălzire, astfel...
Consilierii judeţeni PSD s-au abținut, astăzi, într-o ședință de plen extraordinară, în privința extinderii acordului de asociere între autorităţile din Timiş şi Caraş-Severin pentru viitorul...
Cu o creștere de 2,8%, România a înregistrat cel mai mare avans al PIB din UE, în comparație cu trimestrul IV din 2020, conform datelor...
Se anunță vremuri grele pentru administrațiile locale din țară. Senatorul Ion Mocioalcă este de părere că dacă președinții de consilii județene și primarii nu vor...
Social-democrații atrag atenția asupra necesității purtării unui dialog cu patronatele, sindicatele și cu opoziția, precum și asupra prezentării Planului Național de Redresare și Reziliență în...
Cristian Moș, vicepreședinte CJ Timiș și co-președinte USR PLUS Timiș, o va angaja, din iunie, pe Ana Munteanu la Consiliul Județean Timiș. Consilierul local USR...
După organizația social-democrată din Bocșa, acum și cea din Oravița își anunță susținerea pentru deputatul care asigură interimarul la conducerea filialei cărășene PSD. Tensiunile apărute...
Poliţia Militară împlinește astăzi 31 de ani de activitate, aceasta fiind una din specialităţile militare emblematice din compunerea Forţelor Terestre. Poliţiştii militari sunt în măsură...
USR Tineret are o conducere formată din studenți și absolvenți! Filiala cărășeană a partidului Uniunea Salvați România l-a desemnat pe șahistul de performanță Daniel Korcsek...
În campania electorală, echipa liberală anunța, printre altele, introducerea gazului, asfaltări, locuri noi de muncă, adăpost pentru câini, transparență administrativă și o echipă de profesioniști...
Deputatul liberal Jaro Marșalic nu a uitat de importanța zilei de 12 mai, atunci când oamenii din lumea întreagă cinstesc asistenții medicali, exprimându-și recunoștința pentru...
Vicepreședintele CJ Timiș, co-președinte al USR PLUS Timiș, a anunțat că nu mai candidează pentru șefia filialei Timiș, după fuziunea dintre cele două formațiuni, și...
Copreședintele USR Caraș-Severin, subprefect al județului, Andrei Plujar, a evaluat Guvernul Cîțu acordându-i o notă surprinzătoare. Prezent în redacția Express de Banat și provocat să...
Principalii doi actori de pe scena politică a orașului Bocșa au fost taxați la alegerile din 27 septembrie 2020, niciunul dintre ei nereușind să obțină...
După ce marele urs Arthur a fost împușcat de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein pe un fond de vânătoare din Covasna, premierul Cîțu a...
Spre finalul lunii martie, românii care țin la bunurile naționale și mai ales la bogățiile din subteran, atâtea câte ne-au mai rămas, aflau cu tristețe...
O propunere legislativă depusă de deputata neafiliată ar interzice liderilor din conducerea executivă a partidelor să fie și angajați ai formațiunilor pe care le conduc. Prevederea l-ar afecta și...
Ministrul Dezvoltării: 429 de localități ar putea fi comasate până în 2028

Grindeanu cere asumarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială
Dominic Fritz, atac la PSD: „Dezuserizați cât vreți. Și noi avem treabă”
Traian Băsescu: Stăpânul Guvernului va fi Grindeanu, dar nu direct!
Sorin Grindeanu acuză că Guvernul Bolojan a lăsat datorii de peste 30 de miliarde de lei

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan: Românii au fost chinuiți degeaba
Marilen Pirtea, eliberat din funcția de consilier onorific al premierului Bolojan
Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament. România iese din criza politică!
„Nu există nicio grea moștenire!” Ilie Bolojan aduce acuzații dure la adresa PSD
Grindeanu: Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor
Premierul desemnat: „Suntem, poate, la sfârșitul unui ciclu istoric”. Principalele promisiuni
UDMR va susține Guvernul propus de Luca Niculescu. Ce condiții a impus Kelemen Hunor
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor. Când se votează
USR nu votează Guvernul Niculescu. Fritz cere întoarcerea „la oameni și la urne”
PSD intră la guvernare. Cine sunt cei 11 miniștri și ce vrea Grindeanu în schimb
Ultimatum de la Cotroceni. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul dacă Guvernul Niculescu pică
USR nu susține Guvernul Niculescu. Fritz: „Eu nu cred în miniștri independenți”
Bolojan anunță condițiile PNL pentru susținerea Guvernului Niculescu: Fără moțiune de cenzură

ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Temperaturile scad și ploile persistă în mai multe regiuni
Mai multă presiune, mai puțini bani și teamă de concediere. Cum se simt angajații în 2026
Grindeanu respinge varianta unui guvern tehnocrat: Trebuie să existe o soluție politică asumată
Crin Antonescu critică desemnarea lui Luca Niculescu: Este irelevant din punct de vedere politic
USR pune condiții pentru susținerea lui Luca Niculescu. Spune nu unui guvern cu miniștri PSD
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier
Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Nu vom fi într-o guvernare cu PSD
Sorin Grindeanu: PSD a solicitat mandat de prim-ministru, iar propunerea sunt eu
PSD merge la Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu. Manda: Este nevoie de o schimbare de direcție
Nicușor Dan, după verdictul Standard & Poor’s: Nu este un moment de relaxare

Ilie Bolojan, audiat de DNA în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Nicușor Dan trasează linia roșie pentru viitorul Guvern. Fără AUR la putere
Grindeanu: PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritate
Guvernul Mureșan a picat. Ce urmează și ce variante are Nicușor Dan
AUR boicotează audierile și votul de învestitură al Guvernului Mureșan: Asta ar însemna trădare
Grindeanu acuză o luptă pentru funcții în Guvernul Mureșan: Asta arată disperare
Siegfried Mureșan: Experți din PNL, USR și UDMR vor constitui baza echipei guvernamentale
Șoferii începători nu ar mai putea conduce mașini puternice în primii doi ani de permis
Călin Georgescu scapă de cătușe! Control judiciar pentru fostul candidat la prezidențiale!