În prima sa conferinţă de presă din acest an, senatorul PNL de Caraş-Severin, Ion Marcel Vela, s-a referit la aspectele economice şi sociale care vor...
Consilierii judeţeni din Caraş-Severin au aprobat, azi, în şedinţă extraordinară, garantarea unui credit de 26,7 milioane lei, de care S.C. Aquacaraş are nevoie pentru continuarea...
Liviu Marian Pop, încă ministru al Educaţiei, a publicat pe pagina sa de Facebook o statistică referitoare la școlile care încă mai au toaletă în...
Parteneriatul dintre Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa şi o universitate belgiană, realizat în cadrul Programului Erasmus+, a intrat într-o nouă etapă. O delegație formată din...
Doamnelor şi domnilor, mi-am făcut un obicei din a prezenta modul în care media, canale ale „făuritorilor de istorie” purcede la a prezenta diverse mişcări...
Doctorul Daniel Popovici dezminte informațiile potrivit cărora medicii de familie ar rămâne cu bani frumoși în buzunar la final de lună. Potrivit acestuia, un cabinet...
Deputatul liberal de Caraş-Severin, avocatul Valeria Schelean, a făcut ieri, de ziua aniversării Unirii de la 1859, un rechizitoriu cu 10 capete de acuzare guvernării...
Ionuţ Chisăliţă, senatorul PSD de Caraş-Severin, a fost întrebat de expressdebanat.ro, în contextul impunerii legilor justiţiei sub forma dorită de majoritatea parlamentară PSD-ALDE, dacă asistăm...
Pe harta multianuală a drumurilor naționale și autostrăzilor care prezintă riscuri mari de înzăpezire realizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu apare...
Relocarea Autoliv a făcut, după mulți ani de așteptare, ca în parcul industrial din Reșița să se întâmple ceva. Comparativ însă cu situația din alte...
Tot mai multe voci, reprezentative pentru diverse domenii de activitate, încep să se facă auzite în semn de revoltă faţă de clasa politică din România....
Parlamentarul PSD de Caraş-Severin a declarat în timpul unui interviu acordat pentru expressdebanat.ro că dezbaterea în Parlament pe tema modificării legilor justiţiei este o dovadă...
Regizorul Sabin Dorohoi revine în fața spectatorilor de acasă cu două noi producții de excepție. Acestea vor rula în cele 3 cinematografe din Caraș-Severin. Luni,...
După încercări repetate de a asigura asistență medicală permanentă la Anina, s-a găsit soluția. Șase medici de familie s-au îndurat de miile de locuitori din...
Doctorul Paul Purea, consilier județean de Caraș-Severin din partea PMP, a declanșat un atac foarte dur la adresa social-democraților din tabără Dragnea, vorbind despre minciuni,...
Fostul lider PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, vice al Consiliului Județean, i-a desființat pe președintele României, dar și pe șefii partidelor din opoziție! Popovici, care îl...
Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului (SIJ) Caraş-Severin au asigurat, în cursul anului 2017, managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 936 de persoane,...
Acest semnal de alarmă este dat de reputatul avocat Cosmin Bolosin, convins fiind de faptul că liderul PSD e pregătit să dispară dacă legile justiției...
Alăturându-se echipei Express de Banat, economistul Doru Bratu îşi face azi debutul în presa online. Cu o scurtă analiză economică a primului an de guvernare...
Peisagiști, arhitecți, oameni de cultură, businessmeni şi jurnaliști s-au adunat la Restaurantul La Dora din Reşiţa pentru a dezbate situația turismului din Banat, la invitația Fundației Activity....
Condamnat în două dosare penale pentru infracțiuni de corupție, Ionesie Ghiorghioni, fostul vicepreședinte al administrației județene, a aflat pedeapsa exactă pe care va trebui să...
Vremea s-a răcit în ultimele zile, însă ce e mai rău, abia acum urmează, din câte spun meteorologii. Trebuie să ne pregătim de ninsoare, viscol...
Prezent în Redacția Express de Banat pentru primul interviu live al anului, avocatul Cosmin Bolosin l-a desființat pur și simplu pe șeful PSD, Liviu Dragnea,...
Președintele Silviu Hurduzeu a convocat pentru joi, 18 ianuarie 2018, în ședință extraordinară Consiliul Județean Caraș-Severin, pe ordinea de zi fiind și un proiect de...
Comisarul european Corina Creţu a aprobat investiţii de peste 57 milioane euro în domeniul apei potabile în judeţul Caraş-Severin. Este vorba despre proiectul depus pe...
Anunțul făcut în această după-amiază după CEx-ul PSD, prin care partidul și-a înaintat propunerea pentru funcția de premier în persoana europarlamentarului Viorica Dăncilă, a fost...
Șocant! O femeie a fost mușcată de doi câini, însă rudele au chemat ambulanța abia după patru ore de hemoragie! Mai mult, familia nu a...
Institutul Național de Statistică a dat recent publicității o analiză a tranzacțiilor imobiliare pe anul 2017. Cele mai multe tranzacții imobiliare s-au făcut în București...
Premierul Mihai Tudose şi-a dat aseară demisia din funcţie, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD. Prim-ministru interimar va fi vicepremierul Paul Stănescu, urmând ca...
Niciunul dintre parlamentarii social-democrați de Caraș-Severin nu și-a exprimat public punctul de vedere legat de scandalul dintre președintele Liviu Dragnea și prim-ministrul Mihai Tudose, însă...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin semnalează o situaţie revoltătoare. Efective semnificative de agenţi de poliţie sunt mobilizate pe piste false, prin apeluri înregistrate la numărul...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin anunţă că, prin intermediul Rețelei EURES, sunt oferite în Spania 150 de locuri de muncă în agricultură....
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Timișoara. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în...
Fostul administrator public al județului Timiș, candidat independent la Primăria Timișoara, și-a prezentat echipa de specialiști pe care se bazează și obiectivele pe care le propune pentru dezvoltarea orașului....
Premierul Ciolacu, la Timișoara: Sunteți mult mai dezvoltați ca și infrastructură față de Moldova
Romeo Dunca: „Pe Ursu l-am deranjat că nu l-am lăsat să fure apă în continuare!”
Primarul Oraviței a ales echipa Hurduzeu! Dunca e nepotrivit pentru a conduce judeţul!
Candidatul PNL pentru Primăria Oravița, pe buletinul de vot sub sigla PSD!
Expoziție omagială Constantin Gruescu la Muzeul Banatului Montan
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...