Așa cum este datina la reșițeni, ani de-a rândul municipalitatea a organizat Zilele Orașului odată cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel și de obicei...
După acuzele crescătorilor de animale, precum că pășunea municipiului Caransebeș a fost atribuită preferențial, Primăria Caransebeș este din nou în mijlocul unor neînțelegeri legate tot...
Media de promovabilitate la examenul de evaluare națională, susținut de absolvenții claselor a VIII-a din județ, este cu aproape 10 puncte procentuale sub media națională....
Tavi Benga, fostul fotbalist al rosso-nerilor, apoi mulți ani antrenor secund la ACS Poli Timișoara, a semnat un contract valabil pe un an cu CSM...
În doi ani de mandat, o parte din promisiunile făcute de Adrian Torma în campania electorală au ajuns la concretizare. Vorbim aici despre: reabilitarea aleilor...
Senatorul Ionuț Chisăliță a decis să o interpeleze pe Carmen Dan cu privire la situația cadrelor pensionare din MAI care au mari probleme cu accesul...
Adoptat ieri de Camera Deputaţilor, proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală a fost votat de trei dintre cei cinci deputaţi de Caraş-Severin!...
Peste 2.000 de semnături s-au strâns în primele cinci zile de la lansarea în spaţiul online, de către Euroland Banat, a campaniei „Opriţi distrugerea Parcului...
Realizată de sculptorul Eugen Petri, o machetă din bronz reprezentând centrul istoric al Caransebeşului va fi introdusă în circuitul național și internațional al obiectivelor de interes...
Cum România este, potrivit statisticilor instituțiilor europene, al doilea stat din lume ca emigrare a populației, după Siria, nu mai miră pe nimeni că miniștrii...
Directorul general al societăţii Aquacaraş, Miu-Nicolae Ciobanu, anunţă că mâine, 19 iunie, cartierul Câlnic din Reşiţa va rămâne fără apă potabilă. În vederea executării de...
Un accident rutier în comuna Băuțar a oprit pentru aproape o oră circulația pe DN 68, iar căderile de pietre au oprit traficul în această...
Anul 2018 este unul foarte bogat în proiecte rezidențiale la Caransebeș. Potrivit agentului imobiliar Bianca Ștark, din cauza întârzierilor provocate de lipsa forței de muncă...
Comisariatul Gărzii de Mediu Caraș-Severin este condus de astăzi de către Carmen Percea, după ce fostului comisar șef, Marius Bălean, îi expirase mandatul interimar. Carmen...
Prefectul Matei Lupu va merge în această săptămână la Lăpușnicu Mare pentru a aniversa unul dintre localnicii de acolo, acesta urmând să împlinească frumoasa vârstă...
Un film care a reușit să adune fani peste tot în lume, seria „Ocean`s” aduce acum pe marile ecrane o variantă aparte: o echipă de...
La doar o zi de la preluarea, săptămâna trecută, a mandatului de preşedinte al Lions Club Reşiţa Montană, liderul CNS Cartel Alfa Caraş-Severin, Marian Apostol,...
Liceul Tehnologic Decebal din municipiul Caransebeș a demarat un proiect de investiții privind dotarea școlii aparținătoare, fosta școală generală nr. 2 din cartierul Pipirig, cu...
Antrenate de Lucia Moruţ, handbalistele de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reşiţa, Ariana Pascal, Denisa Rotaru, Ioana Danilescu, Rebeca Babuțiu, Roxana Voina, Lorena Scurtu,...
Cabana Claris – locația de vis pentru o vară de neuitat La o altitudine de 650 de metri în staţiunea Crivaia, la 500 de metri...
Băut bine, potrivit martorilor, un bărbat de 42 de ani din Moldova Nouă și-a riscat viața astăzi, urcându-se la volan. Cu simțurile anesteziate de alcool,...
La finalul anului școlar, Liceul Tehnologic Decebal din Caransebeș se poate mândri că a reeditat revista școlii, „Interfețe”. Este al doilea număr dintr-o revistă şcolară…...
O nouă afacere de succes s-a deschis de curând la Caransebeș. De acum gustul verii are mai multă prospețime, savoare și calitate odată cu apariția...
„Numai cine nu munceşte nu greşeşte! Uite că aveţi şi titlu pentru articol!“, ne-a aruncat-o cu aplomb jurnalistic preşedintele Silviu Hurduzeu, după ultima şedinţă extraordinară...
Primarul Caransebeșului este, în principiu, de acord cu pensiile speciale pentru aleșii locali, pe când primarul Reşiţei, Nelu Popa, nu! Felix Borcean spune că el...
Ieșit învingător la alegerile locale din 2016, Adrian Torma, edilul oraşului de pe Dunăre, recunoaşte că filmul de acasă nu bate deloc cu realitatea din...
A plecat dintre noi Mircea Bălan, cel care timp de 15 ani a fost, poate, cel mai rebel fotoreporter din presa cărăşeană. Născut la Reşiţa...
Una dintre cele mai mari neplăceri în zilele caniculare este să petreci mult timp în bucătărie. Așa că prietenii noștri de la Natur House Reșița...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin a dat publicității lista cu locurile de muncă vacante la data de 15 iunie 2018. AJOFM...
Noapte de coșmar pentru pompierii din Oravița. Trei echipaje au intervenit pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins mai multe locuințe. La Ciudanovița s-a dat...
Complexul Atlantic, unul dintre cele mai mari complexe de agrement din partea de vest a țării, și-a deschis din nou porțile pentru publicul reșițean și...
Specialiști din cadrul muzeului din Caransebeș sunt prezenți în aceste zile la un simpozion internațional desfășurat la Poznan, în Polonia. Reuniunea științifică de un înalt...