Stațiunea Băile Herculane, în atenția Companiei Naționale de Investiții!

casinoherculane by sungarden

Primăria Băile Herculane a predat Devizul General actualizat la Compania Națională de Investiții pentru proiectul de reabilitare și modernizare a podului (SNCFR) de la intrarea în stațiune, conform noilor reglementări legislative apărute în 2018.

Prin această investiție se va lărgi banda de acces pentru că până acum era dificil să poată circula două mașini pe ambele sensuri, ne-a precizat Cristian Miclău, primarul Orașului Băile Herculane:

„Prin aceste demersuri realizate sperăm ca lucrările la acest obiectiv să demareze cât mai repede. De reabilitarea acestui obiectiv se vorbește de mult. În 2014 s-a aprobat o hotărâre de Consiliu pentru preluarea investiției de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Compania Națională de Investiții. În 2017 din nou am depus documentațiile, s-au solicitat tot felul de clarificări, dar iată că acum s-a predat către CNI – Devizul General actualizat”, ne-a menționat edilul orașului de pe Valea Cernei.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Construcția are o suprafață de 422 de metri pătrați, teren aferent de 40 de metri pătrați pentru cele două construcții – picioare de susținere pod.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/