Peste 30 de intervenții ale pompierilor cărășeni de Ziua Protecției Civile

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ziua Națională a Protecției Civile a venit cu activitate intensă pentru pompierii militari din Caraș-Severin. Aceștia au participat la 32 de intervenții: incendii, un accident și punerea în siguranță acoperișului Primăriei Caransebeș. 

Pe parcursul zilei de ieri, 28 februarie, pompierii militari cărășeni au avut nu mai puțin de 32 de misiuni, dintre care 19 intervenții SMURD, 3 activități de informare preventivă și instruire a cetățenilor și 7 incendii de vegetație.

Prima intervenție a fost cea a pompierilor din Caransebeș, care au acționat în jurul orei 9.30 la un accident produs pe Drumul Național 6, pe raza localității Topleț, acolo unde o platformă care transporta mașini s-a răsturnat. Din fericire, singura persoană care a fost implicată în accident a fost șoferul. Acesta nu a fost rănit, așa că nu a fost necesar transportul la spital.

Tot pompierii din Caransebeș au fost solicitați să intervină la scurt timp, de această dată la Primărie, acolo unde mai multe elemente din acoperiș s-au desprins din cauza vântului și reprezentau un pericol pentru pietoni. Concomitent, pompierii militari caransebeșeni au intervenit și pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Buchin, mai precis la o anexă a acesteia în care era amplasat sistemul de încălzire. La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul anexei, fiind deja afectate centrala termică, două geamuri, o ușă, lemne de foc și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Forțele de intervenție au reușit în scurt timp să localizeze incendiul, salvând astfel celelalte părți ale gospodăriei desfășurate pe o suprafață de circa 200 mp. Spre seară, au intervenit pentru lichidarea a două incendii de vegetație izbucnite pe raza localităților Bolvașnița și Cornuțel.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Forțele Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit pentru lichidarea a 3 incendii de vegetație izbucnite pe raza localităților Doman (10 ha), Carașova (10 ha) și pe str. Lalelelor din Reșița, unde s-a aprins și un copac și exista riscul propagării la mai multe autovehicule parcate în zonă, iar Secția de Pompieri Moldova Nouă a lichidat alte două incendii de vegetație la Coronini (1,2 ha) și Belobreșca (3 ha).

Forțe ale Secției de Pompieri Oravița au intervenit pentru salvarea a două gospodării, puse în pericol de un incendiu izbucnit la un coș de fum dintr-o gospodărie din orașul Oravița. Din fericire, pompierii au reușit să limiteze incendiul la coșul de fum, pagubele fiind aproape inexistente.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/