Comisie parlamentară de anchetă în Caraş-Severin?

O sesizare depusă zilele trecute la Comisia senatorială pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții ar putea duce la constituirea unei comisii parlamentare de anchetă în Caraş-Severin!

Senatorul USR Mihai Goțiu este cel care a depus o sesizare la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției şi petiții, prin care solicită constituirea unei comisii de anchetă a abuzurilor și ilegalităților din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului (PNSCC). În motivarea petiției, Mihai Goțiu a prezentat o listă de abuzuri pe care le-a documentat în timpul vizitelor pe teren, efectuate în ultimii doi, precum și reacțiile ministerelor Mediului și Apelor și Pădurilor, care acoperă distrugerile produse în parcul național aflat în administrarea Romsilva. De asemenea, senatorul USR acuză faptul că Ministerul Mediului refuză să rezilieze contractul de administrare al Romsilva pentru PNSCC, în condițiile în care există o punere în întârziere pentru nerealizarea planului de management încă din mai 2018.

„Cele mai multe abuzuri și ilegalități pe care le-am documentat, culmea, unele dintre ele confirmate și de o anchetă a Corpului de control al Ministerului Apelor și Pădurilor, sunt cauzate de lipsa unui plan de management, care ar fi trebuit să fie finalizat de Romsilva și aprobat de Ministerului Mediului încă din 2016. Lipsa planului de management a acoperit tăierile de păduri din zonele valoroase ale parcului, precum și multe alte abuzuri. Romsilva a primit mai multe păsuiri pentru nerealizarea acestui plan, dar în mai 2018 a primit notificare de punere în întârziere și ar fi trebuit să-l trimită spre aprobare Ministerului Mediului, în termen de 30 de zile”, a explicat Mihai Goțiu.

„În fapt, Romsilva a realizat un plan de management, aflat doar în faza de avizare la APM Caraș-Severin, care e etapă premergătoare celei de trimitere spre aprobare. E un plan care nu are cum să fie avizat și aprobat, dacă se respectă legea, în condițiile în care zonele de protecție strictă și integrală propuse în plan reprezintă doar 34% din suprafața parcului. Recomandările Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), dar și OUG 57/2007 arată că aceste zone trebuie să fie de minim 75%. În caz contrar, nu mai putem vorbi de un parc național. Practic, Romsilva sfidează legea, legile, normele de protecție a mediului și instituțiile statului cu această propunere. Mai grav e faptul că Ministerul Mediului avea obligația să constate că Romsilva nu și-a respectat obligațiile contractuale, fie din incompetență, fie din rea-voință, și să dispună încetarea contractului de administrare al Romsilva pentru Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, după trecerea celor 30 de zile din notificarea de punere în întârziere”, a spus Mihai Goțiu.

În sesizarea adresată Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, aflăm dintr-un comunicat de presă remis de USR Caraş-Severin, senatorul Goţiu a prezentat abuzurile pe care le-a documentat, corespondența cu ministerele Mediului și Apelor și Pădurilor, abuzurile semnalate în demisiile membrilor Consiliului Științific al PNSCC, modul în care directorul PNSCC, Nicolae Ifca, a fost confirmat în funcție după ce a căzut de două ori examentul dat și a primit calificativul „insuficient” la evaluarea din anul 2017, precum și denunțurile penale legate de activitatea conducerii PNSCC, făcute în ultimii doi ani.