Procurorii de la Combaterea Crimei Organizate și cei anticorupție sunt singurii care fac ceva pentru ca UCM Reșița să mai recupereze din patrimoniul uriaș pe...
Festivalul de folk a ajuns anul acesta la ediția cu numărul zece. A adus și premiere pe scena din munți, dar și multă bună...
Concluzia aparține Curții de Conturi Caraș-Severin, care a stabilit că angajații administrației publice locale și-au rotunjit veniturile în mod injust. Mai mult decât atât, deciziile...
Municipalitatea din Caransebeș este din nou parteneră într-un proiect caritabil. Evenimentul cultural „Îngeri pentru Îngeri”, ajuns la a III-a ediție, se desfășoară în municipiul de...
Jucătorul Antwain Delawarence Aguillard vine din sezonul următor să întregească echipa de volei bănățeană pe poziția de centru. Voleibalistul cu înălțime de 2 m își...
Imobilul spune povești nescrise din timp de război. Acolo s-au tratat mii de pacienți, iar frumusețea lui și calitatea aerului din zona orașului au...
Perioada de vacanță este un bun prilej pentru derularea punctuală a unor investiții sau demararea unor ample programe de reabilitare, astfel încât noul an școlar...
Curtea de Conturi Caraș-Severin confirmă faptul că afacerile cu instituțiile de stat și administrațiile publice înseamnă munți de bani! Municipalitatea reșițeană plătește ilegal sume uriașe...
Liberalul din Bocșa susține că se pregătește de o viață să ocupe fotoliul de edil-șef și că sondajele l-ar pune pe el pe locul I...
Ample sondaje de opinie au animat site-urile de socializare în ultimele luni, după ce conducerea orașului a decis să îi consulte pe cetățeni cu privire...
Echipa de primă ligă Muncitorul Reşiţa a făcut o figură frumoasă la debutul în campionatul de futsal, iar pentru cel de-al doilea sezon se anunţă...
Acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual, deturnare de fonduri şi neglijenţă în serviciu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, managerul spitalului din oraş...
Florin Salam, Nicolae Guță, Loredana Chivu și Adrian Copilu’ Minune sunt doar câteva dintre numele celor care au evoluat în spectacolul privat plătit de...
Reşiţa rămâne şi fără ultimele dovezi ale faptului că a fost unul dintre cele mai mari centre industriale din România! Turnurile gemene din Mociur...
Comisarul-șef Remus Dan Cătănescu este bănuit că l-a deconspirat pe informatorul organelor judiciare care supraveghea activitatea infracțională a clanului Covaci. Totul este întărit chiar de...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, structura centrală, lucrează încă din 2014 la un dosar extrem de interesant care vizează...
Aleșii locali din Oravița își fac de cap când vine vorba despre cetățean. Dacă au chef să muncească în afara plenului o fac, dacă...
Șoferii reșițeni vor trebui să fie atenți mâine la traficul rutier, pentru că lucrările de demolare din Mociur vor opri circulația. Vizată este circulaţia...
Ionesie Ghiorghioni răsuflă ușurat după ce astăzi a aflat că nu se întoarce în arest preventiv. Mai mult, a amânat și începerea judecății! Vicepreședintele...
În urmă cu puțin timp, cei doi au ajuns la instanță, unde dintr-o clipă în alta urmează să înceapă procesul legat de fraudarea alegerilor prezidențiale....
Clădirea în care funcționează Primăria Bocșa la ora actuală are un trecut încărcat de istorie. Oamenii care au lucrat în trecut în imobil au creditat...
Adrian Chebuțiu și gașca sa infracțională nu au devalizat uzina reșițeană ca niște minți sclipitoare, așa cum apreciază oamenii care au mâncat o pâine pe...
Pregătirile pentru alegerile din 2016 sunt în toi, deși până la scrutinul electoral a rămas mai puțin de un an. Partidele politice își desemnează candidații,...
Municipalitatea reşiţeană a mai dat în folosinţă câteva zeci de locuri de parcare, a mai cârpit nişte străzi, iar pe unele a turnat chiar asfalt...
Interceptările telefonice sau înregistrările ambientale făcute de ofițerii și procurorii Direcției Generale Anticorupție confirmă faptul că la universitatea reșițeană aproape totul se poate cumpăra și...
Comisarul-șef de poliție Remus Dan Cătănescu are legături periculoase cu lumea interlopă din orașul natal. Cel puțin așa a reținut procurorul care investighează infracțiunile clanului...
Ediția de anul acesta a Zilelor Aninei a fost, probabil, cea mai reușită dintre toate cele organizate până acum. Și asta chiar dacă nu s-au...
Specialitatea din zona de clisură a Dunării, ciorba de pește, atrage anul acesta câteva mii de participanți. Acțiunea va preceda Zilele Orașului, astfel că valurile...
Miodrag Belodedici a revenit pentru câteva zile acasă, pe iarba pe care a dat pentru prima dată cu piciorul în minge și de pe care...
Negocierile purtate de reprezentanții administrației publice locale cu patronul echipei de fotbal Metalul Reșița, Cătălin Rufă, au eșuat din nou și se îndreaptă tot mai...
Una din cele mai îndrăgite artiste de muzică ușoară de la noi și interpreți cu renume din folclorul românesc au fost invitați de administrația publică...
Înainte de startul Ligii Naționale de handbal masculin, HC Adrian Petrea ne dă tot mai multe motive să credem că spectacolul se întoarce în Sala...