În contextul în care de la an la an rezultatele la examenul de bacalaureat surprind tot mai tare, atenția a fost îndreptată în totalitate asupra...
Două treimi dintre liberalii din Delegaţia permanentă a partidului l-au desemnat astăzi pe Klaus Iohannis drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Potrivit realitatea.net,...
În tandem cu temperatura de afară, emoțiile viitoarelor cadre didactice cărășene sunt pulsate la maximum în momentul de față. Cu doar două ore în urmă...
Agenda autorităților locale din Caransebeș este plină în perioada care urmează. Asta pentru că noile investiții vizează noi șantiere pentru schimbarea, extinderea și modernizarea rețelei...
Cele mai spectaculoase drumuri din țară, printre care Transalpina și Transfăgărășanul, cele care dețin supremația, vor avea concurență aprinsă odată cu finalizarea tronsonului montan care...
Pensionarii din județ suferă și acum de pe urma faptelor celor trei doctori: Telbis, Ungur și Cenda. Cozile sunt interminabile, în timp ce oficialii instituției...
„Specialiștii” medicali care se ocupă de tratamentul și îngrijirea bolnavilor i-au băgat în sperieți pe cărășeni. Nu puține au fost cazurile în care pregătirea personalului...
Asistenții, infirmierii și îngrijitorii sunt nevoiți să alerge dintr-un salon în altul pentru a acoperi eficient nevoile fiecărui pacient, în timp ce guvernanții votează ordonanțe...
Vizitat acasă de procurorii bucureşteni care investighează mai multe societăţi comerciale din Caransebeş ce ar fi prejudiciat statul cu 5 milioane de lei, Ion Bejeriţă...
Petru Lorinţ, celebrul primar al comunei Domaşnea care a desfigurat un consătean din Cănicea, răspunde penal pentru faptele sale incalificabile. Au trecut două luni şi...
Promovată la finele sezonului trecut, FC Caransebeş nu se mulţumeşte cu o simplă participare în eşalonul secund al fotbalului românesc, drept dovadă fiind mutările care...
Oamenii de cultură din Caransebeș au avut ieri o zi plină în care și-au scăldat privirea și criticile cu 11 sculpturi realizate deja în cadrul...
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus din nou ochii pe...
În municipiul Caransebeș, dar și în comunele Glimboca sau Turnu Ruieni au avut loc inundații în această dimineață, în urma ploilor abundente. Pericolul nu a...
Procurorii DIICOT au descins astăzi în locuințele membrilor unei rețele de trafic internațional de droguri. Un bărbat a fost prins în flagrant, având asupra sa...
Nici bine nu s-a terminat examenul de bacalaureat că reprezentanții Universității ,,Eftimie Murgu” din Reșița au și elaborat planul de prezentare a ofertelor de studiu...
Cel mai renumit acrobat al Banatului, Flaviu Cernescu, mână în mână cu regizorul Sabin Dorohoi au pus la cale un nou proiect pentru a duce...
Deși în perioada de vacanță domeniul tranzacțiilor imobiliare nu este tocmai în toi, experții imobiliari explică faptul că terenurile din zonele turistice, dar și casele...
După ce anul trecut rezultatele la bacalaureat au fost dezastruoase, simulările de anul acesta anunțau un nou val de respinși. Cu toate acestea, se pare...
Express de Banat îți prezintă în premieră notele pe care le-au luat absolvenții din Caraș-Severin la examenul de bacalaureat. Vezi aici situația pe licee, dar...
Examenul de bacalaureat de anul acesta le-a dat destul de multe bătăi de cap atât liceenilor care nu se împacă prea bine cu școala, cât...
Contractele de deszăpezire încheiate de Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin au fost în atenția procurorilor anticorupție, iar analiza lor...
Afaceristul Romeo Dunca a răsuflat ușurat odată cu deschiderea unității de aviație de la Caransebeș. Acest pas important pentru gugulani are ecou în întregul județ,...
Începând cu data de astăzi, se relansează competiția pentru inovare socială „Serendino”. Astfel, pe cei mai inventivi cărășeni îi așteaptă premii de mii de dolari,...
Premierea celor mai buni sportivi ai judeţului în anul 2013, care a avut loc la finele săptămânii trecute, la Primăria Reşiţa, i-a oferit ocazia directorului...
Începând de astăzi, s-a dat startul la săptămâna plină de emoții pentru liceenii care termină anul acesta clasa a XII-a. Sfidând regulamentul, au existat deja...
Tot Banatul de Munte a cântat și a dansat aseară pe ritmurile aduse pe scenă de cea mai iubită artistă din Balcani. Lepa Brena s-a...
Reconfirmat ca vicepreşedinte la nivel naţional al liberalilor, Marcel Vela le-a mulţumit într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook tuturor celor care l-au susţinut...
Vedeta din Pipirig îşi apără în instanţă imaginea serios afectată de cei de la Wowbiz, care au prezentat imagini cu un bărbat făcând sex cu...
Liderii liberali din Caraş-Severin vor să revină în funcţiile din care au demisionat imediat după alegerile europarlamentare. UPDATE Congresul PNL a ales noua conducere a...
Municipalitatea din Caransebeș a semnat deja noul lot de achiziții din cadrul proiectului pe fonduri europene de modernizare a spitalului din oraș. După ce săptămâna...
Ca în fiecare an, asigurații și pensionarii cărășeni pot beneficia de bilete pentru tratament balnear. Acordarea acestor prestații pentru tratament se face în limita numărului...
Reprezentanți a șapte țări din Europa se află în aceste zile la Timișoara pentru a pune bazele unor noi afaceri sustenabile, în contextul creșterii economice și extinderea activității pe...