Examenul de bacalaureat de anul acesta le-a dat destul de multe bătăi de cap atât liceenilor care nu se împacă prea bine cu școala, cât și supraveghetorilor. Chiar dacă an de an zeci de elevi sunt prinși cu mâța-n sac și eliminați din examen din cauza acelorași fraude, se pare că învățăceii n-au prea fost atenți nici anul acesta la „orele” de copiat.
Și de această dată, telefoanele mobile au fost metodele preferate ale liceenilor cărășeni de a încerca să obțină note de trecere la examenul de bacalaureat. Fără să conștientizeze că atât atenția supraveghetorilor, cât și metodologia sunt din ce în ce mai documentate pentru a-i ține în frâu pe cei care încearcă să copieze, au fost mulți care și-au încercat și anul acesta norocul cu metode de copiat intrate deja în vizorul autorităților competente.
Un număr de 12 elevi cărășeni au fost eliminați în această săptămână în timpul celor trei probe scrise ale examenului de bacalaureat. Cum metodele de copiat cu telefonul, cu căștile hands-free sau cu fițuici sunt deja expirate, lipsa de inventivitate a elevilor i-a costat destul de scump.
Luni, la proba scrisă la Limba și literatura română, au fost înregistrați la nivel de județ patru elevi care au încercat să copieze. Situația s-a repetat și miercuri, atunci când s-a susținut proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, care s-a finalizat cu un număr de șase elevi eliminați. Cum examenul de bacalaureat nu se putea încheia fără incidente, și proba la alegere a scos din sală doi liceeni cu buzunarele pline de fițuici.
Cei eliminați nu vor avea dreptul să-și susțină examenul de bacalaureat nici în toamna acestui an și nici în vara anului 2015. Mai mult decât atât, rezultatele pe care le-au obținut deja la probele susținute până să fie eliminați vor fi anulate.
Încercările deja expirate ale elevilor de a frauda probele scrise nu au fost singurele „bube” ale examenului de bacalaureat de anul acesta. Absenteismul a fost și el în floare printre cărășeni, lăsând multe dintre băncile din centrele de testare goale, dar și mulți elevi fără un viitor cert în față.
La prima probă scrisă, din 2040 de elevi înscriși, 232 au fost absenți. De ordinul sutelor au fost și cei care nu s-au prezentat la proba obligatorie a profilului, înregistrându-se în acest caz, din cei 2124 înscriși, un număr de 262 de absenți. Acest număr s-a repetat și la ultima probă scrisă susținută vineri, atunci când 267 de liceeni și-au ratat șansa de a deveni studenți.
Mega Group Timișoara organizează “Zilele Porților Deschise”, în 15-16 martie, începând cu ora 10:00. În cadrul acestui eveniment, reprezentanța auto Mega Group va marca extinderea portofoliului cu alte trei...
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Responsabilitățile postului: – Conducerea mijloacelor de...
Primăria Timișoara cumpără mobilier modern, în valoare de peste 700.000 lei, cu scopul de a dota noua clădire a Liceului Waldorf. Noul corp de clădire al Liceului Waldorf urmează...
Soluții avansate pentru bolile arteriale periferice, la Spitalul Premiere
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281