PNL Caraș-Severin a susținut joi ultima conferință înaintea campaniei electorale care a început astăzi. În cadrul întrunirii la care au participat candidații la Primăria Reșița...
Scandalul de la Moldova Nouă privind respingerea de către instanță a candidaturii lui Adrian Torma nu este încă încheiat, deși unii adversari politici s-au grăbit...
Lupta pentru câștigarea primăriei nu ține seama de principii, ca să nu mai spunem de fair-play care, între noi fie vorba, nu există în politica...
Pe harta turistică a Caraș-Severinului stă să se nască un nou punct de atracție maximă. Bigăr, considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase cascade...
Congresul extraordinar al PSD a avut loc la Bozovici și în alte 41 de locații din toată țara, situație nemaiîntâlnită până acum în istoria congreselor...
Premierul Ludovic Orban s-a aflat astăzi pentru câteva ore în Caraș-Severin. De dimineață s-a întâlnit la Caransebeș cu candidații liberali pentru primăriile din zonă, la...
PSD a prezentat astăzi, în cele două camere reunite ale Parlamentului, moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de...
Maraton de forță pentru liberalii cărășeni care astăzi au depus la birourile locale de circumscripție electorală și la cel județean dosarele cu candidaturile pentru primăriile...
Ultima achiziție făcută în Reșița de CEETRUS, fostul Immochan, în 4 august, o reprezintă cele 7 hectare de teren din zona de dezvoltare mall și...
De ani întregi se tot spune că turismul reprezintă șansa județului Caraș-Severin pentru ieșirea din colapsul economic de care are parte de ani și ani....
Clasa politică este una și aceeași de ani și ani. Liderii de partid se dovedesc incapabili să aducă ceva nou în fața electoratului, iar acest...
Nelu Popa vorbește deschis despre șantajul politic din Consiliul Local, în privința achiziționării depoului pentru tramvaie. Prezent în redacția Express de Banat, primarul Reșiței a...
Intrarea în politică a lui Valentin Armașu, unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Banatul de Munte, a surprins pe toată lumea....
La prima vedere, nimic. Nici măcar la o analiză atentă a afirmației. Doar că, „la sfârșitul săptămânii trecute, Cristian Gâfu, prefectul județului Caraș-Severin, împreună cu...
În anul 2017, cărășenii primeau vestea că se vor bucura de reducerea vârstei de pensionare dacă au locuit cel puțin 30 de ani în zone...
La Bocșa a fost demarat cel mai mare proiect de asfaltare de după Revoluție. Valoarea contractului pentru 52 de străzi este de 10 milioane de...
După mai multe luni de așteptare, consilierii reșițeni au aprobat proiectul de expropriere ale proprietăților situate de-a lungul drumului de acces spre cartierul Țerova, cu...
În ședința ordinară din luna iulie, consilierii reșițeni au aprobat o inițiativă prin care Reșița intră în asociere cu Asociația Română pentru Industria Electronică și...
Dănilă Miloș a revenit la conducerea Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin, după ce Ministerul Sănătății l-a tot mutat dintr-o parte în alta, la DSP Giurgiu,...
Președintele interimar al PSD Cararaș-Severin, Silviu Hurduzeu, a mărturisit, cu câteva zile în urmă, pentru Express de Banat, că ar agrea pe plan local o...
Înainte de a fi unul dintre cei mai vechi liberali din Caraș-Severin, Jaro Marșalic este medic. Medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Reșița unde...
Marius Damian este una dintre variantele PSD la Primăria Caransebeș în alegerile locale din luna septembrie. Nominalizarea lui nu este bătută în cuie, deoarece unii...
De câțiva ani, Reșița este un adevărat șantier. Lucrări de refacere completă a centrului civic și a unui număr de șase străzi aflate în zonă,...
Membrii Filialei „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) s-au întrunit la Librăria „Semn de carte” din Reșița pentru prima dată de...
Liderii europeni au negociat timp de patru zile la Bruxelles un plan financiar menit să relanseze economia comunitară, grav afectată de pandemia de COVID-19. Discuțiile...
Vă mai amintiți de filmul românesc „Toamna bobocilor”, cu Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Maria Ploae, Emil Hossu și Dumitru Furdui în rolurile de gospodari ai...
Când ai în spate un partid, și încă unul puternic, este mai ușor să ajungi acolo unde îți dorești, mai ales când te afli pe...
După ce luni de zile s-au aflat în atenția cititorilor noștri, iată că subalternii ministrului de Interne, Marcel Vela, au „percutat” în sfârșit la semnalele...
Cu fiecare zi ce trece ne apropiem de momentul declanșării campaniei electorale pentru alegerile locale din luna septembrie. Nehotărâte în privința candidaților, partidele încă își...
Procurorii DIICOT au dispus reținerea unui bărbat de 48 de ani, care ar fi profitat chiar și de sora de doar 8 ani a soției...
Ce ți-e și cu politica asta, dom’le… Ieri în piață la cumpărat morcovi, roșii și castraveți, astăzi la taclale, pardon, în dialog cu ministrul Lucrărilor...
Fostul premier al României, Sorin Grindeanu, le cere guvernanților să rezolve criza sanitară, să-și stabilească prioritățile, în perspectiva unei anunțate crize economice de anvergură. Altfel...