De ce ei pot, iar noi nu?

Pentru că la noi legea nu este făcută să fie respectată!

În ultimii patru ani, în Reșița, fața orașului s-a schimbat evident, indiferent de ceea ce susțin unii sau alții. Centrul civic, cu cele șase străzi din Lunca Pomostului, promenada de pe malul stâng al Bârzavei, reabilitarea locurilor de joacă din Parcul Siderurgistului și Parcul Tricolorului, iar mai recent, din apropierea Pieței Reșița Nord sunt doar câteva dintre obiectivele edilitare care au prins contur în ultimii ani. Dar ce ne facem când unii semeni își bat joc pur și simplu de efortul administrației locale, al primarului Ioan Popa și a echipei sale? Pentru că există și astfel de oameni cărora le lipsesc nu doar cei șapte ani de acasă, ci și respectul față de lege. Oameni care distrug mobilierul stradal, rup arborii plantați în parcuri sau pe străzi, încalcă normele de civilizație.

Un exemplu în acest sens l-am întâlnit în Micro IV, acolo unde s-a dat în folosință o grădiniță, iar conducerea Primăriei s-a străduit ca totul să arate impecabil, semănând iarbă și în afara gardului de protecție. Numai că, un șofer nesimțit a scurtat drumul de ieșire din parcare spre Strada Țarcului, intrând pe spațiul verde proapăt amenajat. Urmările sunt cele din fotografii. Probabil că persoana care a procedat așa nu va fi găsită niciodată pentru a fi amendată, însă acest lucru nu împiedică Primăria să instaleze camere de supraveghere în zonă. Și tot în zonă, la câțiva metri depărtare, vandalii s-au chinuit să distrugă o tăbliță instalată la înălțime, iar până la urmă au reușit!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/