Majoritatea în Consiliul Județean Caraș-Severin stă într-un singur mandat!

Luptă acerbă în Consiliul Județean, până în ultima clipă a alegerilor. Voturile exprimate în județ relevă acest lucru. Nu mai puțin de patru partide vor decide soarta județului în următorii patru ani. Dintre acestea, doar unul sau maximum două vor lua caimacul.

Până la această oră, calculul hârtiei arată următoarea situație: președinte – Romeo Dunca, iar consilieri județeni: PNL – 14 mandate, PSD – 7 mandate, PMP și Pro România, fiecare cu câte 4 mandate. Se mai așteptă procesele verbale de la Coronini, Lăpușnicu Mare și Brebu Nou, care ne vor spune cui revine ultimul mandat de consilier județean.

Dacă el revine PNL, atunci liberalii vor avea majoritatea, 16, întrucât la numărătoare se pune și mandatul președintelui Consiliului Județean. Dacă acesta va reveni uneia dintre celelalte formațiuni politice, atunci lucrurile se schimbă radical și vor începe negocierile. Teoretic, este exclus ca PNL să negocieze cu PSD și Pro România, însă există posibilitatea să se înțeleagă cu PMP, același PMP care, în 2016, i-a întors spatele lui Marcel Vela și l-a votat președinte la CJ pe Silviu Hurduzeu. Cu siguranță că liberalii au nevoie de o majoritate care să-i fie aproape lui Romeo Dunca, iar acest lucru depinde ce cer unii și ce oferă alții în cazul în care se va ajunge la o astfel de situație.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/