Încă un deces în lumea politică din Caraș-Severin: Ionesie Ghiorghioni, fost vicepreședinte al Consiliului Județean

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Politicianul, care urma să împlinească 68 de ani la sfârșitul lunii octombrie, s-a stins din viață astăzi, în jurul orei 13.30, în Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Potrivit informațiilor noastre, acesta fusese internat, din câte se pare, cu COVID-19, suferind și un atac cerebral care i-a fost fatal. Ionesie Ghiorghioni a fost mulți ani mâna dreaptă a lui Sorin Frunzăverde, fiind deputat în mandatul 2004-2008, apoi vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Pe linie de partid, a ocupat funcția de vicepreședinte al Organizației Județene a PDL. Ultimul mandat la Consiliul Județean i-a adus numai necazuri, fiind condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, din care a ispășit mai puțin de doi ani.

promovare banner maxagro Muzeul TM
1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/