În fiecare an, Universitatea „Eftimie Murgu” a avut studenți basarabeni ce au solicitat să studieze sau au fost repartizați la Reșița. Anul acesta însă, noua...
Astăzi este prima zi în care studenții din alte orașe încriși la Universitatea „Eftimie Murgu” ar trebui să își asigure locul din cămin. Cu toate...
Săptămâna prevenirii criminalității a continuat astăzi cu atenționarea șoferilor asupra riscurilor de furturi din mașină. În acest sens, reprezentanții poliției județene au împărțit pliante trecătorilor...
Astăzi se suțin problele scrise pentru cadrele didactice participante la concursul organizat de directorii unităților de învățământ. Timp de două zile, candidații ce s-au înscris...
Șoferii care se învârt în zona centrală a orașului au de acum noi locuri de parcare. Parcarea de lângă Hotelul Semenic a fost finalizată. O...
Două zile de probe scrise și orale au stabilit un nou director al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Medicul Gheorghe Borcean a fost înlăturat...
De astăzi începând, circulația autovehiculelor pe Bulevardul Republicii va fi interzisă. Timp de patru zile atât transportul public local cât și șoferii vor folosi rute...
Procentul mic de promovare de la bacalaureat atrage după sine alte probleme în învățământ. Din cauză că locurile nu au fost ocupate la facultățile din...
Dacă ieri a fost ziua dedicată prevenirii delicvenței juvenile, astăzi poliția județeană se deplasează în școli și într-un centru de plasament pentru a dezbate modalitățile...
În cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin organizează în fiecare zi câte o activitate ce vizează prevenirea unei infracțiuni aparte. Astăzi ia...
În urma solicitării adresate de către TMK, lacul Gozna va fi golit pentru o serie de lucrări la masca metalică a barajului. Dacă în urmă...
Profitați cât încă este vreme bună și faceți o vizită la rezervația de zimbri de la Hațeg. Cu atât mai mult acum când veți avea...
Pictorul reșițean Kurta Cazimir și-a aniversat împlinirea numărului de 50 de expoziții în decursul carierei de artist. Astfel, la Timișoara a avut loc vernisajul uneia...
Luni, în data de 24 septembrie, între orele 9:00 și 14:00, Aquacaraș anunță oprirea apei potabile în cartierul Microraion III, în vederea efectuării unor lucrări...
Procedura în vederea ocupării posturilor în cadrul unui județ a ajuns la ultimul pas, considerat rezerva. După concursul de titularizare, după repartizarea pe toate posturile...
Teatrul de Vară din Reșița, aflat încă sub egida Universității Eftimie Murgu, va fi predat Primăriei Reșița, care va încerca să se ocupe de finalizarea...
Un TIR parcat în fața stației de benzinărie de pe Calea Caransebeșului a luat-o la vale în timp ce șoferul se afla în benzinărie, a...
Un nou proiect de lege a ajuns pe masa Senatului. Acesta vizează șoferii care parchează mașinile și blochează alte autoturisme, staționate regulamentar. Tot mai des...
Timișorenii sunt fani declarați ai zonei de munte din jurul Reșiței. După ce toată vara au fost prezenți pe pontoanele de la Văliug, nici toamna...
Weekendul acesta poliția județeană iese din nou pe drumurile publice. Radarele vor fi amplasate pe toate traseele mai circulate, iar polițiștii vor efectua controale în...
Garda de Mediu Caraș-Severin, Apele Române și Asociația pentru Protecția Mediului Caraș-Severin participă astăzi la o conferință în Timișoara pe tema prevenirii poluării apelor din...
Golirea lacului Gozna a început deja. Potrivit CEZ România, operațiunea este necesara pentru reparația măștii metalice a barajului și va fi finalizată la începutul lunii...
După aproape 30 de ani de la ultima golire, apa din lacul Gozna a început să scadă vâzând cu ochii. La cererea TMK Reșița, până...
Două dintre școlile din Reșița au beneficiat de prezența autorităților locale în prima zi de școală. Imnul intonat de cadrul didactic Maria Didraga a răsunat...
Un alt procedeu nechirurgical, dar care prezintă rezultate sigure, este mezoterapia. Folosită atât pentru întinerirea tenului, dar și pentru a scăpa de problema tuturor femelilor,...
Așa cum a promis anul trecut la Sărbătorile Cetății, primarul gugulanilor, Marcel Vela, i-a adus din nou în orașul cu fântâni pe băieții de la...
Au trecut peste 30 de ani de când lacul Gozna a fost golit ultima dată. Deși această procedură este des întâlnită pentru baraje în general,...
Ploile din acest weekend au alungat turiștii de la pontoanele din Văliug. Stațiunea este părăsită până la sosirea iernii când începe sezonul de ski. Dacă...
Serbările Cetății la Caransebeș au început cu o zi în urmă, zi în care au luat startul și peste o sută de motociliști din țară...
Așa cum a stabilit, primarul Mihai Stepanescu a dezbătut astăzi, în cadrul unei ședințe problema furtului capacelor de canal din oraș. La sediul primăriei, edilul-șef,...
Din lipsa unor fonduri în bugetul local al Reșiței pentru situații neprevăzute, cum a fost explozia din blocul de pe Aleea Gugu, autoritățile locale trebuie...
Deși doar la a doua ediție, conscursul de dans sportiv Cupa Mystic a ajuns rapid la sufletul reșițenilor, devenid una dintre cele mai așteptate competiții...