Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut pe total cu 4,1%, între 1 ianuarie și 31 octombrie 2018, comparativ cu perioada similară a...
Preluarea interimatului în cadrul PSD la nivelul județului Caraș-Severin de către Luminița Jivan pare să fie de bun augur pentru mai mulți politicieni din Clisura...
Senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, îl contrazice pe primarul liberal al Caransebeșului, Felix Borcean, și îi transmite că dacă „scormonea” mai bine în PNL...
Celebrul actor Ion Caramitru va deveni oficial de luni cetățean de onoare al Timișoarei. Distincția îi va fi decernată luni, 17 decembrie, acolo unde îi...
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că ministerul pe care îl conduce urmează să demareze un proiect prin care 55.000 de profesori vor fi formați...
Spectacolul „Colinde și tradiții de Crăciun”, aflat la a doua ediție, desfășurat în premieră, în acest an, la Moldova Nouă, a făcut ca sala Casei...
Europarlamentarul László Tőkés, omul care a dat primul semnal că în România lucrurile se vor schimba definitiv, a fost prezent, sâmbătă seara, în locul din...
Iată că faptele bune se mai și răsplătesc… După ce liberalii reșițeni au dat la lopată în fața sediului PSD Caraș-Severin, Moș Crăciun le-a lăsat...
Pompierii din cadrul ISU Banat au intervenit în 60 de cazuri de situații de urgență în ultimele 12 ore. Cinci accidente au avut loc în...
Căderile masive de zăpadă din ultimele ore, dar și slaba gestionare a situației din partea administrației lugojene au generat sâmbătă seara imagini de tot râsul...
SCM Poli a câștigat cu 28-26 după aruncările de departajare în partida din sferturile Cupei României, jucată pe terenul lui Minaur Baia Mare. Lupta a...
Doi dintre cei mai activi liberali din echipa dinamicului primar Nelu Popa pare că au vrut să dea azi o lecţie pesediştilor. În plin cod...
De rușine în 2017, de rușine și în 2018! Campioana României Timișoara Saracens a rămas din nou corigentă la organizarea unui meci de Challenge Cup....
Senatorul liberal de Caraș-Severin Marcel Vela reușește săptămânal să strecoare câte un moment de laudă adus primarilor cărășeni liberali în plenul ședinței Senatului. De această...
Echipele de intervenție ale E- Distribuţie Banat sunt pe teren în zonele afectate de ninsoarea şi viscolul din ultimele ore. Probleme apărute în opt localități...
Sărbătorile sunt perioadele cele mai dificile pentru cei care țin dietă. Ispite la orice pas și, uneori, dificultatea de a opta pentru ceva sănătos pot...
Prin prezenta, Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin în calitate de administrator al drumului judeţean DJ 582 anunţă, după avizarea favorabilă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie...
Comunitatea antreprenorilor din Cluj-Napoca are un Ambasador bănățean. Ultima ediție din acest an a evenimentelor organizate de Elite Business Women a avut dublu rol prin...
UVT Agroland Timișoara s-a impus cu 3-0 în meciul din ultima etapă a turului, jucat pe terenul „lanternei roșii” CSU Belor Galați. Nu toate jucătoarele...
A nins ca în povești vineri seară, la Timișoara. Orașul de pe Bega s-a îmbrăcat în alb în doar câteva ore, iar timișorenii care au...
Peste 130 de elevi din Caransebeș au fost vizitați de primarul Felix Borcean, care s-a gândit ca în prag de sărbători și acești elevi, proveniți...
Intrarea în insolvență a societății Salprest, cea care în anii trecuți s-a ocupat de curățirea de zăpadă a orașului, dă mari bătăi de cap administrației...
Stațiunea de pe Valea Cernei strălucește în această iarnă, sub lumina reflectoarelor marelui Hotel Minerva, una dintre perlele zonei. 2018 a fost începutul unei noi...
Cei care doresc să își unească destinele se pot inspira weekendul acesta la Timișoara Wedding Market, târg de nunți cu oferte pe toate gusturile. De...
Sala Polivalentă din Caransebeș găzduiește în premieră, până duminică, 16 decembrie, o nouă ediție a Expoziției Anuale Județene de Păsări de Curte, Păsări Ornamentale, Porumbei,...
Până când proiectul cu reintroducerea tramvaiului devine realitate, iar fiecare stație va avea amplasat afișaj electronic pentru a informa călătorii cât mai au de așteptat,...
Încurcate sunt căile apei în societatea Aquacaraș… Atât de încurcate, încât până și șefii județului văd situația diferit. Dacă Ionuț Popovici a mers până într-acolo...
Codul portocaliu de ninsori abundente și vijelie anunțat de meteorologi pentru zona Banatului a alarmat autoritățile, așa că prefectul de Caraș-Severin, Matei Lupu, a convocat...
Prima ninsoare serioasă a căzut peste Muntele Mic, astfel că proprietarii de pensiuni invită turiștii la schi, chiar din acest weekend. De ieri a început...
Primarului Timișoarei și-a expus azi punctul de vedere referitor la intrarea altor orașe, precum Sibiu, Alba Iulia, Deva sau Reșița, în Alianța Vestului. Nicolae Robu...
Plecarea lui Ion Mocioalcă la PRO România și preluarea interimatului PSD Caraș-Severin de către Luminița Jivan pare o veste îmbucurătoare pentru marea majoritate a social-democraților...
Muzeul Banatului rămâne închis și la final de 2018, după ani întregi de când e tot închis. Călin Dobra e de părere că muzeul ar...